• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful APIA, anunț despre plățile-bonus pe hectar la subvențiile din acest an!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Informații despre subvențiile-bonus pe care fermierii le primesc pe hectar și cap de animal în cei doi ani de tranziție, 2021 și 2022. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a lansat marți, 31 august, seria conferințelor, prima ediție din 10 programate, organizate în contextul campaniei de promovare a măsurilor delegate de AFIR către APIA, în cadrul PNDR 2014 – 2020, așa-numita ”caravană a subvențiilor” care a fost anunțată anterior de șeful APIA, Adrian Pintea.

    ”Un obiectiv fixat îl reprezintă sporirea nivelului de accesare a sprijinului financiar acordat fermierilor prin măsurile de dezvoltare rurală implementate de instituția noastră.  Cetățeanul, la care se raportează întreaga activitate a APIA, este fermierul român, pentru care au fost create multiple mecanisme europene și naționale de sprijinire a activității agricole, inclusiv forme de sprijin financiar finanțate din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, motivul pentru care ne aflăm astăzi aici. Precedentul în organizarea conferințelor de promovare, aportul și practica colaborării în contextul accesării sprijinului financiar oferit prin FEADR, mi-au întărit convingerea că derularea unor astfel de acțiuni solidarizează părțile implicate și amplifică gradul de informare și conștientizare a oportunităților financiare existente”, a punctat șeful APIA la debutul conferinței.

    Pe larg despre măsurile compensatorii și cuantumurile acestora, Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici: Subvenții APIA 2021: Primele cuantumuri stabilite! Sumele în plus pe hectar!

    Campanie pentru popularizarea subvențiilor-bonus pe hectar

    Potrivit unei informări făcute de agenție, principalele obiective ale campaniei vizează:

    • promovarea oportunităților de finanțare, prin intermediul măsurilor din PNDR 2014-2020;
    • creșterea gradului de vizibilitate a sprijinului financiar european acordat prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și de conștientizare cu privire la modul de accesare a măsurilor de mediu și climă;
    • maximizarea eficienței în implementarea măsurilor de dezvoltare rurală.

    Campania se adresează beneficiarilor finanțării măsurilor implementate de APIA din FEADR respectiv:
    • Măsura 10 – Agromediu şi climă;
    • Măsura 11 – Agricultură ecologică;
    • Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constângeri naturale;
    • Măsura 14 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor;
    • Măsura 8 – Submăsura 8.1 – Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite;
    • Măsura 15 – Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor;

    Prima conferință din seria acțiunilor de promovare și informare reunește oficialități locale de la nivelul județului Ilfov, beneficiari ai sprijinului financiar derulat prin intermediul APIA, reprezentanți APIA de la nivelul centrelor județene Ilfov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și din cadrul APIA, Centrul Municipiului București.

    Campania include 10 sesiuni de informare și se va desfășura în perioada 31 august – 6 octombrie 2021 în județele Ilfov, Cluj, Alba, Maramureș, Tulcea, Brașov, Buzău, Hunedoara, Caraș-Severin și Olt.

    Te-ar mai putea interesa

    Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Licitație cu dedicație la APIA: „Erori materiale” cu bani publici, în numele fermierilor. Afacerea Portalul Fermierii polonezi au încasat deja 2,66 miliarde euro la prima tranșă din subvenții. Ambițiile României, mult mai mici Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos TIMAC AGRO România investește în educație și sustenabilitate: ateliere dedicate copiilor, în Săptămâna „Școala Altfel” Fermierii români trec de la telemea la Gouda și Camembert. Șef cooperativă: „Mulți retaileri ne închid ușa din start”