• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Argentina a suspendat exporturile de făină și ulei de soia

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Argentina, unul dintre cei mai mari producători de soia din lume, a suspendat exporturile de făină și ulei de soia, potrivit portalului farmer.pl.

    Benjamín Blanco, adjunctul ministrului pentru Comerț exterior de la Buenos Aires, a anunțat că autoritățile au suspendat înregistrarea vânzărilor externe de făină și ulei de soia. Practic, această măsură echivalează cu interzicerea exporturilor, deoarece înregistrarea este necesară la vânzarea produselor în străinătate.

    Recoltarea culturii de soia în Argentina începe în luna aprilie.

    În presa argentiniană au apărut o serie de speculații cu privire la motivele acestei decizii. Ar fi fost legată de creșterea rapidă a prețurilor pe piața mondială, ca urmare a războiului din Ucraina. Sau poate ar fi fost luată din cauza inflației ridicate din Argentina, guvernul fiind îngrijorat de evoluția prețurilor pe piața internă.

    În plus, a existat un zvon că Buenos Aires ar dori să majoreze taxele de export la făina și uleiul de soia – două articole de export importante pentru Argentina – și, prin urmare, a suspendat exporturile până la atingerea acestui obiectiv.

    Industria agricolă a reacționat la acest zvon cu indignare. Bursa de cereale din Buenos Aires a avertizat împotriva creșterii poverii fiscale asupra industriei, care deja se confruntă cu pierderi mari din cauza secetei.

    Pentru Camera Argentinei a Procesatorilor și Exportatorilor de Semințe Oleaginoase (Ciara), o creștere a taxelor ar fi contrar intereselor de export ale Argentinei.

    Totodată, Asociația Fermierilor (SRA) a declarat că guvernul va determina tulburări în economie și va trimite semnale proaste producătorilor prin creșterea taxelor.

    Argentina este cel mai mare exportator mondial de făină și ulei de soia. Departamentul Agriculturii din SUA (USDA) a estimat recent exporturile argentiniene de făină de soia și ulei de soia, pentru sezonul 2020/2021, la 28,3 milioane de tone, respectiv, 6,1 milioane de tone.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători

    Ultimele știri

    Ploi până la 50 l/mp și rafale de vânt de 70 km/h. Alertele ANM emise astăzi! Termen urgent pentru plata subvențiilor care se achită până pe 31 decembrie Interes major pentru programul Tineri Lideri pentru Agricultură. Seria VIII are 95 de cursanți Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri