• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Europarlamentarul Dan Motreanu, în vizită la fermele care aplică Strategia „De la fermă la consumator”!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Eurodeputați în vizită la ferme-model, la exploatații care reprezintă modele de bune practici în agricultura europeană. Dan Motreanu, europarlamentar român anunță pe pagina proprie de Facebook că în perioada 3-5 noiembrie a efectuat mai multe vizite de lucru în regiunea italiană Trentino-Alto Adige/Südtirol, alături de delegația Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European. Este prima misiune a deputaților europeni din domeniul agriculturii după izbucnirea pandemiei COVID-19.

    ”Scopul întâlnirilor este și acela de a discuta noua politică agricolă comună, Strategia ”De la fermă la consumator”, impactul politicilor de mediu asupra agriculturii și costurile acestor noi politici ale UE. Prezența noastră în nordul Italiei este legată de necesitatea regiunii de a reorienta sectorul către o agricultură mai sustenabilă și inovatoare și, în special, de a adapta agricultura și silvicultura la schimbările climatice. În acest sens, în timpul misiunii noastre, vizităm ferme pomicole și zootehnice, instituții de gestionare a pădurilor, un centru de cercetare din Tirolul de Sud pentru a discuta cu producătorii și cercetătorii locali despre modul în care funcționează în practică programele de dezvoltare rurală, gestionarea durabilă a pădurilor alpine și adaptarea la schimbările climatice, de piață și de politică”, a comunicat europarlamentarul Dan Motreanu.

    Cooperativa care scoate pe piață 400.000 de tone de mere pe an sub marca proprie

    Consorțiul Melinda a fost prima vizită la care oficialii europeni s-au oprit miercuri, 3 noiembrie. Acesta este format din 16 cooperative, reprezentând 4.000 de producători, care produce aproximativ 400.000 de tone de mere pe an sub marca proprie. ”La Melinda se folosesc metode ecologice de producție și de depozitare, precum irigarea cu picurătoare, respectarea ciclurilor naturale din livezi, depozitarea în peșteri naturale („celule”)  (foto mai jos n.r) aflate la 300 de metri sub nivelul solului. Melinda utilizează surse regenerabile pentru satisfacerea necesităților energetice și produce mere ecologice pe 70 de hectare, în 5 „oaze ecologice”, a mai dezvăluit Dan Motreanu.

    Depozitarea merelor se face în peșteri naturale („celule”)  aflate la 300 de metri sub nivelul solului

    Ulterior eurodeputații au vizitat Centrul de Cercetare Laimburg despre care Dan Motreanu spune că este o instituție emblematică pentru cercetarea în domeniul agriculturii din Tirolul de Sud. ”Centrul se axează pe rezolvarea problemelor și pe inovarea în agricultură, punând în practică cunoștințele științifice în cadrul fermelor-pilot”, mai precizează oficialul european.

    Cooperativa de unde pleacă fructe procesate în întreaga lume

    Vizita delegației Comisiei AGRI a continuat pe 4 noiembrie cu o deplasare la VOG, o societate de prelucrare deținută de cooperativele de agricultori din Tirolul de Sud și din Trentino, care transformă fructele în produse finite sau semi-finite, livrate mai multor clienți din industria alimentară din întreaga lume, spre prelucrare ulterioară, potrivit lui Dan Motreanu.

    ”Tot astăzi (4 noiembrie n.r), vizităm Școala de Silvicultură Latemar și ne vom întâlni cu Departamentul de Silvicultură din Tirolul de Sud. Silvicultura este un sector esențial pentru Trentino-Alto Adige/Südtirol, fiind reprezentat de 400 de întreprinderi mici. Trebuie precizat că una dintre cele șase priorități ale programului de dezvoltare rurală regională a provinciei Bolzano este îmbunătățirea competitivității sectorului agricol și a silviculturii sustenabile. În ceea ce privește sprijinul pentru investițiile în exploatațiile agricole și pentru modernizarea acestora, se acordă prioritate întreprinderilor cu un potențial inovator, proiectelor tinerilor fermieri și gestionării sustenabile a pădurilor”, a mai arătat europarlamentarul român.

    Conform acestuia, delegația Comisiei AGRI își va încheia misiunea în regiune printr-o vizită la o fermă montană care produce lapte și produse lactate. ”De menționat aici că întregul teritoriu al provinciilor Bolzano și Trento este clasificat ca zonă muntoasă, ceea ce face dificilă creșterea animalelor. Astfel, programele de dezvoltare rurală de la nivelul celor două regiuni pun un accent deosebit pe conservarea, refacerea și îmbunătățirea ecosistemelor asociate agriculturii și pădurilor, precum și pe promovarea utilizării eficiente a resurselor și pe trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și rezilientă din punct de vedere climatic în sectorul agriculturii, alimentației și silviculturii”, a conchis acesta.

    Te-ar mai putea interesa

    Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații

    Ultimele știri

    APIA – anunț pentru apicultori. Plăți în conturi pentru aproape 5.400 de crescători de albine Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni USAMV București oferă gratuit cursuri de pregătire pentru admiterea la Medicină Veterinară Asociația Moldoovis a investit în utilaje noi, care îi ajută pe oieri să își protejeze turmele pe pășune Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop