• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Decesul subit al tatălui a transformat-o pe Cristina Geaba în fermieriță full-time la numai 21 de ani!

    Daniel Befu -

    Cristina Elena Geaba (22 ani), din satul Potlogeni Vale, comuna Crângurile, județul Dâmbovița, a crescut la țară, în familia unui fermier destoinic, care a inițiat-o în multe dintre tainele agriculturii. A visat că va deveni într-o zi fermieriță, într-un context idilic și pastoral. Dar viața îi pregătise altceva și s-a trezit într-un coșmar în care tatăl ei a murit și ea devenit, dintr-o dată, responsabilă pentru toată ferma.

    Cristina Geaba, alături de tatăl său, Ion Geaba

    ”De când mă știu tata mă punea pe tractor. Mă lua cu el non-stop, începând cu vârsta de 3-4 ani. Aveam un sentiment de mare mulțumire, admirație și că vreau să fiu ca el când o să cresc. La 7 ani m-a învățat să conduc tractorul. De la 15-16 ani ajunsesem în punctul în care mă lăsa singură cu tractorul în câmp și pleca. Mă lăsa să mă ocup de arat, discuit, cosit. La semănat nu. Nici în momentul de față nu semăn eu. Am știut că voi avea grijă de partea de zootehnie din ferma tatălui meu încă din clasa a 8-a. M-am dus special la științele naturii pentru meseria asta. Pe partea de zootehnie eram cu tata la fătările animalelor de fiecare dată, controale, injecții, deparazitări. El mi-a pus prima dată seringa în mână, iar undeva la 13 ani, deja făceam singură injecții. Fătările ajunsesem să le asist singură doar undeva la 18 ani. Eram în liceu”, își începe povestea Cristina Elena. Pasul următor a fost înscrierea la facultate. În urmă cu 4 ani a ales, firește, Facultatea de Medicină Veterinară, din cadrul USAMV București. Însă ultimii ani au fost umbriți de evoluția unui cancer care s-a dovedit a fi fatal pentru tatăl ei. În primăvara lui 2020 acesta s-a stins, iar Cristina Elena, care până atunci n-a vrut să accepte că acest scenariu e unul posibil, nu a mai putut nega tragica realitate. Ar fi vrut să-și jelească tatăl în tihnă, însă din clipa în care și-a tras pentru ultima oară pleoapele peste ochi, fermierul i-a transmis, fără să vrea, fiicei lui, ferma și odată cu ea, toate problemele cu care se confruntă o afacere agricolă în mers. Și, colac peste pupăză, subit, din toate părțile, lumea a început să adulmece patrimoniul fermei rămasă fără stăpân, având doar o fată la cârmă, în loc. Rezistă dacă poți. ”Eu îl știu fermier dintotdeauna. A fost inginer agronom, a făcut și cursuri de agricultură în Franța și a avut o fermă mixtă, cu o componetă vegetală de 202 ha, deținute în proprietate și o componentă zootehnică, ce constă dintr-o fermă de vaci de 200 de capete din rasa Holstein. Cu 2-3 luni înainte să moară, a vândut vacile, ca să diminueze povara ce urma să apese pe noi. Presimțind că i se apropie sfârșitul, în ultimul lui an a încercat să mă introducă în tehnologia de cultură a diverselor specii, însă nu a reușit prea multe, deoarece, fiind studentă, am fost plecată la București și doar în weekend făceam agricultură. De când sunt mică pur și simplu știam că o să fie ferma mea, îmi doream chestia asta și nu avea cine altcineva să o preia, oricum, dar mai erau multe de învățat și totul s-a întâmplat prea devreme și fără să mă aștept sau fără să cred că totul o să fie așezat așa”, se destăinuie, cu noduri în gât, tânăra.

    Rudele au îndemnat-o să vândă tot

    La orice priveghi, încep să curgă valuri de oameni, mai mari sau mai mici, proporțional cu locul ocupat de decedat în comunitate. La Nelu Geabă au fost mulți.

    ”O singură mătușă și o verișoară m-au susținut să merg înainte, dar restul familiei, însemnând unchi, mătuși, mi-au spus: «vinde tot, nu sta așa, oricum faci facultatea aia. Du-te la București, termin-o, te angajezi pe un salariu și dormi liniștită. Nu ai nevoie de ce-a făcut taică-tu. Vinde tot!». Foarte mulți au început să-mi facă oferte pentru preluarea fermei. Pur și simplu la o zi de la înmormântare deja se auzea în sat că fii-sa lu Nelu, că așa i se zicea lui tata, vinde tot. Adică am primit oferte poate de nici 100 lei pe un ha de pământ, numai să scap de ele. Am primit zeci de oferte ca să le vând. Cele mai rușinoase oferte sunau de genul: «îți iau pământul, dar ți-l plătesc așa, pe fiecare lună, ca să ai și tu bani cu ce trăi», iar cele generoase nu pot să le spun. Pentru mine nici una n-a fost generozitate. Eu, personal, le-am luat în nume de rău, deoarece toată lumea știa că eu vreau să continui. În condițiile în care taică-miu era în casă decedat de-o zi, îmi venea să dau pe toată lumea afară. Nici în momentul de față, când suferința s-a mai așezat, nu cred că acei oameni au fost bine intenționați”, scormonește Cristina Elena printre amintiri pe care le-ar vrea de tot uitate.

    Prima recoltă de grâu a vândut-o direct din câmp

    Recoltatul grâului a fost prima mare activitate din cadrul fermei, după stingerea din viață a tatălui ei. Proaspăta fermieriță avea de gestionat un context pe care nu-l stăpânea. A reușit însă, ajutată și de faptul că suprafața cultivată cu grâu era de doar 35 ha, producția vânzând-o direct din câmp.

    Cristina Geaba, în fermă cu logodnicul ei, Robert

    ”A fost complicat. Nu am avut sprijin din partea nimănui, pot spune. Singurele persoane care au fost lângă mine au fost mama și logodnicul meu Robert, care după ce a stat 5 ani în Norvegia, s-a întors în țară pentru mine și a luat agricultura de la zero, el profesând în domeniul organizării de evenimente. Momentele cele mai de cumpără în prima mea campanie de recoltare au fost generate de faptul că în primul și în primul rând combina era defectă. Am resimțit greutatea de-a te trezi în câmp și a nu ști cum funcționează acel utilaj, deși avem un băiat care a lucrat înainte și care a rămas în continuare cu noi. Ne-am prins că sunt probleme la combină în ajunul recoltatului. Am tras, așa, de combină, până ni s-a stricat în câmp. A urmat: du-te în alte părți, ia o turbină, întoarce-te, înlocuiește turbina, apoi constați că pierde ulei, stai și desfă-o, refă-o și tot așa. Am resimțit greutatea recoltatului în sine, dar și neobișnuința alergatului după acte. Nu știam care e momentul în care trebuie să faci un aviz, momentul în care ai de făcut o factură. E altceva când e o persoană lângă tine și îți spune ce să scrii în documente și e altceva când te trezești acolo și nu știi ce ai de făcut”, își descrie Cristina Elena Geaba prima experiență ca fermieriță full-time.

    Două prietene și logodnicul Robert au susținut-o la fermă când i-a fost cel mai greu

    Două prietene au venit de la București să o ajute la fermă

    Luptându-se cu deznădejdea, a căpătat putere să meargă înainte, atunci când i s-au alăturat forțe proaspete. ”Am avut foarte multe momente de disperare, dar am apreciat foarte mult faptul că două prietene de-ale mele, Alexandra și Alexandra, tot de 22 de ani, în momentul când a decedat tatăl meu, au venit aici să mă ajute. Ele venite de la viața de București, una absolventă de contabilitate, alta studentă la management, cu pantofi cu toc, gene și unghii false, au stat lângă mine pe tractor la cosit și în continuare au rămas cu mine la toate activitățile. le-am învățat pe fiecare să conducă tractorul. În fermă dispunem de 3 tractoare, așa că am lucrat fiecare cu tractorul ei. Noi, trei prietene pe trei tractoare, am cosit mazărea, vreo 30 ha, că am avut probleme cu ea. N-am putut s-o treierăm, din cauză că ne-a fost stricată combina, așa că a crescut buruiana și a trebuit cosită”, explică cum a început să întrezărească luminița de la capătul tunelului.

    Un fermier vecin i-a împrumutat combina să termine recoltatul în toamnă

    Deși Cristina Elena consideră că per ansamblu nu există acel spirit de unitate al breslei, cel puțin în zona sa, campania de recoltat din toamnă a reușit să o încheie după ce a primit sprijinul nesperat din partea unor fermieri care l-au cunoscut pe tatăl ei.

    ”În toamnă, la porumb și la floare, nu era nimic pregătit din timp. Eram în pom. Marea problemă a fost combina în continuare. Am avut buruiană foarte mare, deși am erbicidat, dar nu înțelegem ce s-a întâmplat. Am avut mai tot timpul combina înfundată, încât a trebuit să stăm și să tragem cu mâna goală din ea toate buruienile. Aici a fost cea mai mare problemă, pentru că n-am știut cum să facem lucrurile, ce să facem și în ce moment să le facem. Sunt însă 2-3 fermieri, aici în zonă, care pot să zic că oarecum m-au luat sub aripa lor. Încearcă să mă învețe și să mă ghideze. Au venit singuri înspre mine. Nu le-am cerut. O familie erau prieteni de mult timp, au venit acolo non-stop, dar pe parcurs s-au stricat legăturile. Și mai este încă un fermier de-aici din zonă, care nu era foarte apropiat cu tatăl meu, dar se sfătuiau uneori. Spre surprinderea noastră, el a fost cel mai apropiat de noi. A venit și ne-a întins o enormă mână de ajutor. În momentul în care combina noastră nu funcționa și ne chinuiam, a venit și el cu altă combină, angajații lui i-a trimis să ne-ajute, ne-a sfătuit în toate modurile, de la «aici fă așa», până la «pe locul ăla n-ai voie să pui 2-3 ani la rând o anumită specie», «schimbă cultura». Ne sprijină din toate punctele de vedere. Suportul lui a fost pur și simplu din bunăvoință. Eu am simțit că încearcă să mă ajute să nu dau satisfacție acelor persoane care încercau să mă mănânce de vie, la propriu”, își exprimă recunoștința vizibil emoționată, fermierița care și-a pierdut tatăl mult prea devreme.

    Vrea să facă zootehnie și să integreze în producție inclusiv paiele

    Azi, când se plimbă prin ferma copilăriei ei, se așteaptă la orice pas ca să audă glasul tatălui ei chemând-o. Dar vocea aceea nu mai e decât în mintea ei. ”Mă alinta cu tot felul de apelative, de la «puiul meu» până la «fă». «Fă» era alintul lui numărul 1. Era felul lui de a-mi spune că mă îndrăgea. Dacă-mi spunea pe nume, «Cristino», era grav. Știam că trebuie să mă feresc”, zâmbește amar moștenitoarea afacerii agricole.

    Cristina Geaba, în poză alături de părinții ei

    După un prim an în care s-a dezmeticit, acum Cristina Elena știe ce vrea de la sine și de la viață. ”Vreau să depășesc nivelul la care a fost ferma când trăia tata. În momentul de față încercăm să facem un circuit. Pe partea de agricultură am foarte multe aspecte unde am început-o de la zero și unde am nevoie să mă documentez și mai am ajutor și din partea foștilor lui prieteni. Nici pe partea de zootehnie nu am pornit-o de la zero. Tata mi-a lăsat toată infrastructura, de la grajduri, până la instalații de muls. În plus, o vițică, o vacă și un tăuraș au fost lăsate de el înainte să moară și acum am ajuns să avem 12 capete. Pe zootehnie consider că stăpânesc lucrurile bine, deși întotdeauna mai e ceva de învățat. Mai am un proiect privitor la paiele care rămân tocate pe câmp. Mama mea este proprietara unei fabrici de peleți, pe care încerc s-o preiau, ca s-o punem pe picioare. Acele paie vor fi băgate la peleți, pentru foc, sau în continuare ca mâncare ori talaș de animale. Vreau să facem un circuit care să le integreze pe cele trei: agricultură, peleți și animale. Pe termen scurt îmi propun să pun fabrica de peleți pe picioare, iar într-un termen mai îndelungat vreau să fac repopularea pe partea de zootehnie, modernizarea și poate să lucrăm o suprafață mai mare de pământ dacă ne permite bugetul”, își prezintă aceasta planurile de viitor.

    Cristina Geaba și Robert Dumitru au participat la protestele organizate de Asociația Forța Fermierilor

    De la o fată sensibilă, la o tânără puternică

    În mai puțin de un an, vechea Cristina s-a metamorfozat într-o persoană care nu știa că poate fi. ”În momentul de față am ajuns genul de persoană nervoasă, irascibilă, dar mult mai puternică. Nu mă mai afectează absolut nimic și din punct de vedere profesional cred că am urcat destul de mult, forțată de împrejurări. Înainte eram fata lui tata, copilul de bani gata și recunosc chestia asta. Eram sensibilă, poate și nepăsătoare, adică nu prea mă interesa cine ce zice. În facultate am lucrat și într-un adăpost de câini în București, dar eram genul de persoană caracterizată de lejeritate. Întârziam, oricum și la muncă și la facultate. Mă trezeam foarte greu. În weekend mă trezeam la 12.00-13.00, ieșeam în oraș, mergeam la cluburi, veneam acasă la 5-6 dimineața. Acum dacă mai ieșim o dată pe săptămână e «wow». Mă trezesc mult mai ușor, chiar dacă mai am încă din partea aia cu întârziatul. Nu s-a pierdut chiar tot din mine. Acum o zi de lucru începe în jur de 8.00-8.30, depinde de zi. Suntem noi, tinerii, cei care ne facem programul cam cum vrem, în funcție de ce trebuie realizat în fermă. Fermierii din sat probabil nu cred că am ce căuta aici și nu cred că voi reuși, iar tineretul nu pricepe de ce fac chestiile astea, când până la urmă vârsta de 20 de ani e, până la urmă, momentul distracției. Nu înțeleg de ce am ales munca. Însă eu fac lucrul ăsta pentru că mă definește. Am timp și pentru distracție, am timp să fac tot ce vreau, dacă îmi calculez timpul cum trebuie. Dacă nu muncesc și dacă nu fac ce-mi place, unde ajung? Mâine-poimâine, după absolvirea facultății, să ajung poate într-un birou și să lucrez acolo fără nici o plăcere, fără nici o dorință, doar ca să am cu ce trăi? Prefer să fac ceva ce-mi place și ceva ce știu că mă definește, fiindcă așa am crescut. Și totodată vreau să fac ceva care să fie și în amintirea tatălui meu, până la urmă, fiindcă agricultura, pentru mine cel puțin, e moștenire de familie”, vorbește despre propria-i devenire în procesul ieșirii din cocon.

    Încheiem povestea Cristinei Elena Geabă cu rememorarea de către aceasta a unui eveniment cheie din adolescența ei, alături de tatăl său, care atunci i se părea peren. ”A fost un moment când eram destul de constrânși cu banii și tata primise o ofertă pentru fermă să o vândă. Erau niște domni la el în birou, a primit oferta și el era convins în proporție de 80% să vândă. Știu că s-a uitat la mine și m-a întrebat: «Tu ce zici să facem?» Mi aduc aminte și-acum vorbele pe care i le-am spus: «Decât să iei un miliard astăzi, mai bine facem leu cu leu de mâine încolo și ne repunem pe picioare». Și totul s-a continuat. Aveam 17 ani, cred”.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care vin la FFExpo 2022 își pot negocia cel mai bun preț la îngrășămintele CICh Năvodari! Ionuț Radu, AFF: Invit colegii fermieri la FFExpo 2022, în perioada 13-15 octombrie, lângă București! Ofertele toamnei de la Daymsa – la Târgul FFExpo, organizat în perioada 13-15 octombrie!

    Ultimele știri

    Fertilizarea florilor toamna. Perioade și îngrășăminte ce trebuie aplicate Subvenții APIA 2022: Dată limită pentru fermierii care vor să ia prima tranșă de bani înainte de 16 octombrie Plafon preț lemne 2022. Prețurile stabilite pentru un metru cub de lemne de foc, peleți și brichete