• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ”Ce vină au fermierii de creșterea prețurilor la curent electric, la gaz sau la îngrășăminte?!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Creșterea prețurilor la utilități și îngrășăminte îngenuchează fermierii români și îi aduce în pragul falimentului, semnalează eurodeputatul român, Daniel Buda, pe pagina sa de Facebook. Oficialul european subliniază că Uniunea Europeană trebuie să găsească mecanismele necesare și suficiente prin care să-i sprijine pe fermieri ”deoarece supraviețuirea lor garantează securitatea alimentară”.

    ”Ce vină au fermierii de creșterea prețurilor la curent electric, la gaz sau la îngrășăminte?!”, a întrebat Daniel Buda într-o intervenție pe care a susținut-o pe marginea acestui subiect, în cadrul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, luni – 24 ianuarie.

    Daniel Buda: ”Fermele nu își mai populează spațiile de producție din cauza creșterilor de prețuri”

    Eurodeputatul a transmis în Parlamentul European situația fermierilor români care sunt afectați de creșterea prețurilor la energie și utilități, și care renunță la investiții în ferme sau ajung chiar la faliment.

    ”Aș dori să ridic câteva chestiuni plecând de la fondurile din agricultură pentru 2023. Având în vedere și discuțiile pe care le-am avut cu diverși experți în această zonă de-a lungul timpului, aș sublinia necesitatea de a face investițiile în agricultură durabile. Acest lucru înseamnă structuri agricole pe care să le regăsim în timp, capabile să producă alimente pentru consumatori și în același timp să-și atingă scopul. De foarte multe ori, vedem că sunt investiții în agricultură care după câțiva ani de zile dispar și intră în faliment. Plecând de la realitățile de astăzi: avem o criză energetică, avem o criză a utilităților. Vedem că în România și cel puțin, în partea de est a Europei, avem ferme de creștere a puilor și a porcilor care efectiv nu își mai populează spațiile de producție din cauza creșterilor de prețuri. Va trebui să identificăm mecanisme prin care să prevenim astfel de blocaje în agricultură care sunt independente de fermieri. Nu are ce să facă fermierul cu o creștere masivă a prețului la gaze sau la energia electrică”, a subliniat Daniel Buda.

    Acesta a completat că oficialii europeni trebuie să găsească  mecanisme prin care să sprijine fermierii ”deoarece acest lucru duce la asigurarea securității alimentare la nivelul Uniunii Europene și evident să punem accent pe ceea ce înseamnă alimentele de calitate care intră în UE din țările terțe”.

    Și fermierii spanioli sunt afectați de creșterea prețurilor

    În tandem cu cele susținute de Daniel Buda a fost și Mazaly Aguilar, din partea Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.

    ”Așa cum spunea și colegul meu, domnul Buda, situația agricultorilor din Spania este absolut de nesusținut. Costurile operative au crescut atât de mult încât oamenii sunt pe punctul ”de a arunca prosopul”, cum se spune. Nu mai pot continua. Lumea rurală este în genunchi, în declin. Aici, ascultăm alte glasuri, nu pe cele ale agricultorilor cu ce se întâmplă în lumea rurală. Știm că reciprocitatea cu statele terțe este extrem de complicată pentru că aceste state terțe nu sunt la nivelul Europei, dar măcar să jucăm în aceleași condiții, cu aceleași reguli pentru că cetățenii noștri se simt ca cetățeni de mâna a doua, nu ca cetățeni europeni. mă întreabă mereu: ce se întâmplă cu dreptul preferential? Eu, ca cetățean european, sunt tratat mai rău ca un agricultor dintr-un stat terț. Dacă nu suntem în stare să îi ajutăm pe acești oameni, vor ajunge să-și închidă exploatațiile agricole”, a explicat Mazaly Aguilar.

    Conform acesteia, în 2021, aproape 170.000 de hectare în sudul Spaniei nu au mai fost folosite, pentru citrice. ”Doar în 2021. Dacă continuăm astfel, agricultura va sfârși prin a se prăbuși. Dacă am tot vorbit despre alte probleme unde am acordat ajutor, și acești agricultori merită pentru că dacă ei nu ne dau alimente, noi nu putem mânca!”, a conchis Mazaly Aguilar.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Ucrainienii reclamă că reparațiile la căile ferate din România îngreunează transportul cerealelor către Constanța Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern”

    Ultimele știri

    Egiptul ar putea înăspri cerințele de calitate a grâului după problemele cu cerealele bulgărești Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Grâul și porumbul cresc la Constanța, rapița recuperează 7 euro/t. Ce se întâmplă cu floarea-soarelui Scandal între ciobani și fermieri – distrugeri de culturi și amenințări: „Ne e frică să mai mergem pe câmp” Seceta compromite rapița în vestul țării. Dan Herțeg, fermier: „Astăzi n-am niciun fir răsărit”