• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Brânza bulgărească îşi găseşte pieţe peste tot în lume. Motivul i-ar face pe români să roşească: bulgarii au luat bani UE

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Autorităţile de la Sofia au plătit prin intermediul fondului de stat pentru agricultură suma de 1,5 milioane de euro pentru promovarea brânzeturilor bulgăreşti atât pe pieţele Uniunii Europene cât şi pe cele ale Comunităţii Statelor Independente.

    Promovarea exporturilor micilor producăori de bunuri de consum alimentare tradiţionale are nevoie de susţinerea agenţiilor specializate organizate la nivel naţional fie de asociaţiile de producători fie de stat pentru a suplini resursele limitate de marketare, acces la informaţii şi surse de finanţare sau coordonare.

    Bulgarii şi-au pomovat brânzeturile tradiţionale prin intermediul unui program european „European cheese, please” („Brânză europeană, vă rog”) finanţat din fonduri europene accesate de Fondul de Stat pentru Agricultură – o agenţie specializată a statului – şi alocări de la bugetul public.

    Cele 1,5 milioane de euro au fost utilizate pentru a finanţa participarea producătorilor de brânzeturi tradiţionale la evenimentele internaţionale de profil organizate în ultimii trei ani, perioada de derulare a programului, dar şi campanii de publicitate şi relaţii publice.

    Brânzeturile şi alte lactate bulgăreşti au fost promovate, în Rusia şi Ucraina, prin standuri naţionale deschise la târgurile specializate în produse tradiţionale, lactate şi brânzeturi sau agro-alimentare, prin campanii publicitare în ziare şi reviste, spoturi audio, cliputi video difuzate pe TV şi în cinematografe, bannere stradale, dar şi prin degustări organizate în marile hypermarketuri sau prezentări în academiile culinare sau marile restaurante.

    Fondul de Stat pentru Agricultură mai are în derulare 6 contracte de finanţare a programelor promoţionale dedicate brânzei albe, iaurtului, dulceţei şi peltelei de trandafir. Ţările în care vor fi desfăşurate activităţile prevăzute de aceste programe sunt Spania, Germania, Polonia, Marea Britanie, România, Rusia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, China, SUA şi Brazilia.

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct

    Ultimele știri

    Interes major pentru programul Tineri Lideri pentru Agricultură. Seria VIII are 95 de cursanți Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri