Fermierul Tiberiu Tiron propune corelarea subvenției APIA cu producția!
Daniel Befu -
Fermierul Tiberiu Tiron din județul Vaslui pune mare preț pe calitatea solului pe care îl lucrează. Agricultorul este dezamăgit că la nivel național nu există o strategie coerentă pentru creștere nivelului de humus în sol. El crede că sectorul agricol vegetal al prospera dacă subvențiile APIA, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ar avea în vedere și componenta de producție, deci randamentul fiecărui producător agricol.
În venele lui Tiberiu Tiron, fermier din județul Vaslui, curge agricultura, așa că, firesc, lucrul pământului este parte din ființa lui. Are 42 de ani și se află la a doua generație în familie. Tatăl său a început business-ul pe care el îl administreează acum. Deși experiența și contactul cu domeniul i-au fost sădite de mic, firma Agrotur SRL, pe care o administrează în prezent, este înființată în anul 2002.
”M-am născut și am crescut la sat, iar contactul cu agricultura a venit din copilărie. Nu m-am dat de la muncă niciodată. A fost o continuare a ceea ce am văzut de mic de jur împrejurul meu. Toate vacanțele mi le petreceam cu tatăl meu, care era șef de fermă la un CAP. El începea foarte de dimineață. Pleca cu o șaretă și era mare tragedie dacă nu mă lua. Când nu mă lua el, mă lipeam de bunicul, deci găseam mereu o variantă să fiu la câmp. Nu conta ora. Îmi aduc aminte că atunci când porneam cu carul la 2-3 dimineața, bunicul îmi făcea culcuș și moțăiam în car. Bunicul se gândea că-s un pui și trebuie să mai dorm un pic. Când eram mai mic, chit că îi duceam apa rece și tot eram de ajutor cu ceva. Ei nu m-au forțat, ci venea din mine. Când am crescut mai mare, am început să fac răsaduri în gradină și încet am deprins toate muncile specifice într-o gospodărie și să ajut la câmp. Pasiunea a venit așa, de la sine. Dincolo de latura profesională, este și o latură pasională, așa că nu m-am mai despărțit de agricultură. Pentru mine are o altă valoare când știi că ți-ai consumat ultima picătură de energie și când vin rezultatele, ele vin din suma tuturor eforturilor pe care le-ai făcut de-a lungul timpului”, mărturisește despre forțele tainice care i-au modelat caracterul.
Solul ar trebui să fie prioritatea zero a tuturor fermierilor din cultura vegetală
Ferma de 2.000 ha o vede ca pe o grădină mai mare și întocmai cum un bun gospodar face într-o grădină, la fel face și el, dând atenție celor două componente fundamentale: apa și grija față de sol. Problema apei o gestionează din calitatea sa de președinte la OUAI Lunca Banului, organizație de udători care a accesat finanțări nerambursabile prin proiecte care chiar au pus banii să facă treabă.
”Cea mai mare bucurie ca fermier, este că am reușit să modernizez sistemul de irigații. În 2020, OUAI-ul pe care îl coordonez, a avut cel mai mare volum consumat din toată amenajarea, ceea ce arată că la momentul în care ne-am apucat de investit în irigații acum zece ani, a fost o decizie bună, iar pe termen lung ar fi o satisfacție și mai mare, dacă am termina ce am început pe partea de irigații”, declară Tiron.
Cea mai mare preocupare a sa este însă solul. ”Fermierii s-au axat către a maximiza producții, către o agricultură intensivă, totuși noi ne desfășuram activitatea pe sol, iar pământul, în viziunea mea este cel mai bun preț care îl are fermierul, deoarece combina, tractorul, semănătoarea oricând o pot lua printr-un credit sau leasing, dar pământul este o avuție națională până la urmă. De aceea consider că în contextul în care calitatea solului scade, prioritatea numărul unu ar trebui să fie o strategie pentru calitatea solului. Privitor la strategia pentru calitatea solului, în anul 1989 exista la fiecare CAP și IAS o practică de a se împrăștia gunoi de grajd pe pământ și se stabiliza cumva calitatea solului. E adevărat că atunci nici nu era acces la utilaje de pregătire intensivă a solului, însă dacă vom continua să exploatăm pământul, în loc să-l lucrăm, o să ne trezim peste 10-15 ani că procentul de humus din sol se duce la vale”, consideră producătorul.
Tot ca o măsură de protejare a solurilor de vânturile puternice, dar și pentru asigurarea unui microclimat favorabil culturilor, Tiron a investit din resurse proprii în crearea de perdele forestiere pe suprafața exploatației sale. ”În cadrul fermei mele am înființat perdele forestiere de protecție pe o suprafață de 57 de ha de-a lungul timpului. Tuturor miniștrilor care s-au perindat în ultimele 3-4 mandate le-am solicitat să introducă la subvenții aceste perdele. S-ar putea încadra la înverzire, dar deși le-am făcut, eu niciodată nu am luat nici un bănuț. Eu am înființat perdele forestiere pe 57 ha. La un calcul simplu, 57 ha x 100 euro, înseamnă 5700 euro în fiecare an. Banii aceștia ar fi putut ajunge în alte investiții de genul asta, dar în România nu există un stimul pentru performanță, ci se stimulează neperformanta. Tu, stat, pur și simplu nu găsești resursele să faci o strategie?”, își exprimă dezamăgirea Tiberiu Tiron.
Propune corelarea cuantumului subvenției cu producția
Fermierul consideră modul actual de alocare a subvențiilor drept o măsură de păstrare a păcii sociale în relația autorităților cu deținătorii de terenuri agricole. Însă, crede producătorul, problema ar trebui abordată frontal, prin subvenționarea performanței și renunțarea la subvenție ca pleașcă.
”Eu fac agricultură în manieră profesionistă de peste 20 de ani și am o întrebare: câți s-au apucat de agricultură în momentul în care au început subvențiile? Ar trebui o subvenție diferențiată, care nu trebuie corelată cu producția, pentru cei care lucrează intre 2 și 5 ha și care nu au neapărat obiective economice, deoarece aceia produce pentru consum propriu. Când discutam însă de ferme comerciale, în momentul în care știi că nivelul subvenției se corelează cu producția este mai bine, deoarece evidențiezi tot ceea ce iese dintr-o fermă și nu mai există suspiciunea că fermierul a făcut evaziune. Astfel am rezolvat două probleme fundamentale: stimulezi producția și vin și bănuți pe partea cu impozite. Referitor la exportul de subvenții, mai există o metodă. Dacă achiziționez un utilaj în cadrul unui proiect pe fonduri europene, utilajul are un preț de regulă cu 10-15% mai mare decât dacă mă duc să îl iau din surse proprii precum creditul. Există o bază de date la AFIR, dacă facem un studiu pentru achiziția unui utilaj pe fonduri UE, o să observăm că nu sunt mai ieftine. În acest fel se exportă bani europeni, dinspre reprezentanțele din România, înspre firmele mamă din state occidentale. Noi lăsăm să ni se scurgă fonduri europene printre degete într-un mod similar cum lăsăm să ne plece copiii, cei în a căror educație statul investește resurse și timp, iar ei după ce cresc pleacă în afară. Tot export de valoare se numește”, sunt doar o parte din anomaliile pe care Tiberiu Tiron le semnalează privitor la modul cum sunt administrate, la modul general fondurile europene.
Lăsând altora responsabilitatea direcției macro în care se îndreaptă agricultura României, Tiberiu Tiron e focusat pe performanțele propriei exploatații și, la răstimpuri, îndrăznește să arunce o privire înspre viitorul la nivel micro.
”Din punct de vedere personal, ar fi o satisfacție și o victorie, dacă copii mei ar avea motivația necesară de a continua, ca să ducem activitatea agricolă la a treia generație. Copii mei sunt gemeni, fetiță și băiat, au făcut 10 ani pe 1 decembrie și în măsura în care timpul le permite, interacționează cu agricultura, dar încă sunt copii. Dacă vor decide să-mi calce pe urme, mi-aș dori să nu mai fie nevoie să treacă prin perioadele astea de lipsă de predictibilitate și lipsă de strategii pe termen lung”, îndrăznește să spere agricultorul.
