• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul Bulgariei va cumpăra cerealele de la producători!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Statul trebuie să intre pe piața cerealelor și să cumpere cantitățile necesare pentru a satisface nevoile populației bulgare. Această poziție a fost adoptată în cadrul unei ședințe externe a Consiliului Consultativ pentru Cereale, la care a participat și prim-ministrul Kiril Petkov, potrivit biroului de presă al Ministerului Agriculturii de la Sofia.

    Decizia a fost luată pentru că în acest fel producătorii bulgari vor putea să-și vândă produsele, iar pe de altă parte cetățenii bulgari nu vor trebui să-și facă griji cu privire la deficit de cereale pe piața internă. Conform agri.bg, nu a fost încă stabilit mecanismul prin care statul ar trebui să facă achizițiile de cereale.

    Discuțiile pe această temă vor continua în cadrul unei ședințe de lucru la Ministerul Agriculturii pentru a clarifica detaliile acțiunilor necesare.

    La finalul întâlnirii, premierul Kiril Petkov a subliniat că guvernul își propune să ajute fermierii bulgari astfel încât aceștia să poată produce nu numai materii prime, ci și produse cu valoare adăugată ridicată, a adăugat ministerul. Premierul a cerut reprezentanților sectorului să dea în mod activ semnale dacă au informații despre abuzuri și practici neloiale, ceea ce este în interesul tuturor părților.

    Vă reamintim că săptămâna aceasta, Bulgaria a propus la nivel european blocarea exporturilor de cereale către țările terțe, decizie care, dacă va fi luată, va avea un impact și asupra agriculturii din România.

    Te-ar mai putea interesa

    „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes!

    Ultimele știri

    Grâul și porumbul cresc la Constanța, rapița recuperează 7 euro/t. Ce se întâmplă cu floarea-soarelui Scandal între ciobani și fermieri – distrugeri de culturi și amenințări: „Ne e frică să mai mergem pe câmp” Seceta compromite rapița în vestul țării. Dan Herțeg, fermier: „Astăzi n-am niciun fir răsărit” APIA – anunț pentru apicultori. Plăți în conturi pentru aproape 5.400 de crescători de albine Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni