• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asociație înființată special pentru fraudarea subvențiilor APIA!

    Roxana Dobre -

    O asociație a fost înființată ”special„ pentru a fi folosită într-o schemă de fraudare a subvenției pentru pășune. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor inculpați care au luat bani de la APIA fără să aibă acest drept legal.

    DNA a trimis în judecată o persoană fizică, reprezentant legal al Asociației pentru Dezvoltare și Habitat Durabile „Sadova Bucovineană”, pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (4 acte materiale) și  Asociația pentru Dezvoltare și Habitat Durabile „Sadova Bucovineană”, pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (4 acte materiale).

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2010-2013, inculpatul, în calitate de reprezentant al Asociației pentru Dezvoltare și Habitat Durabile „Sadova Bucovineană”, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Suceava, mai multe documente în care erau consemnate date necorespunzătoare realității pentru a obține, în mod injust, sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pentru suprafețe de teren cu destinația pășune, situate pe raza comunei Sadova, județul Suceava.

    Astfel, asociația respectivă ar fi fost înființată de inculpat tocmai pentru a oferi contextul arendării/concesionării terenului cu destinație de pășune aflat în proprietatea comunei Sadova, iar între documentele false, acesta ar fi depus tabele nominale în care mai multe zeci de persoane figurau că ar fi membri ai asociației deținătoare de animale care ar fi folosit pășunea.

    Prin aceste demersuri, inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 806.527 lei, aferente unei suprafețe de peste 130 de hectare, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză.

    În cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor persoană fizică. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


    Te-ar mai putea interesa

    Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte