• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendar APIA ianuarie 2022: Plăți și termene urgente pentru fermieri în această lună!

    Roxana Dobre -

    Calendar APIA pentru luna ianuarie 2022: subvenții la plată și termene limită pentru fermierii care au cerut bani europeni. Începutul de an aduce pentru fermieri atât scheme noi care ar urma să fie deblocate la plată, continuarea autorizărilor pentru campania regulară care a demarat la 2 decembrie dar și o serie de termene limită care trebuie respectate.

    Cea mai importantă plată care este așteptată de fermieri în luna ianuarie 2022 este Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT), care se achită atât pentru sectorul vegetal cât și zootehnic.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă un calendar pentru perioada următoare cu activitățile ce țin de APIA și de plata subvențiilor agricole, pentru toată luna ianuarie:

    Subvenții APIA ianuarie 2022: Scheme care se deblochează pentru plată

    Subvenții APIA ianuarie 2022: ANT, deblocate de la bugetul de stat

    Fermierii primesc plata pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT). După ce Bugetul de stat pentru 2022 a fost aprobat, promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) are la dispoziție sumele necesare pentru plata Ajutoarelor Național Tranzitorii (ANT), atât pentru sectorul vegetal cât și zootehnic, subvenție care se achită din bugetul de stat în anul viitor celui în care se depune cererea unică. În acest caz, plățile pot începe în luna ianuarie 2022 după ce Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în dezbatere publică plafoanele pentru fiecare sector în care se plătește ANT, acestea sunt aprobate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial.

    Doar după acești pași APIA poate calcula cuantumul pe hectar sau cap de animal prin împărțirea plafoanelor la numărul de hectare/animale eligibile.  Pentru sectorul vegetal fermierii așteaptă ajutoarele naţionale tranzitorii pentru culturile amplasate pe teren arabil – ANT 1, precum şi pentru culturile de: in pentru fibră – ANT 2, cânepă pentru fibră – ANT 3, tutun – ANT 4, hamei – ANT 5 şi sfeclă de zahăr – ANT 6. În 2021, pentru cererile depuse în 2020, sumele alocate de Guvern au fost de 42.527,430 euro pentru culturile amplasate pe teren arabil; 2.742 euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră; 646.827 euro pentru tutun; 41.879 euro pentru hamei și 755.567 euro pentru sfeclă de zahăr.

    Subvenții APIA ianuarie 2022: Continuă plățile regulare pe hectar și pentru animale

    Pentru sectorul zootehnic, banii ajung la crescătorii de oi care au beneficiat în 2021 de un plafon de 19.475,763 euro iar cuantumul pe cap de animal pentru ANTZ 9, ovine/caprine a fost de 2,2553 euro adică 10,9889 lei/cap de animal și cei de bovine sau pentru tona de lapte.

    Continuă plata finală pe hectar și cap de animal. Tranșa a doua din subvențiile APIA a demarat pe 2 decembrie și se încheie oficial la 30 iunie 2022. Fermierii primesc și în luna ianuarie bani pentru sectorul vegetal și cel zootehnic, unde în primul rând diferența de 30% la schemele de plăți directe – SAPS, plata redistributivă, plata pe înverzire și plata pentru tinerii fermieri, iar pentru crescătorii de animale, diferența de 30% la sprijinul cuplat la ovine și caprine. De asemenea, se autorizează diferența de 15% rămasă la plata schemelor de măsuri compensatorii.

    Fermierii care nu au primit nicio plată în avans primesc sumele integrale pe hectar, conform cuantumurilor stabilite de APIA. Astfel există 2 categorii de fermieri care intră la plata regulară, cei care au primit avans și cei care nu au luat nicio plată.

    Pentru cei care au primit avans 70 la sută din cuantumul pe hectar restul sumelor ce urmează plătite sunt:

    Schema de plată unică pe suprafață – SAPS: 30 la sută din 472,3630 lei/ha (suma integrală pe hectar n.r) adică 141,7089 lei/ha;
    Plata redistributivă
    – primul interval 1-5 ha, inclusiv: 30 la sută din 24,7375 lei/ha adică 7,4212 lei/ha;
    – al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv: 30 la sută din 238,2008 lei/ha adică 71,4602 lei/ha;
    Plata pentru înverzire: 30 la sută din 286,4261 lei/ha adică 85,9278 lei/ha;
    Plata pentru tinerii fermieri: 30 la sută din 200,1333 lei/ha adică 60,0399 lei/ha;
    Sprijin Cuplat Zootehnic (SCZ) ovine/caprine: 30 la sută din 85,2949 lei/cap adică 25,5884 lei/ha.

    Pentru cei care nu au primit avans sumele integrale pe hectar sunt:

    Schema de plată unică pe suprafață – SAPS: 472,3630 lei/ha;
    Plata redistributivă
    – primul interval 1-5 ha, inclusiv: 24,7375 lei/ha;
    – al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv: 238,2008 lei/ha;
    Plata pentru înverzire: 286,4261 lei/ha;
    Plata pentru tinerii fermieri: 200,1333 lei/ha;
    Sprijin Cuplat Zootehnic (SCZ) ovine/caprine: 85,2949 lei/cap.

    Subvenții APIA ianuarie 2022: Se eliberează adeverințe pentru ajutorul de stat din zootehnie

    În luna ianuarie, APIA începe să elibereze adeverințe-punte pentru beneficiarii ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor. Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat în premieră, Adrian Chesnoiu a semnat un ordin de ministru pentru plăți în avans achitate pentru sectorul de creștere a animalelor din resurse bugetare. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial și face referire la ajutorul de stat achitat pentru menținerea registrelor genealogice și pentru efectuarea controalelor de performanță.

    APIA ianuarie 2022: Termene pentru fermieri

    Depunere documente subvenția la motorină

    În luna ianuarie, fermierii depun la APIA Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 octombrie – 31 decembrie 2021 (trimestrul IV al anului 2021). Cererile se depun la Centrele Judeţene ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

    Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,5258 lei/litru.

    Depunere cerere de plată pentru ajutorul de stat în zootehnie

    În luna ianuarie 2022, asociațiile depun la APIA cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2021. Cererile se depun la sediile Centrelor Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, unde a fost depusă cererea inițială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc). Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor.

    31 ianuarie – termen limită pentru fermierii activi

    Ziua de 31 ianuarie este termen limită pentru fermierii activi care au depus cererea unică în campania 2021. Fermierii care au depus cererea unică de plată în calitate de persoană fizică şi ulterior optează pentru înregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului – ONRC ca PFA/ ÎI/ ÎF sau PJ care desfășoară activitate agricolă, pentru a respecta condiţia de fermier activ, trebuie să prezinte la APIA certificatul de înregistrare și/sau certificatul constatator eliberat/e de ONRC sau actul de înființare/actul constitutiv/statutul la depunerea notificării privind schimbarea formei de organizare, dar nu mai târziu de data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere.

    Fermierii persoane fizice care nu au depus cereri unice de plată în anul anterior, calculul estimat al plăţilor directe depăşind plafonul de 5.000 euro, pot dovedi calitatea de fermier activ:
    – prin înregistrare la ONRC ca PFA/ ÎI/ ÎF sau PJ care desfășoară activitate agricolă sau
    – prin furnizarea de documente din care să rezulte îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art.6 alin. (8) lit. a) sau b) din O.U.G. nr.11/2021.

    Dovezile verificabile pentru îndeplinirea calităţii de fermier activ trebuie să fie prezentate la APIA nu mai târziu de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere.

    Persoanele fizice care nu au optat pentru înscrierea la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau ca persoane juridice, persoanele care nu au obligația să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară conform art. 1 alin. (1) – (4) din Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991 a contabilității – Republicată, prezintă adeverința eliberată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală privind veniturile totale realizate în cel mai recent an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi și, după caz, veniturile din activități agricole în cel mai recent an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi. Adeverința se prezintă la APIA la depunerea cererii unice de plată, dar nu mai târziu de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere.

    Fermierii persoane juridice, pentru a respecta condiţia de fermier activ conform art. 22, alin. (4) din Ordinul MADR nr. 45/2021 trebuie să prezinte la APIA, dar nu mai târziu de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere, dovezile verificabile pentru îndeplinirea calităţii de fermier activ.

    Finele lunii ianuarie 2022 – termen pentru SCV sfeclă de zahăr

    31 ianuarie este termen limită la APIA pentru fermierii care au solicitat Sprijin Cuplat Vegetal (SCV) pentru sfeclă de zahăr. Fermierii trebuie să facă dovada comercializării unei producţii minime de 26.400 kg/ha, pe bază de factură pentru persoanele juridice şi pe bază de adeverinţă eliberată de fabrica de zahăr pentru persoanele fizice, care se prezintă la APIA până la data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere curent.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Secretar de stat stat – anunț de ultimă oră despre plata ajutorului de 100 de euro la hectar Insecticidul Los Ovados 200 SE, acum autorizat pentru utilizare în cultura grâului! De ce nu investesc fermierii români mai mult în procesare