• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vremea se schimbă radical! Anunțul ANM: lapoviță, ploi și ninsorile în mai multe zone!

    Roxana Dobre -

    Meteorologii anunță lapoviță și ninsori. Conform specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea se menține rece în ultima săptămână de toamnă urmând ca luna decembrie să debuteze cu ninsori dar și ploi.

    ”Deocamdată, ne așteptăm că, săptămâna această, temperaturile să se mențină peste normalul perioadei, în partea de sud și est, chiar dacă ni se pare că este rece, este sfârșit de noiembrie. După episodul de azi-noapte, vor apărea iar precipitații, dar foarte slabe. Urmează o scurtă pauză, iar spre sfârșitul săptămânii, în vest, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie. Episoadele cu ploi vor fi frecvente săptămâna viitoare, deci vom vorbi despre un excedent al precipitațiilor, mai ales în zona de munte. Țară noastră este traversată de o masă de aer mai rece. Tot la munte este posibil ca precipitațiile să se transforme de la sfârșitul săptămânii, să apară lapoviță și ninsoare, și nu este exclus că, săptămâna viitoare, în nordul și centrul teritoriului, în zonele mai joase, precipitațiile să se transforme în lapovițe și ninsori mai ales noaptea. Acestea sunt cauzate tocmai de prezența acelui front rece”, a spus, la Realitatea PLUS, Florinela Georgescu, director executiv ANM.

    ”Temperaturile se cam mențin până spre jumătatea lunii decembrie. Regimul termic va fi apropiat de cel normal, pierdem în medie 2-3 grade, deci din ce în ce mai rar vom vorbi despre temperaturi care să depășească 10 grade, de săptămâna viitoare”, a mai spus Florinela Georgescu.

    Meteorologii au emis prognoza meteo pe regiuni până pe 5 decembrie

    ANM a emis și o prognoză meteo pe regiuni, valabilă în intervalul 22 noiembrie-5 decembrie. Iată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni:

    Prognoza meteo 22 noiembrie-5 decembrie: Banat

    În cursul zilei de 22 noiembrie va fi mai cald decât în mod obișnuit, cu maxime medii de 12…13 grade, dar în 23 și 24 noiembrie valorile termice diurne vor scădea spre normalul perioadei, adică în medie spre 7…8 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat astfel încât la sfârșitul primei săptămâni (27 și 28 noiembrie) temperaturile maxime vor tinde din nou spre medii de 12…13 grade. Cea de-a două saptamână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de normal, cu maxime ce vor oscila în medie între 5 și 8 grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 0 și 2 grade, exceptând nopțile din perioada 26-29 noiembrie și noaptea de 23 noiembrie, când valorile nocturne se vor situa la medii de 4…6 grade.

    Va ploua în general slab cantitativ, local în cursul nopții de 22 spre 23 noiembrie și cu caracter temporar, începând din 26 noiembrie și până la sfârșitul perioadei de referință. Cu o probabilitate mai ridicată spre finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi posibile și precipitații mixte (lapoviță și ninsori).

    Prognoza meteo 22 noiembrie-5 decembrie: Crișana

    Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pe parcursul zilei de 22 noiembrie, când se vor înregistra maxime medii în jurul a 11 grade, dar în 23 și 24 noiembrie valorile termice diurne vor scădea spre normalul perioadei, adică în medie spre 7…8 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat astfel încât la sfârșitul primei săptămâni (27 și 28 noiembrie) temperaturile maxime vor tinde spre medii de 11…12 grade. Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de normal, cu maxime ce vor oscila în medie între 5 și 8 grade. Media temperaturilor minime va fi apropiată de limita de îngheț, valori în general medii de -1…1 grad, exceptând nopțile din perioada 27-29 noiembrie și noaptea de 23 noiembrie, când valorile nocturne se vor situa la medii de 4 grade.

    Începând cu data de 26 noiembrie și până la sfârșitul perioadei de referință, temporar, va ploua în general slab cantitativ, dar cu o probabilitate mai ridicată spre finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi posibile și precipitații mixte (lapoviță și ninsori).

    Prognoza meteo 22 noiembrie-5 decembrie: Transilvania

    În cursul zilei de 22 noiembrie va fi mai cald decât în mod obișnuit, cu maxime medii în jurul a 10 grade, dar între 23 și 25 noiembrie valorile termice diurne vor scădea spre normalul perioadei, adică în medie spre 5…6 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat astfel încât în intervalul 27-29 noiembrie, temperaturile maxime vor tinde spre medii de 10…11 grade. Din 30 noiembrie, valorile diurne vor fi în scădere și vor caracteriza un regim termic apropiat de normal, cu maxime ce vor oscila în medie între 4 și 6 grade. Media temperaturilor minime se va situa sub limita de îngheț, valori în general medii de -3…-1 grad, exceptând nopțile din perioada 27-29 noiembrie și noaptea de 23 noiembrie, când valorile nocturne se vor situa la medii de 1…2 grade.

    Va ploua slab cantitativ, local în cursul nopții de 22 spre 23 noiembrie și la începutul zilei de 23 noiembrie, dar cu caracter temporar, începând din 26 noiembrie și până la sfârșitul perioadei de referință. Cu o probabilitate mai ridicată spre finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi posibile și precipitații mixte (lapoviță și ninsori).

    Prognoza meteo 22 noiembrie-5 decembrie: Maramureș

    Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit în cursul zilei de 22 noiembrie, când se vor înregistra maxime medii de 9…10 grade, dar în 23 și 24 noiembrie valorile termice diurne vor scădea spre normalul perioadei, adică în medie spre 6…7 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat astfel încât la sfârșitul primei săptămâni (27 și 28 noiembrie) temperaturile maxime vor tinde spre medii în jurul a 10 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de normal, cu maxime ce vor oscila în medie între 4 și 6 grade. Media temperaturilor minime va fi apropiată de limita de îngheț, valori în general medii de -2…1 grad, exceptând nopțile din perioada 27-29 noiembrie și noaptea de 23 noiembrie, când valorile nocturne se vor situa la medii de 2…3 grade.

    Începând cu data de 26 noiembrie și până la sfârșitul perioadei de referință, temporar, va ploua în general slab cantitativ, dar cu o probabilitate mai ridicată spre finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi posibile și precipitații mixte (lapoviță și ninsori).

    Prognoza meteo 22 noiembrie-5 decembrie: Moldova

    După o prima zi a săptămânii cu valori termice diurne în medie de 10 grade și minime de 2…4 grade, vremea se va răci, urmând să devină normală sub aspect termic în perioada 23 –25 noiembrie, când la nivelul regiunii vor fi maxime de 5…7 grade și minime de -2…0 grade. Va urma un interval (26-29 noiembrie) în care valorile termice se vor situa peste mediile multianuale, respectiv maxime, în general de 10…12 grade și minime în jurul valorii de 3 grade. La sfârșitul lunii noiembrie și în primele zile din decembrie sunt estimate maxime termice de 5…8 grade și minime în jurul valorii de 0 grade.

    Se vor semnala ploi slabe în ziua de 23 noiembrie, dar local și temporar și după 26 noiembrie. În zonele deluroase, trecător vor fi posibile și precipitații mixte.

    Prognoza meteo 22 noiembrie-5 decembrie: Dobrogea

    Vremea se va răci în primele zile ale intervalului, astfel de la o medie regională a maximelor termice de 12 grade, se va ajunge la 6 grade în 24 noiembrie, iar minimele vor scădea la 1…2 grade. Ulterior temperatura va crește treptat, iar vremea va deveni caldă în perioada 27 – 29 noiembrie, când vor fi maxime în medie de 14…15 grade și minime de 6…8 grade. La sfârșitul lunii noiembrie și în primele zile din decembrie sunt estimate temperaturi mai scăzute, o medie a valorilor maxime cuprinsă între 8 și 11 grade și minime în jur de 4 grade.

    Se vor semnala ploi în ziua de 23 noiembrie, dar local și temporar și după 26 noiembrie, când și probabilitatea pentru cantități mai însemnate va fi în creștere.

    Prognoza meteo 22 noiembrie-5 decembrie: Muntenia

    În ultima decadă a lunii noiembrie și în primele zile din decembrie vor fi alternațe de zile în care vremea va fi mai caldă față de normalul perioadei și zile în care valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Prin urmare, după o prima zi a săptămânii cu maxime de 12…14 grade, se va răci semnificativ până la o medie a acestora de 6…8 grade. Va urma o încălzire în perioada 27 – 29 noiembrie când se va reveni la o medie a maximelor de 13…14 grade. Ulterior acestei perioade sunt estimate maxime mai scăzute, care la nivelul regiunii vor fi în general de 8…10 grade. Evoluția va fi asemănătoare și pentru temperaturile minime, care în intervalele reci, vor scădea la o medie de 0…2 grade, iar în cele calde vor atinge 4…5 grade.

    Va ploua temporar în ziua de marți (23 noiembrie), dar local și temporar și după 26 noiembrie. Probabilitate pentru cantități mai însemnate va fi mai ridicată în intervalul 27- 29 noiembrie și în zilele de 3 și 4 decembrie.

    Prognoza meteo 22 noiembrie-5 decembrie: Oltenia

    În următoarele două săptămâni vor fi alternațe de zile în care vremea va fi mai caldă față de normalul perioadei și zile în care valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Prin urmare, după o prima zi a săptămânii cu maxime de 12…14 grade, se va răci semnificativ până la o medie a acestora de 6…8 grade. Va urma o încălzire în perioada 27 – 29 noiembrie când se va atinge o medie a maximelor de 10…12 grade. Ulterior acestei perioade sunt estimate maxime mai scăzute, care la nivelul regiunii vor fi în general de 6…8 grade. Evoluția va fi asemănătoare și la temperaturile minime, care în intervalele reci vor scădea la o medie de 0…2 grade, iar în cele calde vor atinge 4…6 grade.

    Va ploua temporar în noaptea de luni spre marți (22/23 noiembrie) și marți (23 noiembrie), dar local și temporar și după 26 noiembrie. Probabilitate pentru cantități mai însemnate va fi mai ridicată în intervalul 27- 29 noiembrie și în zilele de 3 și 4 decembrie.


    Te-ar mai putea interesa

    Prognoza meteo de Crăciun și Anul Nou. ANM: Cum va fi vremea de Sărbători! Vom avea zăpadă de Crăciun? Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu, despre vremea de Sărbători! Alertă meteo emisă astăzi! ANM a anunțat ninsori, lapoviță și ploi până sâmbătă, pe 4 decembrie!

    Ultimele știri

    Ministrul Adrian Chesnoiu despre Legea porcului: ”Nu se va aproba! Nu o susțin!” În Germania, FrieslandCampina a crescut prețul laptelui până la nivelul de 43,72 eurocenți/litru Lizină în hrănirea porcilor. Probleme cu stocurile, crescătorii caută înlocuitori