Soarta cartofului românesc. Romulus Oprea, FNCR: ”Din a doua pâine a românului, o să ajungem la trufanda!”
Daniel Befu -
Cunoscut de colegii din branșă sub apelativul Romy, Romulus Oprea (57 ani) este una dintre vocile cele mai puternice care promovează cartoful în România.
Cultivator din tată-n fiu în inima arealului tradițional de cultură a cartofului, Covasna, în dialogul cu Agrointeligența – AGROINTEL.RO, acesta abordează frontal anomaliile care afectează interesele producătorilor autohtoni de cartof.
După ce prețurile mici de la raft ale cartofilor au făcut în ultimii ani producătorii autohtoni să gâfâie, de ceva vreme ele gravitează în jurul valorii de 2 lei/kg și peste. Se naște întrebarea firească dacă, în sfârșit s-a întors roata și în favoarea producătorilor de cartofi.
2021 – un an cu producții slabe la cartof, dar prețuri mai bunicele
Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR), consideră însă că lucrurile sunt mai nuanțate, producătorii confruntându-se cu numeroase probleme, motiv pentru care consideră activitatea în această nișă a rămas una deloc confortabilă.
”Din păcate nu prea putem vorbi de o direcție bună. Bine, anul ăsta prețul este rezonabil, pentru că la ora asta cartofii se vând între 0,9 lei/kg și 1,1 lei/kg la poarta fermei, dar producțiile sunt la un minim istoric. De exemplu județul Covasna, care e numărul 1 la producții, are producția la nivelul de 60%, deci scădere de 40%, ceea ce e enorm. Celelalte județe stau un pic mai bine, dar și acolo suntem pe la 30% scădere. Asta pentru că a fost un sezon extrem de la un capăt la altul. Adică am avut o primăvară foarte întârziată și s-a plantat cam cu o lună mai târziu, ceea ce a împins perioada de vegetație în vară, când au apărut marile călduri. De asemenea, după plantare a plouat cam 5 săptămâni aproape zilnic. Nu s-au putut face tratamente, nu s-au putut face lucrări de întreținere corespunzătoare și după aia am intrat în secetă timp de două luni. Toți acești factori au tarat producția. Eu cred că n-am mai văzut, de când mă ocup de cartof, o chestie de genul ăsta, ca la ora asta în Covasna să nu mai fie cartofi pe piață. La fermieri nu prea mai sunt cartofi. Sunt doar cantități foarte mici. Deja stăm pe importuri cu mâna întinsă. Producția internă estimez că va acoperi maxim 35% din consum. E foarte urât”, declară cultivatorul.
Costurile de producție vor crește cu 35-40% la cultura cartofului
Totodată, nici perspectivele următorului sezon agricol nu fac cu ochiul producătorilor autohtoni. ”Acum urmează sezonul 2022, unde plecăm deja cu un handicap legat de inputurile de care vorbește toată lumea. La cultura de cartof îngrășămintele reprezintă cam 10-12% din total cheltuieli. După aia vin restul de inputuri: pesticidele, care vor crește și ele, plus motorina. Nu-mi place să arunc cu cifre din burtă, însă din cauza scumpirilor de până acum ale inputurilor, costurile de producție estimez că vor sări cu un 35-40%. Deocamdată! Dacă nu apar alte surprize. Realizăm că orice este posibil, în momentul în care o tonă de azot s-a cvadruplat. Nu se poate să fi avut 900 lei tone de azot și acum să fie 4.000 lei și cineva să creadă că impactul nu va fi unul dur. Și, colac peste pupăză, nu e vorba doar de preț, ci e vorba că nici nu se mai găsesc îngrășăminte cu azot pe piața internațională. Și statul român stă și privește nepăsător, fără să ia nici o măsură. Absolut nici una”, crede acesta.
Investiția la hectarul de cartof elită, aproape 10.000 de euro
Cea mai mare investiție este la cartoful pentru sămânță. Un hectar cultivat cu super-elită sau elită costă aproape de 10.000 euro, dacă se iau în calcul și cheltuielile indirecte. Înființarea și întreținerea unei culturi de cartof comercial, costă aproximativ 25.000 lei/ha, însă dacă sola este irigată și, la fel, se includ în costuri și cheltuielile indirecte, se ajunge la un cost mediu al culturii de 33.000 lei/ha.
”Dacă scoți o producție de 33 t/ha, practic prețul de cost este 1 lei/kg. Care trebuie să fie costul corect, ca producătorul să iasă pe profit? Eu fac mereu comparația asta: «e ca și cum ai înființa în fiecare an o cultură de viță de vie», însă se pare că nimeni nu sesizează treaba asta. Contrar acordării acelui faimos sprijin cuplat care se învârte între 1.000 și 1.400 euro/ha, suprafețele nu cresc. Teoretic sprijinul cuplat sună foarte bine, însă practica ne contrazice, pentru că nu cresc suprafețele. Dacă ar fi atât de bine, oamenii s-ar înghesui să producă, însă nu o fac fiindcă nimeni nu e nebun să-și riște afacerea în fiecare an. Orice observator lucid vede că noi, producătorii de cartof, mergem pe linia de minimă rezistență”, punctează cultivatorul covăsnean.
Romulus Oprea motivează de ce, în ciuda riscurilor ridicate și a ratei de profit deloc mulțumitoare, producătorii autohtoni încă se iau la trântă cu cultura cartofului: ”Pentru că e o cultură fără dus și întors. E numai o cultură dus. Ori te duci, ori te lași de tot, pentru că ai sistemul de mașini, investiții, depozite făcute pentru cartof și dacă ai șchiopătat o dată și ai dat înapoi, ai dispărut. Sunt mulți fermieri, vi-l dau exemplu pe fostul președinte al Federației, Ioan Benea. Domnul Benea nu mai pune nici un hectar de cartof și a devenit profitabil. Ăsta e un semnal pe care ar trebui să-l ia în serios tovarășii care conduc țara. Toți producătorii mari de cartofi, vă dau nume importante: Benea, Pop Silaghi Vasile, dar și fermieri din Suceava, chiar și din Harghita și Covasna, s-au lăsat de cartofi și au devenit rentabili. Ce vă spune treaba asta? Avem mari producători care și-au făcut stații de ambalare, își vând marfa proprie, mai iau și de la fermierii mai mici și restul cantităților comercializate le completează din importuri. Nu e nici un secret. Așa fac toți marii producători din România. Nu au încotro. Ca să supraviețuiască. Și mai devreme sau mai târziu, toți își vor reduce suprafețele. Acum e faimoasa nișă a cartofului pentru sămânță, care acoperă suprafața de 500 ha și care iarăși beneficiază de un sprijin cuplat de 1.400 euro/ha. Dar și aici, la fel, suprafețele nu cresc. Și nu se întreabă nimeni: «Băi oameni buni, dar ăștia chiar sunt proști? Dacă li se dă 1.400 euro/ha, de ce nu cresc suprafețele?»”, semnalează indicatorii obiectivi ai acestei nișe neglijate a agriculturii românești.
Însă liderul FNCR admite că există și exemple de urmat, care dovedesc că există un viitor pentru cartoful românesc. ”Modelul lui Nicu Șerban, de la Grup-Șerban din Onești, este foarte bun, pentru că a început cu factorul limitativ și anume apa. În momentul în care ai apă la dispoziție și ai capital ca să poți să duci cultura asta la maxim de investiții și de inputuri, atunci poți să faci treabă. Tocmai asta lipsește producătorului român: în primul rând apa și pe locul 2 depozitele specializate, care înseamnă investiții serioase. Observăm ce se întâmplă acum cu proiectele europene, unde cartoful a fost văduvit iarăși de acces la finanțare nerambursabilă. Suntem dalmațieni mai nou. Vânăm puncte. N-ai cum, datorită SO-urilor, n-ai cum să îi concurezi pe cei care fac grâu și rapiță. Deși teoretic putem aplica, prin formula de calcul a punctajului, de facto suntem neeligibili”, nu își ascunde revolta.
Suprafețele cultivate cu cartof, în scădere
Președintele FNCR crede că România, ca să-și acopere necesarul intern de consum, ar trebui să aloce cartofului, ca specie de cultură 60.000 ha, însă ”cultivate de profesioniști”. Deși potențialul de extindere a fermelor de cartofi aproape și-a atins limitele în județul Covasna, există județe favorabile acestei culturi care au de recuperat la acest capitol.
”În Covasna, din cauza rotației, suprafețele sunt undeva aproape de maxim. Covasna poate să aibă 12.000-14.000 ha, maxim 15.000 ha cu cartof. Brașovul în schimb a scăzut foarte mult. Harghita la fel. Suceava aproape că a dispărut de pe harta producției de cartof. Gândiți-vă că doar Suceava avea 30.000 ha înainte de 1990. Acum mai are doar 3.000-4.000 ha. Focusul de creștere poate fi pe Brașov, Harghita, Neamț, Bacău și poate își revine și Suceava. Mai avem producători și prin Sibiu și de asemenea e un județ cu potențial. În ce privește bazinele de cartof timpuriu, văd că sunt destul de stabile ca suprafață. Dâmbovița rămâne stabilă, Teleormanul la fel”, enumeră acesta direcțiile firești de extindere, dacă ar exista politici publice coerent pro-cartof la nivel guvernamental.
”Din a doua pâine a românului, o să ajungem la trufanda”
Romulus Oprea militează pentru luarea de măsuri de către autorități, pentru protecția fermierilor. ”Trebuie să se bugeteze separat această cultură, pentru că a fost neglijată de 30 de ani, nu de ieri-alaltăieri. A fost lăsată la voia întâmplării. Drept urmare, am ajuns unde-am ajuns. Din a doua pâine a românului, o să ajungem la trufanda. O să vedeți ce se întâmplă dacă nu se iau măsuri de sprijin al producătorilor. Și mai este un aspect esențial: una este prețul cartofului la poarta fermei și alta e prețul final cu care-l ia consumatorul. Văd că multă lume nu înțelege. Ca și la grâu, ca și la alte culturi, toată lumea dă vina pe fermieri, însă dacă eu îl dau cu 1 leu/kg și cumpărătorul îl ia cu 3 lei/kg, tot fermierul e de vină? E un lanț de intermedieri pe care îl știm. Nu trebuie să îl mai arătăm cu degetul”, remarcă fermierul.
Ca să asigure necesarul intern, România are nevoie să dubleze suprafața, dar să fie cultivată de profesioniști
Costurile ridicate ale înființării și întreținerii acestei culturi, coroborate cu impredictibilitatea producțiilor și al prețului de vânzare, sunt cele care fac ca investițiile în extinderea suprafețelor să treneze. ”Cartoful e o cultură cu inputuri foarte mari. E o cultură foarte riscantă. A fost o cultură extensivă înainte de 1990, în sensul că în acei ani s-a cultivat și în zonele mai puțin favorabile. Acum încet-încet se retrage în bazinele tradiționale, adică în Covasna, Brașov, Harghita și timid în Neamț și Suceava. Mai este bazinul de producție de cartof extratimpuriu, timpuriu și de vară din zona Dâmbovița, mai nou Doljul, cu Dăbuleni și ceva în Teleorman. Mai e un nucleu în Galați și ceva, puțin, în Constanța, dar suprafețele sunt în cădere liberă. La APIA nu cred că sunt înregistrate mai mult de 5.000 ha de cartof timpuriu. Am ajuns să avem înregistrate la APIA 33.000-35.000 ha în total. Gândiți-vă că INSSE vorbește de 170.000 ha de cartof. De la 170.000 ha de cartof, până la 35.000 ha maxim, câte sunt înregistrate la APIA, unde se cultivă cartoful ăla? Pe lună?”, se întreabă retoric cultivatorul covăsnean.
Cea mai importantă lecție învățată de la tatăl său
În familia lui Romulus Oprea, tainele culturii cartofului au fost transmise din tată-n fiu. La fel și valorile antreprenoriale din jurul ei. ”Am 57 de ani și sunt de 30 de ani în cartof, ca producător. Bine, sunt de 52 de ani în cartof, că m-am născut în zonă, la Zăbala și părinții mei au avut întotdeauna cartofi. A fost colectivizare, dar tatăl meu, fie iertat, n-a intrat în colectiv după ce comuniștii i-au luat tot. Tatăl meu a fost privat în comunism. A lucrat pe terenuri închiriate, bucățele, ici-colo. Lucra 4-5 ha, pe care a cultivat cartofi și porumb. În paralel a crescut animale. Se muncea de ne săreau capacele, ca să folosesc un termen colocvial. dar aveam tot ce ne trebuie. Mâncarea era foarte apreciată în contextul penuriei de mâncare. Dacă aveai 2 tauri la îngrășat, puteai să ții trei copii la facultate și să ai tot ce-ți trebuie în casă. Nu săreai calul, bineînțeles, dar aveai tot ce-ți trebuie. Întotdeauna aveam 3-4 porci, 2-3 vaci de lapte, 4-5 tăurași la îngrășat, plus terenul cu roadele lui. Și oi, bineînțeles, că românii din zonă sunt oieri. Cred că aveam vreo 50 de oi. Cartofii îi dădeam la poarta fermei, că erau și atunci samsari, sau se mai făceau schimburi cu sudul, pe porumb, pe bucate, cum zic ai noștri. Mie dacă tata mi-a transmis ceva, mi-a transmis în primul rând bunul simț. N-o să uit niciodată când aveam beciul plin de cartofi, nu mai știu în ce an era, dar în orice caz începea cu șapte, eram copil și era o mare criză de cartofi pe piață. Nu se găsea cartof. Prețul lui tata era vreo 25 de bani. Și veneau samsari din ăștia și îi ofereau tatălui meu 50-60 de bani/kg, iar tata a refuzat să le vândă pe principiul: «Păi bă, dacă eu vă dau vouă cu 60 bani/kg, voi cu cât mai vindeți cartofii prăpăditului ăla de la oraș, să-și hrănească și ăla copiii». În totul trebuie să existe un bun simț. La noi nu mai există. Această noțiune o terfelim. Trebuie să te autosusții, dar nu să câștigi nemeritat. Tata a fost foarte clar în transmiterea către mine, un copil, a setului său de valori, când a considerat că 25 de bani acoperea prețul de producție și îi dădea și un profit”, privește înapoi înspre propriile-i rădăcini Romulus Oprea.
Revenind în actualitate, tărâmul lui ”aici și acum”, în care fermierii se confruntă cu un tumult de provocări, Romulus Oprea se așteaptă că atitudinea pe care tatăl lui a avut-o față de orice abateri de la drumul drept, să o regăsească la toți actorii din piață. Prima așteptare pe care o are e cea a unui preț corect pe care producătorii de cartofi ar trebui să-l ia la poarta fermei, dar și unui preț corect la care consumatorul ar trebui să găsească cartoful în supermarketuri. ”Fermierul ar trebui să vândă, depinde de zonă, fiindcă fiecare are altă producție și alte prețuri de cost, dar în medie, anul ăsta fermierul ar trebui să-l vândă cu 1,2 lei/kg, iar consumatorul să-l cumpere cu 1,5 lei/kg. Cum să îl tripleze între producător și consumator? Pe ce considerente? Trebuie bun simț. Ăla de care vă vorbeam, învățat de la tatăl meu”, crede el.
Cartoful e o specie aparte, care merită respectul cuvenit. Atunci când Columb și valurile succesive de europeni de după el, au descoperit și cucerit Americile, în replică, cartoful s-a îmbarcat plin de curaj pe corăbii și a cucerit Europa și mai apoi întreaga Planetă. E clar, o specie demnă de admirat. Iar fermierii sunt generalii oștirilor de cartofi care se rostogolesc de colo colo, prin remorci, camioane și cale de vapor. Romulus Oprea explică de ce ceea ce face e o vocație pentru el și de ce crede că, în ciuda pierderilor de etapă, e încrezător că producătorii de cartofi vor ieși victorioși din noul val de bătălii generat de presiunile de preț aduse de liberul schimb de mărfuri între state, precum și de extinderea retailului modern. ”Avem o nebunie a noastră specifică. Suntem niște nebuni frumoși care deocamdată mergem contra curentului, în speranța că va veni soarele și pe strada noastră. Ne încăpățânăm să existăm. E o doză mare de nebunie, dar suntem niște optimiști incorigibili. E drog cartoful ăsta”, avertizează el. Pozitivismul lui molipsitor e un indiciu că nimic nu poate opri cartofii să sfârâie pe mai departe în tigăi, să bolborosească în ciorba din oalele gospodinelor și să foșnească în pungile de chipsuri.
