• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Veste excelentă de la Ministerul Finanțelor pentru fermieri!

    Angelica Lefter -

    Buget mai mare la Agricultură și o colaborare strânsă cu Ministerul de Finanțe! Acesta a fost unul dintre mesajele pe care le-a lansat ministrul propus al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, care a trecut, astăzi – 24 noiembrie, de audierile din comisiile de specialitate din Parlament. Simultan, la audierea ministrului propus pentru Finanțe, Adrian Câciu, semnalul dat a fost că agricultura nu va suferi tăieri de bani cum s-a întâmplat în ultimii doi ani.

    Adrian Chesnoiu

    Adrian Chesnoiu a răspuns, printre altele, și la întrebările legate de buget, puse în principal de fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin. În cadrul răspunsului său, Adrian Chesnoiu a menționat că până acum a avut mai multe discuții cu ministrul propus al Finanțelor, Adrian Câciu, tocmai pentru a discuta problema finanțării ministerului Agriculturii.

    ”A mai fost o întrebare legată de bugetul pe investiții, domnul ministru Daniel Constantin, și nu aș vrea să pierd ocazia de a-i mulțumi pentru încredere și gândurile bune cu care a pornit la această audiere. Sigur, bugetul este important, am avut o primă discuție, de fapt am avut vreo 5 discuții de când am fost desemnat până astăzi cu domnul Adrian Câciu, propus la Ministerul Finanțelor și am garanția că agricultura va avea un buget cu care să fim competenți, să punem în aplicare măsurile programate. Dar mai este important ceva, un lucru despre care foarte puțini vorbesc și poate ar trebui să vorbim mai mult: performanța guvernamentală a unui ministru vine odată cu evaluarea execuției bugetare. Și astăzi vă spun că (….), uitându-mă pe bugetul agriculturii pot să vă spun că execuția bugetară este sub 50%, (…) banii să fie cheltuiți acolo unde trebuie și cum trebuie, așa că vă invit, sunt date publice la Ministerul de Finanțe, vă invit pe toți să vedeți cam cum s-a acordat execuția bugetară a României, astăzi. Da, știu că evaluarea unui manager foarte bun se face cu execuția bugetară și o să am grijă, este o componentă la fel de importantă ca și alocarea resurselor financiare. (…)”, a declarat viitorul șef de la Agricultură, Adrian Chesnoiu.

    La finalul audierii, fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin a ținut să-și explice votul pozitiv și a menționat că a citit că bugetul Agriculturii va fi triplat, nemenționând, însă, sursa informației.

    ”Am citit acum că domnul Câciu a spus că a triplat bugetul Ministerului Agriculturii, sper să fie așa și să aveți cu ce să lucrați, mulțumesc!”, a spus fostul ministru Daniel Constantin.

    Economistul Adrian Câciu a fost propus de PSD pentru portofoliul Finanțelor în Cabinetul Ciucă și a lucrat în cea mai mare parte timpului în Ministerul Agriculturii și în instituțiile subordonate acestuia.

    Adrian Chesnoiu a primit aviz favorabil, astăzi – 24 noiembrie, pentru funcția de ministru al Agriculturii, de către parlamentarii prezenți la audieri cu 28 de voturi ”pentru”, 6 ”împotrivă” și fără nici o abținere, potrivit agerpres.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”