• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Patru camioane încărcate cu soia modificată genetic – scoase fraudulos din baza unde erau reținute

    Angelica Lefter -

    O parte dintre camioanele încărcate cu soia modificată genetic, reținute în orașul Valea lui Mihai, județul Bihor, au părăsit fraudulos, baza de recepție la care se aflau. Oamenii legii au fost înștiințați astăzi, duminică – 31 octombrie, că 4 din cele 6 camioane cu peste 250 de tone de soia modificată genetic, interzisă a fi cultivată în UE, au părăsit fraudulos, în timpul nopţii, baza de recepţie din oraşul Valea lui Mihai, unde au fost reţinute pentru analize.

    Camioanele încărcate cu soia modificată genetic au fost descoperite luni – 18 octombrie, în baza unei sesizări primite de la
    producători agricoli din zona Săcueni-Valea lui Mihai. Aceștia au acuzat că în zonă au sosit mai multe camioane cu soia care îşi caută desfacere. Bazele de recepţie din zonă au refuzat preluarea acestui produs, în baza analizelor efectuate în laboratoarele proprii, care au arătat că este soia modificată genetic.

    Camioane încărcate cu soia modificată genetic

    Reprezentanții firmei fuseseră anunțați vineri că luni, 1 noiembrie, urmează să fie distrusă întreaga cantitate de soia, potrivit agerpres.ro.

    Camioanele care au părăsit baza aparțin firmei Agri Transport SRL

    Organele de poliție au fost sesizate chiar de directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Bihor, Nicolae Hodişan, că aceste camioane, înmatriculate în Iaşi, circulă de duminică prin judeţ către destinaţii necunoscute.

    ”Azi noapte au forţat ieşirea din baza de recepţie, au luat camioanele şi au plecat. Cele patru camioane încărcate cu soia modificată genetic pot constitui bombe ecologice scăpate de sub control. Ele se deplasează pe drumurile naţionale, fără să cunoaştem destinaţia. Acest produs, din punct de vedere al regulamentelor UE şi a legislaţiei naţionale, este interzis a se cultiva pe teritoriul întregii Uniuni Europene. Aveau interdicţie de a se mişca din baza de recepţie până la lămurirea situaţiei. Patru din cele şase, cele de Iaşi, au plecat, iar celelalte, cu transportator din Carei, au rămas pe loc, pentru că nu s-a putut colabora cu firma. Şoferii au venit, împreună cu patronul de la firma Agri Transport SRL, au forţat poarta bazei de recepţie, era doar portarul şi au plecat cu cele patru camioane de soia modificată genetic”, a declarat, directorul DAJ Bihor, Nicolae Hodişan.

    Analizele au confirmat că încărcătura era soia modificată genetic

    Soia transportată a fost confirmată ca fiind modificată genetic în urma analizelor efectuate de Laboratorul pentru Controlul Calităţii Seminţelor şi Materialului Săditor Bucureşti. Rezultatele au fost comunicate joi – 28 octombrie, Direcţiei Agricole.

    ”Două camioane sunt cu soia modificată genetic, iar două camioane transportă soia impurificată genetic. E acelaşi lucru, numai că e vorba de un prag. Ca la alcoolemie. (…) Pentru celelalte două camioane, un transportator din Carei, nu au venit încă rezultatele. Dar testele pe care noi le-am efectuat au confirmat că şi acestea au aceeaşi soia, fiind încărcată din acelaşi loc, doar transportatorul este altul”, a spus directorul DAJ Bihor.

    Marfa urma să fie distrusă

    Conform DAJ Bihor luni dimineaţă reprezentantul firmei şi şoferii trebuiau să se prezinte pentru a duce marfa să fie distrusă.

    ”Ei au venit azi noapte, s-au urcat în camioane şi au plecat. Nu ştim unde se vor duce, ce vor face cu marfa, o depozitează, o basculează, se vinde, o abandonează. Am anunţat poliţia din Valea lui Mihai să ia măsuri. Poate ieşi un circ enorm, european, cu oprirea tuturor exporturilor de soia în uniune. Vă daţi seama, se pot impurifica astfel, ani de zile, culturile de soia”, a menționat Nicolae Hodişan.

    Soia OMG provenea de la doi fermieri din Iași și Botoșani

    Directorul general al DAJ Bihor a mai adăugat că soia modificată genetic a fost furnizată de doi producători din judeţele Iaşi şi Botoşani, verificaţi de curând de angajaţii de la Garda de Mediu şi Direcţiile Agricole judeţene.

    ”Au prelevat probe şi se procedează, conform actelor normative, la oprirea recoltării, distrugerea culturilor. Au suprafeţe destul de mari de culturi”, a completat Nicolae Hodişan.

    Camioanele încărcate cu soia modificată genetic au fost descoperite luni – 18 octombrie, în baza aunei sesizări primite de la
    producători agricoli din zona Săcueni-Valea lui Mihai.

    Aceștia au acuzat că în zonă au sosit mai multe camioane cu soia care îşi caută desfacere. Bazele de recepţie din zonă au refuzat preluarea acestui produs, în baza analizelor efectuate în laboratoarele proprii, care au arătat că este soia modificată genetic.

    Nici documentele de însoțire a mărfii nu erau în regulă, după cum a menționat Nicolae Hodișan.

    ”Avizele sunt pentru 25.000 de kilograme, pe când capacitatea camioanelor este de câte 40.000 de kilograme, acestea fiind umplute la maxim, până sus, la prelată”, a declarat Nicolae Hodişan.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA