• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pomicultorul Sorin Baciu și-a distrus recolta cu tractorul din cauză că nu are unde să vândă fructele

    Roxana Dobre -

    Cultură distrusă intenționat! Ajuns la capătul răbdării, un pomicultor din comuna Buneşti a judeţului Suceava a decis să calce cu tractorul câteva sute de arbuşti de coacăze şi agrişe delicioase, pentru că n-are unde să vândă fructele. În urmă cu aproximativ opt ani, Sorin Baciu a decis să amenajeze o livadă de nuci, pe o suprafaţă de două hectare de teren.

    Patru ani mai târziu a plantat între copaci aproximativ 2.000 de fire de fructe de pădure. Suceveanul s-a gândit că arbuştii vor intra pe rod foarte repede şi îşi va scoate investiţia iniţială, care se ridică la 4.000 de euro.

    În ultimii trei ani a obţinut recolte frumoase, dar s-a izbit de problemele cu care se confruntă majoritatea micilor agricultori din România. Nu a găsit oameni dispuşi să îl ajute să culeagă fructele la nişte preţuri rezonabile. Culegătorii i-au cerut 150 de lei/zi.

    „Mi-a spus unul că fără 150 de lei/zi nu se coboară din bloc. La suma aceasta se mai adaugă şi alte nevoi pe care le are muncitorul, adică mâncare şi eventual un pahar de rachiu. Câte agrişe trebuie să vând eu ca să recuperez banii? Sunt într-o gaură totală de trei ani. Nu îmi recuperez nici întreţinerea lor”, a spus pomicultorul, potrivit www.adevarul.ro.

    Spune că i s-a cerut șpagă pentru a intra în centrele comerciale

    Pentru că nu a avut alternativă, Sorin Baciu a apelat la rude ca să culeagă fructele. Când în sfârşit a crezut că recuperează banii investiţi, şi-a dat seama că nu are unde să le vândă. A încercat pe internet, a bătut la uşa unor cofetării din Suceava, ba chiar a ajuns şi la hipermarket.

    „Am luat legătura cu nişte cofetării, dar unul vrea 2-3 kilograme, altul 2-3 kilograme. Când trag linia, pun benzină de banii ăia, dar măcar nu se pierd. Pentru a putea intra în centrele comerciale, trebuie să ai foarte multă fructe, mai cer şi şpagă, chiar dacă sunt particulari”, a mai spus pomicultorul.

    Nu a primit subvenție

    La toate aceste probleme, anul acesta s-a mai adăugat una: pomicultorul n-a primit niciun leu subvenţie de la stat pentru terenul agricol. A depus dosarul, dar nu a primit banii. Susţine că în anii anteriori a primit subvenţie în lunile de primăvară, şi a folosit banii ca să cureţe livada.

    El consideră că 2021 este cel mai greu an agricol de până acum. Are peste o tonă de fructe de pădure pe care n-are unde să le dea. Supărat că agrişele se usucă pe arbuşti, în după-amiaza zilei de joi, 8 iulie, Sorin Baciu s-a urcat în tractor şi a distrus fructele. Apoi a coborât din utilaj şi vizibil afectat a spus, aproape în şoaptă, că a renunţat la munca lui.

    „Aici este un loc unde toţi cei din vechiul CAP plantau in pentru că spuneau că niciodată nu vor creşte copaci. Eu am pus patru rânduri de nuci pentru a stabiliza terenul. Printre ei am pus şi meri pentru suc de mere. Toate au fost crescute de mine. Le-am făcut eu. E păcat de ele. Au gust extraordinar. Au mai multă vitamina C decât lămâia. Oamenii nici nu ştiu de ele şi m-am săturat să îi învăţ pe la piaţă”, a răbufnit bărbatul.

    El i-a transmis un mesaj ministrului Agriculturii: „Îi transmit ministrului Agriculturii că dacă nu îi ajută pe micii fermieri şi agricultura în general va vedea consecinţele. Toţi vor renunţa. Anul acesta va fi dezastru”.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA