• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermieri ”vânați” de autoritățile de control chiar și în câmp! Camioanele de cereale, verificate la încărcare!

    Roxana Dobre -

    Fermierii sunt ”vânați” și amendați de autorități. Producătorul agricol, Ștefan Muscă, din județul Giurgiu ne-a sesizat că mai mulți fermieri au fost efectiv ”luați pe sus„ de inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), care au efectuat mai multe verificări și au aplicat amenzi miercuri, pe 8 septembrie. Nemulțumirea fermierilor este legată de faptul că verificările s-au făcut în câmp și nu pe șosea acolo unde instituția are drept de control.

    Fermierul Ștefan Muscă

    ”Nu este niciun control oficial, organizat. Mă întorceam de la recoltat cu tirurile să venim la cântar și au blocat tot, vreo șase tiruri la 500 metri de DN 5 pe câmp, chiar lângă șosea. Noi așteptam să cântărim la basculă și ne-am trezit cu amenzi la greu”, a declarat Ștefan Muscă pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, care a sesizat că incidentul s-a petrecut pe raza localității Pietroșani, județul Teleorman.

    Fermierii au fost amendați

    Fermierul mai spune că inspectorii nu au niciun drept să dea buzna peste fermieri în câmp, ci doar pe drumurile asfaltate, în trafic.

    ”Deci nu au niciun drept să meargă pe câmp după oameni. Este control în trafic, nu în câmp. Dau amenzi la greu, ne sperie oamenii și nu o să mai vină să recolteze, să încărcăm, pentru că noi aceștia care nu avem bascule încărcăm direct din câmp. Nu am eu să știu cât este într-o mașină până nu ajung la cântar. Pozele pe care le-am trimis sunt exact acolo unde așteptau tirurile să intre la basculă, să cântărească. Este un drum pietruit acolo și ei au venit cu cântarul și au pus cântarul la mașini. Am fost la ei le-am explicat că ei apără șoseaua și dacă vorbim acolo de gabarit depășit atunci da, nici nou nu contestăm. Dar aici nu au niciun drept. Au scris amenzi la greu, eu am plecat, nu am mai putut să stau, dar când am plecau scriau amenzi. Am sunat și eu pe la Comisia de Agricultură, pe fostul ministru Daniel Constantin și am întrebat ce se întâmplă. Chiar au așa nevoie de bani de vânează fermierii? Eu nu zic să nu respectăm legea sau ei să nu facă controale dar nu pe câmp pentru că Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier are competență pe șosele, nu pe câmp”, a mai punctat fermierul care lucrează circa 530 de hectare și este și vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor (AFF).

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO  a solicitat un punct de vedere și din partea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Teleorman. Sesizarea noastră a fost trimisă ieri, când ne-a fost sesizat controlul, însă am primit abia astăzi răspuns că solicitarea a fost înregistrată, însă nu număr de înregistrare cu ziua de astăzi. Când vom primi răspunsul autorităților, îl vom publica imediat.


    Aplicația Agrointeligența

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Ce se întâmplă cu evenimentele agricole de toamnă și iarnă? Decizia CNSU pentru desfășurarea manifestărilor! Funcționar din primărie – condamnat pentru că a înregistrat un contract de arendă nesemnat! Subvenție APIA de 2.210 euro. Ce fermieri încasează banii până la finele anului!

    Ultimele știri

    Ziua Porumbului 2021 la Vezendiu, un eveniment-cheie pentru nord-vestul României, unde jumătate din suprafețe sunt cultivate cu porumb Legislație nouă pentru exploatarea terenurilor. Anunțul făcut de europarlamentarul Dan Motreanu! Chiar nu vă pasă de fermieri?! Semnal de alarmă tras la Bruxelles despre situația producătorilor de hrană!