• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Niciun candidat n-a luat notă de trecere pentru șefia ADS. La ANIF și ANPA, posturile de director ”s-au luat”!

    Roxana Dobre -

    Concursurile pentru funcțiile de director general în cadrul a trei agenții din subordinea Ministerului Agriculturii au fost scoase la concurs. În urma examenelor scrise și orale, numai la două agenții ”s-a luat” postul: la Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare și la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. Din cei patru candidați pentru șefia Agenției Domeniilor Statului, niciunul nu a avut notă ”de trecere”.

    Luptă pentru posturi-cheie de conducere din sectorul agricol. După cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, Ministerul Agriculturii a organizat recent concursuri pentru funcția de director general la Agenția Domeniilor Statului (ADS), Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) și Agenția Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA). Dacă pentru două dintre instituții concursul a fost unul încheiat cu succes, la cea de-a treia, ADS, din 4 candidați niciunul nu a reușit să obțină un punctaj suficient pentru a ocupa postul de conducere.

    La ADS niciun candidat nu a avut notă ”de trecere”

    Rezultatele finale la concursul organizat în vederea ocupării funcției publice vacante de conducere de director general din cadrul Agenției Domeniilor Statului arată că niciun candidat nu a reușit să obțină un punctaj suficient pentru a se alege cu postul de conducere. Din 4 candidați doar unul a obținut un punctaj mai ”decent”, de 59 de puncte din 100, dar niciunul dintre aspiranții pentru postul de director nu au reușit să treacă de proba scrisă și să ajungă la interviu. Mai mult, unul dintre candidați nici nu s-a prezentat la concurs figurând în evidența MADR ca ”absent”. De precizat că noua legislație privind datele cu caracter personal nu permite să fie afișat numele candidaților ci doar numărul de dosar.

    Pe site-ul instituției ca director al ADS apare Andreea Ciobanu, fostă șefă serviciu la Serviciul Legislație și Avize. De precizat că Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris în premieră că pe 15 iulie, Camelia Procop, fosta directoare a fost schimbată de la conducerea ADS, fiind ”mutată” pe funcția de director general adjunct al Agenției.

    Pentru șefia ANIF a fost un singur candidat, care a și obținut postul de director

    O altă instituție importantă care își caută manager este ANIF, societate-cheie care se ocupă de irigațiile din agricultură. În prezent funcția de director general al ANIF este ocupată de Ștefan Constantin, un fost consilier care a fost numit în 2020 în fruntea agenției. Numirea sa a fost critică la acel moment de presa generalistă, dat fiind istoricul lui plin de scandaluri, exact în zona sistemelor de irigații. Despre acest subiect Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici: G4media.ro: Un personaj extrem de controversat, Ștefan Constantin, urmează să fie numit director general ANIF. Cine e personajul din umbră care trage sforile?

    Noul director al ANIF a reușit să obțină 90,70 de puncte și a fost declarat admis.

    Agenția pentru Pescuit are de asemenea director în urma unui concurs

    De asemenea, MADR a organizat un concurs și pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante de director general – președinte al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură. La concurs s-a înscris conform înscrisurilor MADR un singur candidat care a și obținut un punctaj suficient pentru a deveni director al instituției. Pe site-ul ANPA figurează ca președinte-director general Marian Lixandru.


    Te-ar mai putea interesa

    Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate!

    Ultimele știri

    Ministrul Barbu a anunțat subvențiile APIA care se achită la sfârșitul lunii mai Ministrul Agriculturii încearcă să îi convingă pe fermieri să se fiscalizeze: Veți plăti impozite mai mici! Programul Tomata – schimbare majoră: Fermierii vor primi o subvenție pentru fiecare solar