• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANM: 12 județe, sub alertă de ploi abundente până miercuri noaptea

    Roxana Dobre -

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marţi, 15 iunie, o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente şi intensificări ale vântului valabilă până miercuri la ora 23:00 în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi cea mai mare parte a Moldovei.

    Judeţele marcate cu Cod portocaliu sunt: Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi. Avertizarea intră în vigoare marţi la ora 12:00.

    Potrivit meteorologilor, în aceste zone instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 25…35 l/mp şi pe spaţii mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăşi 70…90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h şi vor fi vijelii.

    Cod Galben de ploi în 16 județe și municipiul București

    De asemenea, începând de la ora 10:00 a intrat în vigoare şi un Cod galben de ploi care vizează, local, Moldova, jumătatea vestică a Munteniei, estul Transilvaniei, zona Carpaţilor Orientali şi local Carpaţii Meridionali.

    Judeţele atenţionate cu Cod galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Hunedoara, Mureş, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.

    Până miercuri noaptea la ora 23:00, în zonele marcate cu Cod galben vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20…30 l/mp şi pe arii restrânse, 40 l/mp. Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, peste 80…90 km/h.

    Meteorologii notează că astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni. Vremea se va menţine în general instabilă până la sfârşitul săptămânii.


    Aplicația Agrointeligența

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Alertă ANM în vigoare! Vreme foarte rece și rafale puternice de vânt de peste 80-100 km/h! Prognoza meteo – luna octombrie 2021. ANM: Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni! Prima ninsoare din acest sezon! Autoritățile au intervenit imediat cu material antiderapant!

    Ultimele știri

    Preţ de 1,7 lei/litru pentru fermierii care livrează lapte la cea mai nouă fabrică din România! Anunțul APIA de astăzi pentru fermierii care încasează subvenții și plăți compensatorii la hectar! Spania a interzis vânătoarea de lupi! Fermierii sunt furioși!