• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvențiile așteptate de fermieri și crescătorii de animale – astăzi în ședința de Guvern!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Subvenții pentru fermieri, pe masa Guvernului! Executivul are pe agenda ședinței de miercuri, 2 februarie, trei proiecte de acte normative care aduc plăți importante pentru producătorii agricoli din zona legumicolă dar și din sectoarele vegetale, zootehnice și de creștere a albinelor.

    Conform agendei oficiale transmise de Guvern, astăzi vor intra la aprobare trei ajutoare importante de fermieri:

    Subvenția la motorină va intra imediat în conturile fermierilor

    În cazul subvenției pentru motorină, în proiectul care urmează să fie aprobat se precizează că pentru anul 2022, valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 309 milioane lei care se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Din acești bani APIA trebuie să achite prima dată restanțele din 2021, Trimestrul IV și 30 la sută din Trimestrul III după ce agenția a achitat în luna decembrie doar 70 la sută din suma alocată pentru fermieri. Ajutorul de stat se acordă pentru anul 2021 sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,5258 lei/litru.

    În plus, în același act normativ este prins și cuantumul pentru acciză, care se va aplica din 2022, și care este de 1,630 lei/litru.

    Subvenția pentru susținerea producției de legume în spații protejate pe agenda Guvernului de miercuri – 2 februarie 

    Potrivit agendei oficiale a Guvernului și programul ce vizează susținerea producției de legume în spații protejate se va afla astăzi în ședință pentru a fi aprobat. Schema va aduce legumicultorilor plăți de până la 4.000 euro pe an, sumă împărțită pentru cele două cicluri de producție (3000 euro/beneficiar pentru ciclul I și 1000 euro/beneficiar pentru ciclul II).

    Conform proiectului care va fi aprobat de Guvern, schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susținerea producției de legume în spații protejate, după cum urmează:

    a) tomate -Solanum lycopersicum L- cultivate în Ciclul I sau Ciclul II de producție;
    b) ardei gras și/sau lung-kapia – Capsicum annuum L – cultivați în Ciclul II de producție;
    c) castraveți -Cucumis sativus L- cultivați în Ciclul II de producție;
    d) fasole păstăi – Phaseolus vulgaris L-cultivată în Ciclul II de producție;
    e) salata-Lactuca sativa L- cultivată în Ciclul II de producție;
    f) spanac-Spinacea oleracea L- cultivată în Ciclul II de producție;
    g) ceapă verde-Allium cepa L- cultivată în Ciclul II de producție;

    Programul se va derula prin Direcțiile Agricole iar cererile se vor depune după publicarea proiectului în Monitorul Oficial și până cel târziu la data de 1 martie 2022, inclusiv pentru ciclul I de producție, respectiv în perioada 25 iulie – 31 august 2022 inclusiv pentru al doilea ciclu de producție. Bugetul total al programului producției de legume în spații protejate este de 225 milioane lei.

    Programul pentru usturoi – la aprobare

    Un al treilea proiect se referă la susținerea producției de usturoi care va aduce fermierilor în 2022 o subvenție de 3.000 euro, program care beneficiază de un buget total de 22,2 milioane lei. Suma se plătește într-o singură tranșă, în anul 2022. Programul pentru usturoi se va derula prin Direcțiile Agricole Județene (DAJ) iar beneficiare vor fi întreprinderilor/întreprinderilor unice care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea producției de usturoi.

    Legumicultorii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp de pe suprafața menționată. Cererile pot fi depuse după publicarea proiectului în Monitorul Oficial și până cel târziu la data de 16 mai inclusiv.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Un fermier și-a completat cererea pentru subvenții cu un agent AI Țeapă de 300.000 de lei cu cereale: A vândut, dar apoi nu a mai livrat marfa Floarea-soarelui FOB România coboară sub 600 dolari/tonă. Cotațiile cerealelor la final de săptămână MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene