• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutorul Covid de 142,08 lei/cap și 232,3 lei/tonă: APIA – plățile în termen de 10 zile!

    Roxana Dobre -

    Termen plăți pentru ajutorul Covid acordat crescătorilor de bovine pentru animalele din ferme și laptele livrat în luna ianuarie 2021. Într-un Ghid lansat de APIA se precizează când se transferă banii pentru fermieri!

    Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură (APIA) arată într-un Ghid lansat pentru fermierii care vor să acceseze Ajutorul COVID pentru sectorul bovin, că plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021, în baza cererilor autorizate la plată de către centrele județene/locale APIA.

    ”Autorizarea cererilor la plată se va efectua în termen de 10 zile lucrătoare de la stabilirea cuantumurilor”, precizează APIA, care subliniază că  în conformitate cu art. 7 alin. (2) din OUG nr. 58 / 2021, nu se vor acorda plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021, dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont bancar valid la APIA.

    Cum se calculează cuantumurile pentru fermieri

    Conform APIA, valoarea ajutorului de stat în sectorul bovin pentru fiecare beneficiar se va calcula în funcție de numărul de capete de bovine eligibile, la care poate fi adăugată cantitatea de tone de lapte produsă și valorificată de către acesta cu respectarea condițiilor prevăzute de OUG nr. 58/2021, și respectiv, cu respectarea încadrării în plafonul de 225.000 euro, echivalent în lei.

    Cererea de solicitare a ajutorului de stat în sectorul bovin va fi respinsă de la plată în următoarele situații:
    – Cererea este depusă în afara termenului de depunere al cererilor de solicitare a ajutorului de stat în sectorul bovin;
    – Beneficiarul nu a depus toate documentele obligatorii;
    – În urma controalelor administrative s-a constatat că beneficiarul nu respectă una sau mai multe condiții de acordare ale schemei de ajutor de ajutor de stat în sectorul bovin.

    În urma stabilirii sumelor cuvenite pentru fiecare beneficiar și după aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a cererii de deschidere a creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale alimenetază contul de subvenții al APIA, care la rândul său, repartizează credite bugetare centrelor județene APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, cu sumele cuvenite. Centrele județene APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, conform legislaţiei în vigoare.

    Reamintim că fermierii mai au circa o săptămână să ceară ajutorul de minimis de 2.000 euro/fermă! 20 iulie este ultima zi în care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește cereri de înscriere programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate.

    Pe larg despre acest subiect aici: APIA: 20 iulie – termen limită pentru fermierii care cer ajutorul de 2.000 euro/fermă!

    De precizat că cuantumurile de 142,08 lei/cap și 232,3 lei/tonă sunt sume minime pe care MADR le-a trecut în Hotărârea de Guvern pentru aprobarea ajutorului COVID iar plățile finale vor fi stabilite de APIA după ce se încheie campania de depunere a cererilor și sunt selectate cele eligibile.

    Citiți și: MADR: 142,08 lei/cap și 232,3 lei/tonă – cuantumuri minime la Ajutorul COVID pentru bovine


    Aplicația Agrointeligența

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Anunțul APIA de astăzi pentru fermierii care încasează subvenții și plăți compensatorii la hectar! Șef APIA anunță când intră în conturi banii pentru ajutorul de Covid la bovine! Anunțul făcut astăzi de directorul APIA, Adrian Pintea, despre plata subvențiilor!

    Ultimele știri

    Preţ de 1,7 lei/litru pentru fermierii care livrează lapte la cea mai nouă fabrică din România! Spania a interzis vânătoarea de lupi! Fermierii sunt furioși! Un crescător de animale își caută caii furați de la fermă! ”Încă mai sper să îi găsesc!”