Dorinel Sas, fermierul cu 200 ha care face profit de 500 euro/ha la grâu și 1.800 euro/ha la rapiță
Daniel Befu -
Formula prin care o familie de fermieri cu o exploatație mică spre medie, ajunge să aibă anual profit de 500 euro/ha la grâu, 800 euro/ha la porumb și chiar 1.800 euro/ha la rapiță. Familia de fermieri Dorinel Sas (48 ani) și Maria Violeta Sas (40 ani) lucrează 200 ha de cultură mare în zona Sânnicolau Mare, județul Timiș. Coordonatorul exploatației agricole își prezintă experiențele concrete în urma cărora a reușit să evadeze din cercul vicios al decapitalizării și să își consolideze ferma de o manieră robustă, printr-o serie de decizii deloc complicate, dar de mare impact financiar.
În agricultură, ca în orice alt domeniu al economiei, există două componente fundamentale, fără de care viața profesională a celui care o practică devine un chin. Prima este ”dragostea de ceea ce face”, iar a doua este ”rodul muncii de peste an”, care poate fi cu plus sau cu minus. Nu există fermier care să nu aspire să fie cât mai mult pe plus, însă adevărul fără perdea e că foarte mulți fermieri, fie mari, fie mici, fac echilibristică pe acea muchie fină, plus/minus, trăind mereu sub spectrul riscului ca un an mai greu să-i bage în incapacitate de plată, sau chiar faliment. Această anomalie e în realitate mai periculoasă decât cea mai persistentă secetă, grindină, buruiană, ciupercă sau larvă de insectă care poate lovi o exploatație agricolă, mică sau mare.
Împotriva ei fermierul nu are decât un singur leac. Evadarea din buclă. Articolul de față nu abundă de ”dezvăluiri senzaționale”, nemaiauzite, ci valoarea lui rezidă din încărcătura emoțională și onestitatea fermierului care își prezintă într-o manieră zguduitoare experiențele trăite și impactul lor direct asupra bunăstării și fericirii familiei lui. Îndrăznesc să îi pun eticheta: ”prototipul fermierului liber”.
După 10 ani în care s-a zbătut în mocirla trudei fără profit, un prieten i-a spus secretul succesului
Povestea următoare este despre cum fermierul Dorinel Sas din Sânnicolau Mare, județul Timiș, care a descoperit ”magia” care-i apără ferma de faliment. Nu ați auzit de el fiindcă nu-i un fermier mare, nici unul mediatizat, dar e unul 100% fericit. Dorinel Sas le spune tuturor cunoscuților, dintre fermieri, secretul păcii sale lăuntrice, în speranța că-i va converti la această religie nouă, a ”agriculturii fără datorii”. Însă nimeni nu ajunge profet în satul său, așa că Agrointeligența încearcă să-i rostogolească crezul cât mai departe, la cât mai multe urechi de fermieri.
Dacă filosofia sa de viață ar fi adoptată la scară largă, fermierii României, toți laolaltă, n-ar mai arăta ca un lan de spice tăvălite de vânt potrivnic, ci ar rămâne zvelți și demni, ca un codru de temut, atât în fața măreției climei, a forțelor pieței comerțului global, cât și a politicienilor pigmei, fie ei români sau europeni.
Începutul poveștii lui Dorinel Sas, e similar multora dintre truditorii pământului. A absolvit un liceu agricol și s-a angajat la o unitate de producție din zonă. A ajuns să stăpânească nu doar teoretic, ci și practic, specificitățile muncii pământului în toate detaliile ei. La granița dintre milenii, a venit clipa când s-a simțit suficient de stăpân pe sine ca să pornească pe drumul antreprenoriatului.
”În anii 2000 făceam o producție destul de bună la vremea respectivă, de 4-5 t/ha la grâu, în condițiile în care nu era atâta tehnologie și nu existau pe piață atâtea produse de biostimulare. Vedeam că în jurul nostru se fac proiecte cu SAPARD-ul și ulterior pe alte linii de finanțare și în mod firesc și eu și soția mea ne puneam problema: «Cum am putea să ne facem mai profitabilă activitatea?». Știam că aplicăm tehnologiile de cultură corecte, că obținem producții bune pentru zona noastră și atunci valorificarea ne-a rămas ca singurul loc în care nu închideam lanțul. La vânzare obțineam foarte puțini bani pe recoltă”, își amintește cultivatorul.
Investiția în depozitare, secretul profitului din fermă
Revelația șoc a avut-o acum vreo 10 ani, în urma unui dialog cu alt fermier, care lucrează tot în jur de 200 ha și care în paralel operează și un depozit de materiale de construcții în zonă. ”În cadrul discuției, m-a întrebat: «Dorine, cât ai obținut la grâu anul ăsta?» În acel an avusesem o producție de 5 t/ha și i-am spus cifra. «Foarte bine, e încântător!», a fost reacția lui. După care a completat. «Noi producții mai mari de 3.500-3.700 kg/ha nu reușim». L-am întrebat cum reușește să supraviețuiască, cu asemenea producție mică? Îmi făceam calculele mental și îl vedeam în pierdere. Punându-mă în situația lui, știind costurile de înființare și întreținere a culturii, la o producție de 3.500 kg/ha, eu aș fi fost în faliment. Și atunci l-am întrebat: «Tu cum te descurci cu producția asta?», gândindu-mă că își subvenționează componenta de agricultură din afacerea cu materiale de construcții. Răspunsul lui a fost o întrebare: «Dorine, anul ăsta cu cât ai vândut grâul?». «Păi l-am dat cu 40-42 de bani/kg. Până-n 45 de bani/kg». Știu că a zăbovit un pic, a făcut un calcul mental și mi-a replicat. ”Noi nu facem producția asta de 5 t/ha și pentru asta te respect, fiindcă ești un bun tehnolog. Înțelegi pământul și știi să te îngrijești de el. Însă în ce mă privește, eu nu pierd bani, ci câștig. Rar când vin din producția noastră fără 1 leu/kg». M-am gândit că el, făcând 3.500 kg/ha și vânzând cu 1 leu/kg, face de fapt 3.500 lei/ha, adică cu 1.500 peste mine, în condițiile în care nu investea cât mine. În clipa aia mi s-au resetat toate lucrurile-n cap. Mi-am dat seama câți ani din viața mea și a familiei mele irosisem inutil în încercarea de a răzbi în agricultură. Lucrul ăsta nu pot să-l mai uit niciodată”, mai povestește fermierul.
„Secretul” banilor obținuți în plus era investiția în depozitare astfel că fermierul nu mai vindea cerealele direct din câmp, când prețul era mic sau cel puțin satisfăcător, ci erau păstrate astfel încât să poată fi tranzacționate când piața era în creștere. ”El m-a ajutat, fiindcă mi-e prieten, să-mi închiriez o magazie, magazie pe care și acum o am în chirie. În acel an apucasem deja să vând grâul și o parte din porumb. Însă din porumb îmi mai rămăseseră 150 tone nevândute și le-am stocat în depozitul proaspăt închiriat. La câteva luni distanță, doar din vânzarea acelei mici cantități de porumb, am avut un plus de 30.000 lei, față de cât aș fi încasat dacă l-aș fi vândut la recoltare. Și mi-am dat seama că de multe ori n-am câștigat banii ăștia din toată producția, ca diferență între venit și cheltuieli. Avusesem inclusiv un an în care am făcut producție foarte bună și am ieșit pe zero. Pe zero! Am lucrat eu singur, pot să zic toată suprafața, cu familia și-am muncit degeaba. Dacă aș fi avut și un om angajat, eram în minus. Până când am stat de vorbă cu prietenul meu, care mi-a deschis ochii, noi ne-am învârtit în nămolul ăsta și nu vedeam luminița de la capătul tunelului. Până nu am depozitat, nu am văzut-o. Vindeam la recoltare din neștiință și neputință și mi-aș dori ca toți fermierii să poată să-și depoziteze producția, pentru a obține un preț mai competitiv și mai corect. De atunci mi s-au schimbat total lucrurile în fermă. Pe fermierii care în ziua de astăzi nu depozitează, îi compătimesc”, mărturisește Dorinel Sas.
Cumpără inputuri cu 40% mai ieftin și anual își achiziționează câte un utilaj nou, cu banii jos
Consecințele închirierii acelei magazii, nu s-au lăsat așteptate. Fermierul nu mai este decapitalizat, detaliu fundamental, care l-a făcut să intre într-un cerc virtuos, care îi sporește și mai mult profitabilitatea. ”Pe partea de aprovizionare cu inputuri, distribuitorii, care vin la noi și ne propun tot felul de produse, rămân foarte surprinși că noi achităm în avans factura și marfa ne vine ulterior, în câteva zile. V-am spus că sunt foarte puțini fermieri care procedează invers și nu vorbesc de fermieri mici sau mari. Sunt foarte puțini dintre toți fermierii, care-și pot achita produsele cu banii jos”, a mai punctat fermierul.
Acesta spune că avantajul foarte mare e că fiind o familie de fermieri mici, obțin un discount foarte bun la produse, similar cu fermierii care lucrează câteva mii de hectare, datorită faptului că achită produsele pe loc. ”Distribuitorii nu ne creditează pe noi cu bani. Noi cumpărăm pe banii noștri, nu pe banii lor. Pentru producătorii care cumpără marfa cu plata la vară, înseamnă că distribuitorii o plătesc în locul nostru și pentru a putea plăti acei bani, ei iau finanțări din bănci, care sunt generatoare de dobânzi și atunci sigur că asta e un efort din partea lor. Îi compătimesc pe fermierii cărora ajung să le plătească distribuitorii produsele. Când cumperi produsul cu banii jos, înseamnă discount-uri foarte consistente, care ajung la 40 %. Asta în condițiile în care eu am ajuns să cumpăr doar produse premium. Nu aleg produse ieftine, sau fiindcă se află în nu știu ce promoție, doar ca să-mi fie ieftin la achitat la vară, când recoltez, ci produse premium – hibrizi de înaltă calitate, biostimulatoare, microgranulate care-mi permit să am pretenția că voi performa la recoltă. An de an îmi rămâne o rezervă de bani, care se naște din cumulul celor doi factori. În primul rând făcând plata cu cash am discount-ul bun. În al doilea rând, nefiind creditat de distribuitori, nu sunt forțat ca la recoltare să-mi vând produsele la preț de nimic. Pe fermierii captivi în acest cerc vicios îi percep ca și cum ar avea o suferință”, mai spune fermierul.
Dorinel Sas are anual profit la grâu de 500 euro/ha, la porumb 800 euro/ha, iar la rapiță ajunge și la 1.800 euro/ha
Dorinel Sas dă exemplul producătorilor care cu o lună înainte de recoltat, freamătă de probleme și se duc și fac contracte futures. Adică vând ce nu au. ”Au dileme gen: «Unde să duc producția?» Asta înseamnă că eu, ca fermier, când pun problema astfel, nu am unde să o depozitez, nu am bani și atunci sigur că sunt vulnerabil, iar traderii asta așteaptă. Nu trebuie să se întâmple treaba asta. De aceea revin la subiectul cu vânzarea. Dacă iei produsul cu plata la vară, îți pică discount-ul și în plus, dacă ai vrea să ții recolta până-n primăvara următoare să o vinzi la un preț real, tu nu poți să o ții, fiindcă contractul te obligă să o vinzi. Pierzi de două ori. Odată am avut un dialog cu un distribuitor, care mi-a spus că firma lor creditează aproape pe toți fermierii, pe toți. Și atunci am rămas cumva trist la gândul că toți fermierii sunt îndatorați. Un procent foarte mic de fermieri îi știu bine, pe picioarele lor, bine bazați și puternici, gen domnul Muscă, de la Arad, pe care îl admir din punctul ăsta de vedere”, detaliază fermierul, care, după ce a cusut găurile din buzunarul fermei, la grâu face profit de 500 euro/ha, la porumb 800 euro/ha, iar la rapiță ajunge și la 1.800 euro/ha.
În ferma lui Dorinel Sas sunt cumpărare doar utilaje agricole noi. Are în plan și construirea propriei magazii pentru depozitare
Înainte vreme, în primii 10 ani de antreprenoriat în agricultură, nu avea îndrăzneala să viseze la constituirea pe termen lung a unui parc de utilaje second-hand, din simplul motiv că niciodată nu știa dacă va încheia anul cu un profit care să-i permită acele investiții. După ce a închiriat magazia și a început să vândă producția de grâne pe bani frumoși, acum nu mai visează utilaje, ci le are, dar nu second-hand, ci noi.
”Noi în școală nu am fost învățați să facem management de fermă. Numai să produci e doar un segment din tot ciclul. Până mi-am închiriat magazia, eram vulnerabil și nu aveam viziune pe termen lung. După aceea, deja numai din plusul de bani încasați pe recoltă, noi ne-am asigurat câte un utilaj nou în fiecare an. Din anul când ni s-a schimbat filosofia de lucru și am început să depozităm, adică fix acum 10 ani, pot să număr în curte exact 10 utilaje pe care le-am luat în acești ani. Pe fiecare l-am luat cu banii jos. În plus, în tot timpul acesta am achiziționat 100 de hectare de teren și mi-am făcut și casa și dorm noaptea liniștit, fiindcă nu vine nimeni să-mi bată-n poartă. Nici măcar că am scadență la 30 de zile și nu am făcut plata. Nu mai vorbim de bilete la ordin. Nu avem așa ceva. Nici nu am folosit. Nu am luat bani împrumut din bancă niciodată. Nici nu voi lua. Bani depozitați în bancă am avut, dar nici un leu împrumutat. Eu cunosc în zonă un fermier lucrează 1.500-2.000 de ha și nu-și permite ca în fiecare an să-și ia un utilaj ca ale noastre. Altul de 1000 ha are probleme mari, foarte mari, de ordin financiar. Noi, cu 200 ha, nu avem nici o problemă. Privind spre fermieri aflați în situația asta, mă gândesc: «Măi, e o problemă. Ai utilaje-n curte, nu le-ai plătit și vine un an greu. Eu în anul ăla fac pauză. Nu-mi cumpăr nici un utilaj, dar tu ce pățești dacă nu-ți poți achita leasing-urile?» Și se mai și face pe media reclamă, prin care fermierii sunt încurajați să se îndatoreze!”, calculează Dorinel Sas, care în următoarea perioadă are în plan achiziția unei combine mai puternice, care să-i permite să recolteze în 3 zile, pentru a câștiga timp în vederea efectuării în optim a lucrărilor agricole de după, dar și construirea propriei magazii de grâne.
Producătorul se scuză în dialogul cu noi pentru următorul exemplu, pe care nu îl vrea a fi interpretat de către cititori drept unul de bravadă, ci pe care îl vrea a fi doar o reprezentare elocventă a vulnerabilităților fermierilor care nu aplică modelul corect de gestiune a activității financiare a fermelor lor. ”Avem în zonă fermieri mari care au făcut leasing-uri, au luat cu plata la vară toate inputurile și în balanța contabilă s-au expus nepermis de mult. Apoi, anul trecut, care a fost un an problemă cu recolta pe tot vestul, au venit să-mi ceară bani împrumut mie, care sunt un fermier mic”, explică acesta.
O familie 100% fericită, liberă de datorii, care își permite să practice agricultura din pasiune
Banii nu cumpără fericirea, dar absența lor o împiedică, în mod cert. Pentru soții Sas, acesta impediment a dispărut, așa că focusul e integral pe activitate. ”Agricultura e un domeniu frumos, e de viitor. Vezi activitatea asta și peste 100 de ani și peste 1000. Fără ea nu se va putea niciodată, orice s-ar inventa pe lumea asta. Pentru noi a devenit o pasiune. Într-o fermă sunt lucruri în mișcare, vii. Îmi pare bine să am tot timpul culturile îngrijite, exact cum aș avea animale îngrijite, dacă aș fi din zootehnie. Exact ca și când doctorii se îngrijesc de noi și vor să ne dea cele mai bune tratamente. Așa vrem și noi să îngrijim culturile. Ne aplecăm spre ele tot timpul. Suntem încântați să facem asta. Suntem ca peștele-n apă. Pentru mine nu există moment în care să spun: «sunt obosit». Nu pot să mă opresc din lucru, din activitatea mea nici un moment. Aș vrea să și dorm în câmp, dacă s-ar putea, atât de mult iubesc câmpul. Iar familia mă respectă pentru ceea ce fac. Am mai vrea să avem cel puțin un om, lângă noi, angajat, însă sunt foarte puțini specialiști și nu sunt serioși. Am avut ceva tentative care m-au dezamăgit profund și de atunci am hotărât ca noi să rămânem doar în familie”. mai punctează femrierul.
Acesta spune că la 200 de ha exploatație se poate conduce în familie, munca de echipă cu cei dragii fiind și mult mai eficientă comparativ cu alt tip de angajați. ”Ești fericit când vezi că soția e lângă tine în ceea ce faci, iar ea e foarte mulțumită de mersul lucrurilor în fermă, că ne e gândul la amândoi la același lucru și că îl facem bine, că suntem bine și performăm. La culturi ne înțelegem foarte bine. Soția mea mă ajută, vine-n câmp cu mine, îmi duce cu încărcătorul frontal pesticidele, îmi duce apa pentru erbicidat, îngrășămintele, urcă în tractor lângă mine pe scaunul de pasager și e și o plăcere și pentru ea să privească pe geam și să vadă roadele muncii noastre. Noi, când ne uităm unul în ochii altuia, ne vedem împliniți în ceea ce am reușit să construim împreună, amândoi. Asta ne dă o motivație foarte mare de a continua mai departe”, încheie Dorinel Sas, care a acceptat să își spună povestea nu pentru ego-ul propriu, ci cu speranța că citind-o, acei fermieri decapitalizați, al căror jug nu e prea greu pentru a evada din buclă, vor înțelege de ce merită să încerce din răsputeri să intre în rândul fermierilor liberi.
