• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plăți în avans pentru zootehnie. Șeful APIA anunță schema care primește subvenția mai devreme!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Plata în avans pentru crescătorii de animale, pregătită la APIA! Fermierii vor putea cere începând cu luna ianuarie adeverințe-punte pentru plata în avans a sumelor aferente ajutorului de stat în sectorul de creștere a animalelor.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat în premieră în luna decembrie, ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, a semnat un ordin pentru plăți în avans achitate pentru sectorul de creștere a animalelor din resurse bugetare. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial și face referire la ajutorul de stat achitat pentru menținerea registrelor genealogice și pentru efectuarea controalelor de performanță.

    Directorul general al APIA, Adrian Pintea, a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că agenția lucrează în acest moment la finalizarea detaliilor legate de eliberarea acestor adeverințe prin care se pot luat credite în baza subvenției pe care asociațiile o așteaptă. ”Lucrăm în prezent iar eliberarea adeverințelor va fi implementată în cel mai scurt timp. Agenția se ocupă de încheierea de convenții cu instituțiile financiare”, a precizat Șeful APIA.

    Conform acestuia, modul de eliberarea a adeverințelor va funcționa pe modelul celor pentru subvențiile pe suprafață, care se dau anual fermierilor care au depus cererea unică. Astfel, prin adeverință se va confirma, la data emiterii acesteia: suma totală pentru ajutorul de stat la care au dreptul beneficiarii care fac obiectul convenției și că beneficiarul, la data emiterii adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru schema de plată, îndeplinind condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

    Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

    Pentru ce se achită ajutorul de stat în zootehnie

    Reamintim că schema de ajutor de stat are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

    Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.

    Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menționate anterior este:

    a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice;
    b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

    Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior, acreditate de către Agenția Națională pentru Zootehnie ”Prof. dr. G. K. Constantinescu” pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale.

    De asemenea, solicitanţii trebuie să încheie cu beneficiarii, crescători de animale, cărora le prestează serviciile menționate anterior contracte care să cuprindă specia, rasa şi numărul de animale, serviciile prestate şi tariful acestora.

    Te-ar mai putea interesa

    Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Piața cerealelor, la zi. Prețurile DAP Constanța, la final de august: porumbul și orzul cresc, grâul pierde teren Mesajul unui mare cumpărător de ovine pentru oierii români! Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist

    Ultimele știri

    România – lider la exportul de grâu și orz în UE. Peste 1 milion de tone de grâu au plecat deja pe piețele externe Adevăruri despre carnea de pui: 8 lucruri pe care părinții merită să le știe O cooperativă din Ardeal își lansează propria înghețată! Fermierii vin pe piață cu arome noi, de tarhon și ceapă caramelizată Produsele ADAMA garantează cele mai bune producții de grâu la Maxagro Gătaia Mai multe mameloane, mai mulți purcei? Genele care pot influența performanța scroafelor