• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lelior Iacob a revenit la conducerea Agenției Naționale pentru Zootehnie

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Lelior Iacob a revenit la conducerea Agenției Naționale pentru Zootehnie. Acesta a fost suspendat din funcție din cauza unui dosar al DNA, dar instanța a închis dosarul. Iacob a solicitat să fie repus în funcția de director general al ANZ.

    Florinel Bîrcă a fost schimbat de la conducerea ANZ după ce Iacob Lelior, funcționar public ce ocupă, prin concurs funcția de director al Agenției, a făcut adresă să revină. Iacob a mai ocupat acest post în  perioada 2015 – 2019. La acea vreme, Lelior Iacob a fost, alături de alte persoane, trimis în judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție într-un proces deschis de Direcția Națională Anticorupție pentru fapte din 2014-2015. Conform legislației, Lelior Iacob a fost suspendat din funcție pe perioada cercetării penale, până la o sentință finală.

    Citiți și: E oficial: Lelior Iacob, înlocuit la ANZ. Cine a preluat funcția de director general

    Florinel Bîrcă și-a încetat activitatea de șef al ANZ și revine la APIA, conform unui ordin de ministru.

    ”Începând cu data prezentului ordin (4 mai n.r), domnul Florinel Bîrcă, șef serviciu grad II în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Direcția Plăți Directe – Serviciu Ecocondiționalitate Sector Vegetal, îi încetează exercitarea cu caracter temporar, prin detașare, a funcției publice de conducere temporar vacante de director general grad II din cadrul ANZ revenind pe funcția publică deținută”, se arată în ordinul citat.

    Ordin de ministru

    Citiți și: Cât va dura criza politică? Ministrul interimar al Agriculturii nu este deloc optimist

    Faptele pentru care Iacob Lelior a fost anchetat și trimis în instanță s-au prescris, astfel că pe 15 octombrie anul trecut, Tribunalul Prahova a închis dosarul ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale. Alături de șeful ANZ, în dosar au mai fost și alte nume ”grele” precum fostul europarlamentar Laurențiu Rebega, acuzat că a avut „un rol central” în trei cazuri de fraudare a proiectelor cu finanţare din fonduri europene destinate agriculturii şi educaţiei.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal!

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!