• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mesaj ferm al șefului APIA despre plata avansului din subvenții!

    Roxana Dobre -

    Șeful APIA, veste pentru toți fermierii! Plățile din noile subvenții sunt așteptate de circa 800.000 de producători agricoli care au depus cererea unică iar directorul general al agenției a anunțat că a transmis funcționarilor APIA ”să accelereze toate demersurile, astfel încât sumele aferente să ajungă la cât mai mulți fermieri, în cel mai scurt timp”.

    Pregătirea plăților în avans a fost una dintre temele pe care directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, le-a discutat cu funcționarii agenției din județul Covasna.

    ”Unul dintre cele mai importante subiecte aflate pe ordinea de zi a fost pregătirea plăților în avans pentru cererile depuse de fermieri în Campania 2021, am analizat atent stadiul de pregătire și fluxurile de lucru. În acest moment, peste 608. 000 de dosare sunt pregătite pentru autorizare, procedură care va demara începând cu 18 octombrie a.c. și pentru a cărei optime implementări am dispus întregii conduceri a Agenției să accelereze toate demersurile, astfel încât sumele aferente să ajungă la cât mai mulți fermieri, în cel mai scurt timp”, a anunțat Adrian Pintea pe pagina de Facebook unde comunică cu fermierii.

    Bilanț privind absorbția fondurilor europene

    Adrian Pintea a mai spus că a participat timp de două zile la o întâlnire cu funcționarii APIA, unde au dezbătut un bilanț privind plățile către fermieri și nivelul de absorbție al banilor europeni.

    ”Jumătatea lunii octombrie ne-a găsit la Covasna, unde am organizat Simpozionul de analiză a implementării măsurilor delegate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din PNDR 2014-2020. Știu că denumirea de simpozion vă poate suna pompos, însă, în esență, vă asigur că a fost o întâlnire extrem de constructivă, în cadrul căreia, alături de colegii din APIA, am realizat o analiză concisă a modului în care au fost implementate măsurile, precum și a stadiului absorbției fondurilor aferente acestora. A fost un bilanț onest al activității desfășurate, care ne-a evidențiat îndeplinirea obiectivelor fixate”, a mai arătat șeful APIA.

    Acesta a mărturisit că APIA a excelat la nivelul de atingere a țintelor de absorbție și implementare. ”Nu vreau să credeți că mă laud, dar am excelat în atingerea țintelor de implementare, depășind eficient obstacolele ivite! Am discutat punctual și despre dificultățile întâmpinate de fermieri și centrele județene ale agenției, în procesul de accesare, respectiv, de gestionare a măsurilor delegate. Totodată, am fixat împreună direcții de acțiune, atât pentru fermieri, cât și pentru Agenție, în vederea eficientizării absorbției fondurilor europene destinate agriculturii. Pe lângă partea de analiză, am desfășurat și una practică, prin organizarea a trei ateliere de lucru”, a subliniat Adrian Pintea.

    Directorul APIA le-a mai împărtășit fermierilor că la întâlnire au participat și reprezentanții Autorității de Audit pentru Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) care au susținut o prezentare tematică, dat fiind faptul că activitatea Organismului de certificare este esențială în procesul de gestionare a fondurilor europene.

    ”Ne-au fost alături invitați de seamă: István Raduly, Prefect al județului Covasna, deputatul UDMR Csaba Konczei, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaților, precum și domnul József Gyero, Primar al orașului Covasna. Am ținut să recunoaștem eforturile și profesionalismul echipei APIA, prin acordarea de diplome de excelență și merit centrelor județene APIA cu rezultate deosebite în implementarea măsurilor implementate de instituția noastră din PNDR 2014 – 2020”, a conchis șeful APIA.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului