• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Piața cerealelor – sub presiune. Ce se întâmplă cu prețul grâului și porumbului!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Piața produselor agricole suferă transformări în urma instabilităților create pe plan extern!

    Cotaţiile la grâu şi porumb au înregistrat oscilaţii semnificative în ultima lună pe fondul crizei din Ucraina, o regiune cheie pentru piaţa cerealelor, potrivit agerpres.ro care citează AFP.

    Pe piața produselor agricole s-au înregistrat schimbări radicale, deși în mod normal este mai puţin volatilă decât bursa sau petrolul, spun analiștii.

    ”Este o piaţă care nu cunoaşte nuanţele: fie e război şi atunci creşte, fie e pace şi atunci scade”, a observat Gautier Le Molgat, analist la firma franceză de consultanţă Agritel.

    Evoluţiile din jurul crizei ucrainene au dat peste cap de trei ori piaţa cerealelor în decursul a 24 de ore, un impact semnificativ având când declaraţiile optimiste de luni – 14 februarie, ale ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov sau anunţul mutării ambasadei SUA din Ucraina, când anunțul de marți – 15 februarie, de retragere a unei părţi din trupele ruseşti de la frontieră.

    Cea mai importantă miză este pentru grâu deoarece, potrivit estimărilor Departamentului american al Agriculturii (USDA), Rusia ar urma să rămână primul exportator mondial şi Ucraina pe locul al patrulea. Cele două ţări, împreună, asigură aproape o treime din schimburile mondiale (32%).

    În ceea ce priveşte porumbul, Ucraina ocupă acum locul al patrulea în topul exportatorilor şi este responsabilă pentru aproximativ 22%.

    Până în prezent, manevrele armatei ruse nu au avut niciun efect asupra exporturilor ruseşti sau ucrainene, însă există numeroase riscuri, spune analistul Gautier Le Molgat.

    ”Dacă vom rămâne într-un conflict îngheţat, volatilitatea va persista iar cele două ţări care vor avea de pierdut vor fi Rusia şi Ucraina. Monedele lor se vor deprecia şi puţini operatori îşi vor asuma riscul de a cumpăra de pe o piaţă fără a avea garanţia livrării”, mai spune Gautier Le Molgat.

    La rândul său, Alan Suderman, economist la platforma StoneX, a menționat că instabilitatea afectează și relațiile comerciale.

    ”Am văzut deja clienţi care au renunţat să mai cumpere ulei de floarea soarelui din Ucraina pentru că aveau întrebări dacă va fi livrat în caz de conflict cu Rusia”, a explicat Alan Suderman, economist la platforma StoneX.

    De menționat că Ucraina este primul exportator mondial de ulei de floarea soarelui.

    Jon Scheve, de la firma de brokeraj Superior Feed, este de părere că ”cu timpul, ar putea fi acceptat ca un risc permanent”.

    Potrivit brokerului, peste câteva luni, fără evoluţii majore, cotaţiile ar putea să nu mai includă o primă legată de o posibilă invazie a Ucrainei. Acesta a opinat că exporturile de cereale din Ucraina şi Rusia încetinesc în mod tradiţional în luna martie, ”deci ar putea să nu mai fie o problemă”.

    Cu toate acestea, analiştii au în vedere şi scenariul pesimist.

    ”Dacă vom avea cu adevărat un conflict. Dacă ruşii vor bloca portul Odesa, Ucraina va avea dificultăţi în a exporta. Într-o astfel de situaţie, ne putem imagina că vor fi sancţiuni economice. De asemenea, SUA ar putea decide să interzică comerţul cu grâu rusesc în dolari”, a adăugat Gautier Le Molgat.

    Pe lângă Ucraina şi Rusia, ţările cele mai afectate într-o astfel de situaţie ar fi în primul rând clienţii lor: Egiptul, Turcia, Indonezia sau Marocul.

    Aceste țări vor fi constrânse să găsească grâu în altă parte, însă la prețuri mai mari. Uniunea Europeană, SUA sau Australia, ceilalţi mari actori de pe piaţa cerealelor, ar fi principalii beneficiari ai acestei situaţii.

    Investitorii sunt atraşi de incertitudinea şi volatilitatea excepţională înregistrată în prezent de pieţele de produse agricole. Astfel, la începutul acestei luni, proporţia investitorilor care au pariat pe scăderea preţului grâului a atins un nivel fără precedent în ultimele 18 luni.

    În ultimele zile, firma Teucrium, care gestionează fonduri indexate pe pieţele agricole, a înregistrat intrări de fonduri din partea investitorilor interesaţi de creşterea cotaţiilor la grâu, a explicat directorul firmei, Jake Hanley.

    Te-ar mai putea interesa

    Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale

    Ultimele știri

    Floarea-soarelui la 473 euro/tonă FOB Constanța. De ce nu crește prețul deși exporturile din România accelerează Raportul USDA pe octombrie confirmă recoltele României, cu o singură corecție. Surpriză la porumb ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte