Gheorghe Florea a creat ferma anti-șoc care nu iese pe pierdere nici în cei mai grei ani!
Daniel Befu -
Fermierul prahovean Gheorghe Florea deține o exploatație mixtă în comuna Dumbrava. Are o fermă de vaci de lapte din rasa Bălțată Românească cu negru și 150 ha de teren arabil și pășune. Modul de organizare a activității l-a făcut ca în nici un an să nu lucreze în pierdere. Pentru el, profitul este răsplata de care orice agricultor trebuie să se bucure după un an de muncă.
Povestea fermierului Gheorghe Florea e atipică. Fără pregătire în domeniul agricol, unica lui legătură cu domeniul are legătură cu copilăria. O legătură care s-a dovedit a fi mai puternică decât anii investiți în construirea unui CV. Inginer silvic de profesie, în 1990, în jurul vârstei de 30 de ani, era numit în fruntea companiei fanion, Relaxa Mizil. Era considerat la acel moment cel mai tânăr șef de unitate din întregul portofoliul de unități industriale din subordinea Ministerului Economiei.
Avea 2.000 de angajați în subordine și producea marfă preponderent pentru export. Pleca înspre fabrică la 4.00 dimineața și călca pragul casei după 21.00, frânt. În acei ani nu și-a văzut copiii crescând. Ca tabloul să fie complet, în weekend-uri mergea în satul natal, Dumbrava (jud. Prahova, undeva pe traseul A3), unde se îngrijea de mâna de animale, oi și bovine, pe care le cumpărase din economii și pe care le ținea la părinți.
Brusc, urmare a unei chimii negative între el și viitorul patron, Viorel Cataramă, în 1996 a demisionat. Așa s-a trezit că dintr-un om a cărui agendă de șef la Relaxa implica întâlniri cu 200 de oameni zilnic, propriul său stăpân într-un sat unde îi țiuiau urechile de prea multă liniște și calm.
Schimbarea de statut a reprezentat un hop major la nivel mental. Admite că mulți dintre cei care au ocupat poziții importante și rămân fără funcții, ”suferă o cădere și nu au puterea interioară să se mai ridice”, însă el a avut forța să facă pace cu sine însuși și o ia de la zero, redefinindu-și direcția.
Într-un grajd al fostului CAP a pornit cu 40 de angajați un atelier de mobilier tapițat, care a funcționat câțiva ani, până când piața a fost invadată de canapele turcești și poloneze, cu al căror preț nu a putut concura, în ciuda calității inferioare. Însă dinainte de deveni mic antreprenor în mobilă, era deja mic crescător de animale. A mers în paralel cu amândouă, iar după ce a pus lacătul pe atelierul de tapițate, a rămas cu mini-exploatația agricolă, pe care a transformat-o într-o fermă robustă, care astăzi exploatează 150 ha de teren și numără 80 de capete de bovine din rasa bălțată românească cu negru. Este o fermă mică, dacă am clasifica-o după criteriul dimensiunii, însă este condusă ”cu cap”, motiv pentru care rămâne profitabilă în orice vreme, chiar și în tumultul exploziei prețurilor la îngrășăminte, energie și combustibili, din ultimele lunii.
Fermă familială care are venituri din trei surse principale
Gheorghe Florea ne-a vorbit despre statusul actual al exploatației agricole, atât ca dimensiune, cât și ca venituri generate și defalcarea lor pe sursele care le-au generat.
”M-am axat numai pe zootehnie și cultura mare, într-o fermă familială. Avem 40 de vaci de lapte, dintre care 28 de vaci la muls, cu o medie pe cap de vacă de 22-23 l/zi. În total vreo 80 de capete, cu tot cu tineret. În paralel lucrăm și 150 ha de teren agricol. Avem utilaje de ultimul top. În fermă lucrez eu cu copilul și nevasta. Pentru efectivul de vaci avem doar 30 ha alocate, pentru că noi nu pășunăm animalele. Ele sunt în stabulație permanentă”, explică fermierul.
Circa 80% din producția de cereale este vândută, iar restul este folosită pentru animale: cereale și porumb de siloz. ”Ca venit brut pe anul trecut am înregistrat 1.300.000 lei, sumă din care 900.000 lei a fost reprezentată de cultura mare și 400.000 lei de zootehnie. Veniturile din zootehnie înseamnă vânzarea de lapte, de animale pentru reproducție și de animalele reformă. Eu vând și animale de reproducție, atât femele cât și masculi. De exemplu anul trecut am vândut 10 tăurași pentru montă naturală, 5 vaci și 15 juninci. Toate sunt animale cu certificat de origine atestată. Din totalul veniturilor generate de zootehnie, cam 30% îl reprezintă tranzacțiile cu animale și 70% laptele. Din vânzările de animale, cam 10% e reforma și 90% e dat de vânzarea de genetică. Pe partea de lapte, eu livrez cam 80% din producția de lapte cu 1,5 lei/l la o fabrică locală de procesare. La nivelul producției, la cum ne furajăm efectivul și la cum ne producem furajele creșterea vacii de lapte este rentabilă. Restul de 20% din ce mulg livrez direct la cetățenii care vin și din Ploiești și București la rude în zonă și preferă să cumpere lapte direct din fermă, după ce s-a aflat, încet-încet, din vorbă în vorbă, de existența fermei noastre”, sintetizează Gheorghe Florea modul de organizare a fermei pentru optimizarea fluxului monetar.
Monetizează inclusiv gunoiul de grajd
O marjă marginală din total venituri provine și din comercializarea gunoiului de grajd. ”Eu am mai mult decât pot utiliza în regim economic. Cum sunt aproape de bazinul legumicol Balta Doamnei-Olari-Gherghița, unde gunoiul de grajd e prețios mai ales pentru cei care pun legume în câmp, ei vin și cumpără cu 300 de lei remorca încărcată, care are vreo 5 t”, precizează acesta.
Deși gunoiul de grajd produs pe partea de zootehnie teoretic ar putea fi folosi pe o suprafață extinsă, în practică, în urma calculelor făcute, producătorul a constatat că i-ar fi mai costisitor dacă ar face-o. De aceea preferă, chiar și în sezonul agricol 2021-2022, când costul îngrășămintelor chimice e unul stratosferic, să nu fertilizeze natural decât o șesime din întreg. ”Nu pot fertiliza mai mult de 25 ha/an. Fac asta mai mult pe culturile furajere, unde nu necesită erbicidat, pentru că la cultura mare, fie că vorbim de porumb, grâu sau orz, dacă folosesc gunoi de grajd, acolo solele se îmburuienează din cauza gunoiului de grajd, dacă l-am aplica. Asta deoarece compoziția cu care noi facem furajarea, vrând-nevrând, conține și semințe de buruieni, care rămân în balegă se duc pe câmp și îmburuienează cultura de câmp. De aceea, dacă aș aplica gunoi de grajd la porumb sau la grâu, ar trebui să folosesc multe erbicide și asta mă costă”, oferă lămuriri producătorul.
Acolo unde nu se descurcă singur, își unește forțele cu un fermier vecin
Costul investițiilor în ferma lui Gheorghe Florea se ridică la circa 400.000 euro. ”Avem trei tractoare de ultimă generație, semănători moderne și de păioase și de prășitoare, pluguri, discuri etc. Avem tot. Altfel nu puteam să facem față. Doar combină nu avem, fiindcă nu se justifică la suprafața noastră. La recoltat lucrăm cu un vecin, care are combină. Ne ajutăm, noi îi facem lui anumite lucrări, el ne ajută pe noi la recoltat”, descrie modul cum a reușit să își securizeze echipamentele necesare pentru întregul fluxul de lucrări din vegetal.
Pe partea de zootehnie, hrănirea o face cu remorca tehnologică, vacile sunt ținute într-un padoc generos, care le asigură libertatea de mișcare de care au nevoie, iar cea mai consumatoare de forță de muncă dintre operațiuni, mulsul, îl face cu două aparate mobile de muls. Pentru optimizare, ferma a finalizat recent construcția unei săli de muls, care urmează să fie echipată cu instalația de muls în viitorul apropiat.
Pe partea de costuri aferente terenurilor pe care le exploatează, acestea variază. Fermierul deține în proprietate 10% din suprafață, aproximativ 20% o are concesionată de la primărie, iar restul terenului este luat în amendă, cuantumul arendei plătite variind între 1.000 și 1.500 kg/ha, în funcție de poziția terenului în cadrul comunei, distanța față de ferma lui Gheorghe Florea și gradul de comasare. Producătorul își asumă și plata impozitului aferent venitului agricol al fiecărui proprietar.
De când face agricultură, nu a avut niciodată un bilanț negativ
Gheorghe Florea știe să cântărească foarte bine fluxul operațiunilor financiare din fermă, încât să nu fie niciodată prins în ofsaid. Criza din piață generată de cvadruplarea îngrășămintelor chimice nu-i dă fiori. Pentru el e doar un deja-vu al momentelor când în calitatea sa de director general al Relaxa Mizil, în jurul său furnizorii fabricii falimentau rând pe rând, lăsându-i fluxul de producție fără materiile prime pentru onorarea comenzilor pentru export.
În prezent, el vede scumpirea îngrășămintelor drept un factor de producție care îi va mușca din profit, dar care nu are voie să îl scoată bilanțul din teritoriul pozitiv.
”Avem producții bune chiar în fiecare an. Noi nu putem spune că de când ne ocupăm de agricultură s-a întâmplat să fi băgat 1 leu și să fi scos 0,75 lei. Dacă am băgat 1 leu, măcar 1,10 bani am scos, ca să nu zic că în anul 2021 am băgat 1 leu și am scos 3. Pentru 2022 am făcut deja calculul pe costurile pe care le voi avea. Dacă anul trecut m-a costat 3.000 lei hectarul de porumb, acum mă costă 5.000 lei. Dacă în 2022 voi realiza aceeași producție și voi avea același preț de vânzare ca anul trecut, adică de 1 leu/kg, voi încasa cu 2.000 de lei în minus pe hectar. Însă nu pot să numesc asta pierdere, cu venit mai mic datorită costului mai mare al hectarului cultivat. Însă dacă cheltui 5.000 lei/ha și o să scot 10.000 lei/ha, tot o să mai rămân cu 5.000 lei/ha… Pe zootehnie e la fel. Degeaba se plâng colegii noștri. E rău că nu reușim să spunem realitatea. Ascultăm un coleg sau mai mulți care spun că zootehnia e în colaps și că suntem cu un picior în groapă, unul pe pământ, însă nu-i adevărat. Chiar un ministru al Agriculturii, la o întâlnire ținută la minister ne-a zis: «Bă de ce vă plângeți? Dacă uit în parcare acum să văd cu ce mașină ați venit voi…». Atunci când plângem că nu avem angajați, cum să vină un inginer un tehnician la o fermă de-a noastră, dacă noi ne plângem că murim?”, își prezintă propria-i perspectivă asupra domeniului în care activează. Opinia sa e una documentată, dat fiind că producătorul agricol este și secretarul general al Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România – AGCTR, poziție caracterizată printr-o intensitate ridicată a interacțiunilor cu breasla.
E adevărat, admite fermierul, că a avut șansa ca în momente delicate, sorții să fi fost de partea sa. ”Cel mai stresant a fost acum vreo 3 ani, când a plouat abundent și m-a anunțat cineva că am toată zona de pășune inundată. Aveam prima coasă făcută și pe câmp aveam răsfirați câteva sute de baloți din ăia mari, de 500 kg. M-am dus cu tractorul acolo, însă nici cu tractorul n-am putut să ajung la ei. Se vedea tot câmpul de parcă era un lac mare sau Marea Neagră, iar baloții pluteau ca niște vapoare pe ea. Atunci mi-am zis: «Gata. S-a terminat!». Am pierdut producția pe anul ăsta și nu era puțin pentru mine. Erau 50 ha. Dar Dumnezeu m-a ajutat, n-a mai plouat, s-au retras apele, s-a zvântat apa din baloți și n-a rămas pic de noroi în fân. Atunci am avut o pierdere de 20%, însă doar la calitate”, își amintește producătorul de-acel hop atât de blând cu el.
Inima e singura care îl poate opri din a face agricultură
Nu demult Gheorghe Florea era cât pe ce să pună lacătul pe ușa fermei, dar nu din motive financiare. ”Eu acum vreo 4-5 ani, când m-am îmbolnăvit, a trebuit să lichidez în două zile zootehnia. Aveam aproape 100 de animale și am fost nevoit să le dau, fiindcă m-am îmbolnăvit la inimă și n-avea cine să mai aibă grijă de ele. Dar n-am lăsat-o decât jumătate de an, fiindcă ferma e existența noastră. Când am fost internat, abia așteptam să ajung acasă ca să mă duc să dau un tur de fermă la vaci și după să mă sui în mașină și mai dau un tur pe la terenul agricol și mă liniștesc”, mărturisește fermierul.
E stăpânul unei ferme mici, însă, mai important, e propriul său stăpân. ”Deși am o fermă mică, în care lucrez cu soția și fiul meu, eu zic că sunt pe cai mai mari acum decât când eram la Relaxa, pentru că sunt foarte liber, ceea ce puțini în România sunt. Chiar dacă sunt milionari în euro, chiar dacă sunt oameni politici, eu consider că nu sunt liberi, cât timp depind de altul, sau de sistem să le spună ceea ce să facă”, concluzionează agricultorul din Dumbrava.
