• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șefa ANM – vești despre cum va fi vremea în următoarele zile

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vine cu vești despre evoluția vremii în zilele următoare. Șefa ANM îi liniștește pe fermierii din județele una a plouat mult în ultimele zile și anunță temperaturi în creștere. Doar ziua de luni rămâne una problematică.

    ”Luni (21 iunie – n.r.) este posibil să mai consemnăm instabilitate atmosferică, în special în zonele de deal şi de munte, iar la nivel local şi în centrul, sudul şi sud-estul ţării. Marţi contăm pe o ameliorare în ceea ce priveşte aria precipitaţiilor şi mai ales cantităţile care au fost consemnate în această săptămână”, a declarat Elena Mateescu la Antena 3.

    Conform șefei ANM ”de marți vom consemna și temperaturi în creștere, de la o zi la alta, astfel încât să contăm pe valori, în special în partea de vest, sud-vest, la început, marți și miercuri, de 35-36 de grade Celsius, ulterior joi și vineri cu extindere a valorilor de temperaturi în creștere și în zonele sudice și sud-estice.

    ”Inclusiv în Capitală vom avea 34-35 de grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.

    Vă reamintim că pentru luni – 21 iunie, ANM a emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică la nivelul a 36 de județe (vezi detalii AICI).

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari