Hoții care au furat de la fermieri inputuri agricole de 50.000 de euro – prinși și eliberați după 24 de ore!
agrointeligenta.ro -Hoții care au dat lovitura în mai multe ferme din România au fost prinși de către polițiști și apoi lăsați de procurori să plece acasă după numai 24 de ore. Nu au contat nici acuzațiile grave, de furt calificat în formă continuată, nici faptul că indivizii sunt persoane ce pot pune în pericol integritatea fermierilor care au reclamat furturile și care au colaborat cu polițiștii pentru prinderea membrilor rețelei.
Furt de produse chimice, îngrăşăminte foliare, seminţe de porumb şi floarea-soarelui
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au anunțat destructurarea unei grupări infracţionale, bănuită de comiterea unor infracţiuni de furt de produse chimice, îngrăşăminte foliare, seminţe de porumb şi floarea soarelui. Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au fost efectuate şapte percheziţii domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de furt calificat în formă continuată. Activităţile au beneficiat de suportul Brigăzii Operaţiuni Speciale şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Bacău.
Șapte percheziții la domiciliile suspecților
”La data de 03 august a.c., sub supravegherea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, poliţişti de investigaţii criminale, de ordine publică, criminalişti, luptători pentru acţiuni speciale, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au pus în executare 7 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bacău şi a comunelor Hemeiuş şi Secuieni. Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă, respectiv, două autoturisme, scule electrice, 10 ceasuri, 10 bijuterii din metal de culoare aurie şi suma de 8.200 de lei”, se arată într-un comunicat oficial.
Caz mediatizat de Agrointeligența în luna martie
Unul dintre furturile anchetate pe polițiști a fost mediatizat de Agrointeligența – AGROINTEL.RO. În luna martie am publicat cazul unui fermier din județul județul Bacău care reclama un furt ce a avut loc în ianuarie la depozitul său de inputuri din Oncești.
”În ianuarie 2021 din depozitul de pesticide mi-au fost furate produse în valoare de aproape 50.000 euro. Din informațiile mele sunt grupări organizate la nivel național. Rog pe cei care se mai află în situația asta să mă contacteze deoarece în următoarea perioada voi merge la Ministrul de Interne pentru a-i prezenta situația și orice informaţie în plus ne poate ajuta”, a fost apelul fermierului Cătălin Ciprian Pavel mediatizat de publicația noastră.
Confuzie în comunicarea polițiștilor privind datele când au avut loc furturile
Cazul reclamat a fost tratat mai cu atenție după publicarea articolului nostru, ne-a semnalat fermierul băcăuan care a păstrat permanent legătura și cu alte victime.
”Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, la data de 8 decembrie 2020, cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 51 de ani, din Bacău, ar fi pătruns, fără drept, în curtea unei ferme de pe raza comunei Onceşti, de unde ar fi sustras produse chimice şi îngrăşăminte foliare, în valoare de aproximativ 30.000 de euro”, se arată în comunicatul de presă. Ce este ciudat în comunicat polițiștilor este că deși localitatea Oncești este locul faptei, aceasta este plasată în timp pe 8 decembrie, când furtul a fost în ianuarie. Fermierul Cătălin Ciprian Pavel ne-a confirmat că în Oncești este singurul păgubit de gruparea de infractori care i-au spart depozitul la începutul anului.
O altă informație făcută public de către polițiști nu s-ar ”pupa” cu datele furnizate de către fermieri. ”Totodată, în noaptea de 23/24 martie a.c., bănuiţii ar fi pătruns, prin efracţie, într-un container aparţinând unei societăţi comerciale, amplasat pe un teren viran în apropierea sediului administrativ de pe raza comunei Letea-Veche, de unde ar fi sustras seminţe de porumb şi floarea-soarelui, dar şi substanţe chimice pentru erbicidat, în valoare de aproximativ 20.000 de euro”, spun polițiștii. În fapt, după apariția articolului Agrointeligența – AGROINTEL.RO, avem informații că gruparea a luat ”o pauză” astfel că data celei de-a doua ”acțiuni” poate fi plasată numai înainte de data de 13 martie, când a fost publicat articolul nostru.
Lăsați să plece acasă după reținerea de 24 de ore
Chiar dacă acuzațiile aduse suspecților sunt deosebit de grave și există suspiciunea că aceștia ar face parte dintr-o rețea mai mare care îi ajută și să valorifice produsele, suspecții au fost lăsați să plece acasă după audieri.
După perchezițiile de marți, pe 3 august, cei cinci suspecți au fost duși joi la audieri și…cam atât. ”Pe baza probatoriului administrat, faţă de cei cinci bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore”, se arată în comunicatul de presă.
Sursele Agrointeligența – AGROINTEL.RO ne-au informat că polițiștii i-au eliberat pe cei cinci la expirarea perioadei de reținere, întrucât procurorii nu au cerut judecătorului mandat de arestare preventivă de 30 de zile. Este vacanță judecătorească și probabil nu au vrut să deranjeze…