Lecția pe care o poate învăța România: Cum a reușit Brazilia să aibă o agricultură profitabilă cu ajutorul fermelor de familie
agrointeligenta.ro -
Se spune ca la agricultura si la fotbal se pricepe toata lumea… da!, este corect, dar, nu la fel de bine. Brazilienii se pricep foarte bine și la una și la alta – la ambele capitole sunt în vârful clasamentului mondial. România, se spune are un fotbal care seamană cu cel brazilian, dar se pare că și o agricultură care seamănă cu cea braziliană… este observația Comisarului European pentru Agricultură, Dacian Cioloș.
„Brazilia este o țară continent cu o problematica a agriculturii pe care, păstrând proporțiile, o regăsim și în România, în sensul că există exploatații agricole de dimensiuni mari, orientate spre performanță, export. Brazilia este unul din marii exportatori de produse agricole, agro-alimentare din lume. Dar Brazilia are și zeci de milioane de mici producători de subzistență. Și Brazilia a știut, în acești ultimi ani de dezvoltare economică, să devină un principal actor pe piața internațională agro-alimentară, prin capacitatea de export, prin dezvoltarea și modernizarea agriculturii și, în același timp, a știut să se preocupe și de problema celor săraci, care produc pentru a se hrăni pe ei, familiile lor și pe cei din jurul lor”
Este o afirmație incitantă, care provoacă “micile celule cenușii”.
Cum arată agricultura braziliană? Și cât de mult se poate susține paralela cu România propusă de Comisarul European?
Patru cincimi (80%) din fermele comerciale înregistrate în Brazilia sunt asociații familiale deținând terenuri sub 50 de hectare, peste trei sferturi din acestea supraviețuind (plata utilităților și asigurarea unor câștiguri per membru comparabile cu slariul minim pe economie) prin veniturile complementare rezultate din activități non-agricole. În acest contingent regăsim și ferme care au venituri de sub 100 USD/an din agricultură (este cazul a 46% dintre fermele din Sudul țării). Caracterul de agricultură de subzistență practicat în cadrul acestor ferme este recunoscut și acceptat oficial la nivelul politicii de stat prin aplicarea unui regim fiscal de tip “social”. Există și afaceri de familie care fac agricultură profitabilă, dar acestea au peste 50 de hectare. Profitabile sau de subzistență aceste ferme de familie fac însă agricultură pe 12% din terenul agricol al țării și nu nicio legătură cu marile culturi representative pentru Brazilia.
Pe primul loc la producția de zahăr și cafea
Culturile representative pentru Brazilia – capitol la care țara este în topul mondial al producătorilor – zahăr (din trestie de zahăr, 38 de milioane tone, #1 mondial), cafea (3 milioane tone #1 mondial), soia (88 de milioane tone #2 mondial), porumb (70 milioane tone metrice, #3 mondial) – și care fac din agricultură un contribuabil important la PIB-ul național sunt realizate de 1% dintre fermele comerciale ale țării, ferme ce dețin în patrimoniu 51% din terenul agricol al țării – ele sunt niște giganți.
Această fractură care există între zona subzistenței și zona profitului se mulează pe realitățile ce descriu societatea braziliană în ansamblul ei – polarizare puternică între bogați și săraci.
Nu este de mirare că în aceste condiții la nivel guvernamental politica agricolă a fost spartă în două capitole în care s-au asumat obiective diferite și se aplică strategii diferite cu instrumente diferite.
Decidenții politici brazilieni au urmărit în ce privește zona agriculturii de subzistență nu maximizarea câștigurilor ci minimalizarea pierderilor. Se poate spune că a fost o alegere inspirată de un spirit pragmatic (și asta chiar dacă trebuie menționat faptul că în ultimii 20 de ani puterea a fost deținută fără întreruperi de Majorități de stânga, un factor relevant atunci când se analizează niște alegeri în materie de alocare de resurse publice). Economia urbană (industria și serviciile), căreia i se datorează propulsarea țării în grupul celor mai mari patru economii “care vin din urmă”, BRIC-ul, are sub aspectul creării de noi locuri de muncă o dinamică mai lentă decât în ce privește creșterea productivității și a profitabilității. Ea nu poate oferi de lucru nici măcar majorității locuitorilor din orașe – orașe, înconjurate de favelas (de fapt cartiere ilegale sub aspectul planurilor de urbanizare) extreme de sărace, locuite, cu precădere “fermieri” care au “fugit” de la “sat” în căutarea unei vieți mai bune.
Fermierii mici, motivați să rămână în mediul rural
În aceste periferii ale orașelor problemele care apar impun statului cheltuieli mult mai mari decât subvenționarea și neimpozitarea agriculturii de subzistență practicată de cele mai multe dintre fermele de familie. Statul îi lasă pe acești fermieri să câștige cât mai mult pentru că prin această le permite acestor oameni să iasă din zona asistenței sociale obligatorii (deci un câștig), și le oferă o motivație de a nu mai veni la oraș, riscând să fie prinși în circuitul economiei gri-negre și al infracționalității care aduc cu ele prostituția, traficul de droguri, violența bandelor înarmate pentru combaterea cărora sumele implicate sunt încă și mai mari pentru că pot destabiliza orașul – 81,2% din populația țării locuiește deja în mediul urban (unde înainte de criză, 2007, șomajul era de 9,5%).
Dincolo de acest dezinteres din punct de vedere fiscal în beneficiul acestor ferme de subzistență există și implicare activă a statului în susținerea lor sub aspectul asistenței de specialitate asigurate prin agronomi și veterinari, a includerii în programe de dezvoltare rurală sau programe de combatere a sărăciei – numeroase inițiative de implementare a unor culturi profitabile (fructe de pădure, legume/cereale în trendurile modei nutriționiste) a unor soluții ieftine de energie (bio-energie), de irigație etc.
Este o miză socială – 20% din populația activă lucrează în agricultură ( 75% dintre aceștia în această agricultură de subzistență, în fermele familiale). Această parte este oricum o cantitate neglijabilă – după cum am spus include doar 12% din terenul agricol (și nici nu este luată în considerare de analizele care au în vedere “miracolul” agricol brazilian).
308 milioane de hectare cultivate
Miracolul agricol brazilian se petrece pe 88% din terenul agricol brazilian – pe 308 milioane de hectare. Și aici regăsim însă o puternică segmentare între giganții mono-culturali (corporații specializate în cultivarea așa numitelor cash crops specifice Braziliei – trestie de zahăr, cafea, soia, porumb, bumbac, etc – este vorba despre 1% din fermele comerciale, ferme cu peste 1000 de hectare, reunind 45,1% din terenul agricol al țării) și ferme mari și foarte mari (între 100 și 1000 de hectare, 15% din fermele comerciale, reunind 43% din terenul agricol).
Observatorii internaționali remarcă faptul că unul dintre atu-urile agriculturii braziliene este “abundența” terenului – un aspect care trebuie privit cu dioptrii diferite în funcție de regiune (în Brazilia, climatul, relieful și factorii dezvoltării antropice structureză mai multe regiuni agricole) – în regiunea Sud, dimensiunea medie a unei ferme este de aproape 90 de hectare, în Centru-Est este de aproape zece ori mai mare, de aproape 900 de hectare.
Dincolo de aceasta, secretul miracolului agricol brazilian ține de alegerea strategică în favoarea implementării imediate a celor mai noi tehnologii – inclusiv a Culturilor Modificate Genetic (MG) – 30,3 milioane de hectare (aproape 10% din totalul ternului aflat în proprietatea agro-business-ului sunt ocupate cu cultur modificate genetic) – porumb, soia, bumbac (cash crops cultivate de giganții mono-culturali).
Atenție acordată cercetării
În ce privește cercetarea & dezvoltarea Brazilia a creat o mega entitate specializată, Embrapa (înființată în 1973) – o agenție proiectată să funcționeze foarte elastic între o centrală federală și numeroase centre tematice teritoriale (având numeroase unități cu caracter experimental) implicate în susținerea marilor culturi “naționale” (care asigură exporturile majore) dar și celorlalte culturi relevante la nivelul fiecărei regiuni.
Revoluția ultimilor ani – constă în transformarea Embrapa dintr-o “unitate de sprijin” – un asistent al fermierilor în ce privește acomodarea cu agricultura științifică – într-un “spărgător de gheață” care promovează programatic “străpungerile tehnologice” din domeniul cercetării agricole.
Specialiștii, sprijiniți să rămână în țară
Embrapa este finanțată în principal prin fonduri federale, contribuția “centrului” fiind în ultimii zece ani de peste 80%.
Legat de modul de cheltuire a banilor un aspect relevant care ține de strategia de dezvoltare (nu doar a agriculturii ci a țării) este combaterea plecării specialiștilor (așa numitul “brain drain”) prin oferirea unor pachete salariale stimulative (comparative cu cele oferite de marile trusturi internaționale de cercetări agricole) – astfel, cheltuielile de personal au reprezentat între 80 și 90% din bugetul Embrapa (buget care fluctuat între 200 și 250 de milioane de euro în ultimii 10 ani). Specialiștii agronomi brazilieni nu se bucură doar de salarii ca “în Vest” dar și de condiții de muncă similare – soft-urile, echipamentele, materialele de cercetare fiind asigurate cu prioritate în planul de cheltuieli.
Pentru implementarea acestor tehnologii statul pune la dispoziția fermierilor sume de bani la fel de mari prin sistemul de credit public rural și prin subvenții – Disponibilitatea banilor este al doilea atu al agriculturii braziliene.
În ultimii douăzeci de ani valoarea creditului public agricol a atins cel puțin 20% din valoarea producției agricole totale a țării – este o cifră care trebuie un pic disecată pentru că nu spune totul – corporațiile agricole gigant specializate în mono-culturi, care creează cea mai mare parte a valorii acestei producții, nu sunt eligibile pentru primirea creditului public – aceasta face ca cei mai mici (păstrând proporțiile specific Braziliei unde ce e mic poate fi mare în alte părți) să aibă cel puțin o linie sigură de finanțare pe lângă cele oferite de băncile specializate în credit agricol. Creditul public reprezintă o treime (33%) din nevoile de creditare ale agriculturii braziliene.
Giganții agricoli dețin propriile bănci
Să nu credm că marile companii gigant specializate în mono-culturi nu au acces facil la bani – motivul principal pentru care au fost excluse de pe lista de primire a creditelor publice este acela că ele dețin marile bănci private specializate în credit agricol.
Trebuie spus că sectorul creditului agricol este structurat în mod natural de tipul de producție și de dimensiunea beneficiarilor potențiali – logica creditului acordat mono-culturilor de export produse de corporații este alta decât cea a creditului acordat fermelor specializate în celelalte tipuri de producție agricolă (sunt alte lumi în care gravitația funcționează altfel).
Pe lângă creditul privat mai vin și subvențiile. Brazilia subvenționează 16% din activitățile comerciale rurale ținând de această data cont exclusiv de logica afacerilor – fiind eligibile doar acele producții care aduc profit (un profit prin impozitarea căruia statul își recuperează contribuția). Valoarea subvenției acordate de stat este de aproape o zecime (10%) din cea a valorii producției agricole naționale –ceea iarăși îi favorizează pe cei mai mici (iarăși solicităm ghilimele), pentru că companiile gigant nu sunt eligibile să primească aceste fonduri.
Concluzie, miracolul agriculturii braziliene (o creștere de 77% a producției agricole de la mijlocul anilor 80 la mijlocul anilor 2000) are trei ingrediente – teren mult, tehnologie multă, bani mulți.
Agricultura Braziliei în cifre
***350.000.000 hectare
***4.800.000 ferme
***80,6% din ferme au sub 50 de hectare
***12% din terenul agricol este deținut de fermele cu suprafețe sub 50 de hectare
***86% din ferme aparțin unor asociații de familie
***14% din ferme au între 50 și 1000 de hectare
***43% din terenul agricol este deținut de fermele cu suprafețe între 50 și 100 de hectare
***1% din ferme au peste 1000 de hectare
***45% din terenul agricol este deținut de fermele cu peste 1000 de hectare
***65 miliarde USD valoarea producției agricole
***13 miliarde USD valoarea creditului agricol public
***20% din valoarea producției agricole este valoarea creditului agricol public
***7 miliarde USD valoarea subvențiilor agricole
***12% din valoarea producției agricole este valoarea subvenției agricole
***0,25 miliarde USD bugetul alocat activităților de cercetare dezvoltare alocat de stat în domeniul agricol
***14% din PIB contribuția agriculturii
***27% din forța de muncă angajată în agricultură și în întregul lanț agricol
