• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Programul ”Deschidem Vinul Românesc” a încântat iubitorii de vinuri la a 5-a ediție RO Wine

    Roxana Dobre -

    Programul ”Deschidem Vinul Românesc”, lansat de Carrefour România, a reprezentat una din principalele atracții de la festivalul internațional RO Wine, în special datorită selecției de etichete românești, disponibile exclusiv pe rafturile retailerului, care au impresionat atât participanții locali, cât și pe cei de peste hotare. Sub semnătura ”Deschidem Vinul Românesc”, Carrefour susține cramele mici și mijlocii din România prin prezență la rafturile din rețeaua națională Carrefour, cât și prin promovarea poveștilor, cramelor și regiunilor viticole din întreaga țară, arată retailerul într-un comunicat.

    Aducând împreună pasiunea pentru vinul românesc, calitatea solurilor noastre și tradiția, combinate cu viziunea noilor generații de producători locali, Carrefour a pornit în misiunea de a promova potențialul vinurilor locale și, pe termen lung, încercarea de a pune România pe harta internațională a vinului prin transformarea acestuia în brand de țară. Acestei inițiative s-a alăturat în 2019 și Marinela Ardelean, wine expert și co-fondator al festivalului internațional RO Wine.

    „Programul Deschidem Vinul Românesc arată că vinurile românești își pot într-adevăr găsi locul în topul vinurilor internaționale. Trebuie doar să avem un dialog constant cu producătorii, cu cramele, cu autoritățile statului, cu consumatorii, cu comunicatorii, să ne unim forțele în efortul de a promova vinurile românești până vor ajunge să ne reprezinte la nivel european și să devină unul din simbolurile brandului de țară”, a declarat Marinela Ardelean.

    Marinela Ardelean, wine expert și co-fondator al festivalului internațional RO Wine

    Invitat special la a 5-a ediție Ro Wine și pentru prima dată în România în ultimii 30 de ani, Robert Joseph, consultant strategic în promovarea vinurilor și cramelor ca brand de țară, s-a declarat impresionat de vinurile românești. „Observ un interes crescut în soiurile locale, în vinurile regionale, precum și în ceea ce consumatorii numesc vinuri organice sau naturale. E o tendință pe care am observat-o în întreaga lume, de la New York și Londra, până la Tokio și Beijing,” a declarat Robert Joseph, fondator al revistei Wine International și al concursurilor International Wine Challenge.

    „Același interes în vinurile locale și regionale l-am observat și printre iubitorii de vin din România și mă bucur să văd că programe precum DVR susțin micii producători locali. E o inițiativă nemaiîntâlnită de mine până acum și sunt curios să observ dezvoltarea și rezultatele pe termen mediu și lung. Investiția producătorilor de vin în promovare este redusă, în parte și din cauza profitului mic pe care aceștia îl observă din astfel de activități, așadar o inițiativă prin care este spusă povestea diferitelor soiuri, ale diferitelor regiuni viticole și ale cramelor este extrem de benefică la nivel reputațional pentru țară și vinuri deopotrivă”, a continuat el.

    Robert Joseph, fondator al revistei Wine International și al concursurilor International Wine Challenge

    Programul s-a născut în 2019 din filosofia Carrefour de a sprijini, pe termen lung, producătorii locali de vin și industria vinicolă locală. România este al șaselea cel mai mare producător de vin din Europa și al 13-lea la nivel mondial, iar industria vinului are un impact social și economic major în comunitățile românești.

    Împărțit în trei piloni – Vin din Regiunea Ta, Exclusiv la Carrefour și Premium – programul Deschidem Vinul Românesc se concentrează pe promovarea vinurilor locale din crame mici și mijlocii din toate cele 7 regiuni viticole din România, dezvoltarea de vinuri de înaltă calitate împreună cu crame reputate, pentru a fi vândute exclusiv în magazinele Carrefour și construirea unei experiențe premium pentru consumatori, în cramele WineSquare din magazinele Carrefour, unde se găsesc vinuri recunoscute și premiate la nivel internațional, dar și un somelier care oferă asistență în alegerea vinului.

    Selecția vinurilor regionale aduce în magazine vinuri din fiecare dintre regiunile vinicole românești, etichete de la 31 de crame mici și mijlocii, crame alese pentru atenția pe care o arată procesului de producție, grija pentru vin și valoarea pe care afacerea lor o aduce în comunitate. În 2021, numărul de etichete disponibile exclusiv la Carrefour este de două ori mai mare decât anul trecut, datorită succesului pe care acestea l-au avut la raft, iar acum, 32 de vinuri sunt încredințate doar rafturilor Carrefour, de către 12 crame românești renumite. Prin acțiunile din pilonul premium, vinuri gastronomice și renumite printre amatorii de vinuri devin disponibile la nivel local și național. Programul aduce în centrul atenției peste 120 de vinuri de la 30 de crame locale renumite, toate validate de experți și iubite de cunoscători.

    Creșterea anuală a numărului de etichete disponibile în programul DVR arată pe de-o parte succesul de care vinurile românești se bucură printre consumatorii din România, dar și potențialul mare de dezvoltare pe care programul îl are pentru a susține și promova cramele din țară. În plus, Marinela Ardelean și Mircea Niculescu, Senior Wine Buyer Carrefour, sunt în contact direct cu producătorii locali pentru a selecta cele mai potrivite vinuri pentru rafturile rețelei de magazine Carrefour. Astfel, consumatorii din întreaga țară au acces la vinuri de calitate, provenite de la crame locale, la prețuri accesibile.

    Despre Carrefour

    Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.

    Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate, în ansamblul ei: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio”. În plus, Carrefour a susținut atât financiar cât și prin transfer de expertiză, înființarea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, organism independent care își propune să contribuie la o schimbare sistemică a sectorului legumicol din România. Totodată, a lansat programul Act For Good, care transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social: prin fiecare sesiune de shopping, și nu numai, utilizatorii primesc puncte Act For Good, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

    Ducând mai departe grija pentru comunitate și mediul înconjurător, Carrefour România derulează Punem Preț pe Plastic, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. De asemenea, compania a introdus pungile biodegradabile și compostabile alături de o gamă extinsă de produse biodegradabile, realizează programe de colectare selectivă și derulează inițiative de încurajare a bunelor obiceiuri. Acestor inițiative li se adaugă contribuția de peste un deceniu la Banca de Alimente – Crucea Roșie și suportul pentru multe alte programe prin care susține comunitățile vulnerabile și reduce risipa alimentară.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”