• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cea mai frumoasă piață din mediul rural se deschide sâmbătă, 2 aprilie, în Șura Mică, județul Sibiu!

    Angelica Lefter -

    O nouă piață cu taxă zero pentru producătorii locali se deschide în această sâmbătă, pe 2 aprilie, în comuna sibiană Șura Mică. Este vorba despre cea de-a treia piață volantă din cadrul unui proiect susținut și promovat de Agrointeligența – AGROINTEL.RO, sub atenta organizare a lui Ionuț Diaconeasa, expert în cadrul Grupului Agrointeligența pentru certificare europeană, indicații geografice, scheme de calitate și produse tradiționale.

    Autorităţile locale din comuna Şura Mică vin în sprijinul producătorilor locali, dar şi al locuitorilor care îşi doresc să cumpere produse direct de la fermieri şi artizani. Noua piață se va deschide sâmbăta aceasta, pe 2 aprilie, și aduce un concept nou pentru ceea ce înseamnă piața volantă în România.

    În cadrul proiectului demarat de la finele anului trecut, au fost deja organizate două piețe volante – ambele în curtea unor biserici ortodoxe – în cartierul sibian Turnișor și în comuna Șelimbăr. La acestea, așa cum este și cazul pieței volante din Șura Mică, producătorii locali sunt scutiți de taxă de participare.

    Comuna Șura Mică din județul Sibiu (Foto: facebook/Comuna Șura Mică)

    Brand local al producătorilor ”Din Șura Mică”, marcat cu o emblemă veche de 800 de ani

    Noua piață volantă din comuna Șura Mică, organizată la inițiativa Primăriei și cu susținerea edilului Valentin Ristea, are câteva particularități. Este o piață nouă care se anunță cea mai frumoasă din mediul rural, cu mobilier nou, mese, vitrine, dar și cu un blazon vechi de 800 de ani al comunei. Blazonul va apărea pe eticheta aplicată produselor alături de un QR Code, care, odată scanat cu telefonul mobil, duce la pagina Primăriei Șura Mică, unde pot fi văzuți toți producătorii participanți.

    Mai mult, blazonul care apare pe etichetele produselor are o istorie interesantă, după cum a menționat chiar Ionuț Diaconeasa, expert în cadrul Grupului Agrointeligența pentru certificare europeană, indicații geografice, scheme de calitate și produse tradiționale.

    Primarul comunei sibiene, Șura Mică, Valentin Ristea

    ”Edilul comunei Șura Mică a văzut celelalte piețe din județ organizate de noi și a fost încântat, astfel că ne-a rugat să ne implicăm și în organizarea pieței din mica localitate care este practic lipită de Sibiu. Este vorba despre o piață nou-nouță, cea mai frumoasă din mediul rural, cu mobilier nou, cu umbrele, mese și vitrine frigorifice. Se va deschide sâmbătă, pe 2 aprilie. Noutatea este că le-am făcut un brand local. Autoritățile împreună cu localnicii au identificat o emblemă a lor veche de 800 de ani, emblemă care va fi pusă pe produse cu logo-ul ”Din Șura Mică”, deci va fi prima primărie din țară care face un brand local al producătorilor. Acea emblemă se numea dangă sau dangale și era mai exact acel semn făcut cu fierul încins pe vite, ca să se știe din ce comună sunt. Acum, bineînțeles că nu se mai practică, dar a fost găsit însemnul la o biserică din zonă și l-au făcut semnul specific pentru produsele locale, va fi aplicat pe produse printr-o etichetă autocolantă portocalie”, a menționat Ionuț Diaconeasa.

    Circa 20 de producători locali la prima ediție a pieței volante din Șura Mică

    Ionuț Diaconeasa a mai explicat că piața de weekend, care se dorește a deveni tradiție, sprijină direct producătorii locali pe care-i aduce în fața consumatorilor din comună, dar și în fața celor care tranzitează localitatea, fiind situată exact la ieșirea de pe autostradă.

    ”Vor fi prezenți doar producători din comună și studenții noștri de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (ULBS) prin Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului. Probabil că numărul producătorilor va fi între 15 și 20. Ei au de toate, dar e o problemă că nu toți sunt autorizați și pentru carne, încă nu s-au atestat la DSV că nu s-a ocupat nimeni de ei, nu s-au certificat, dar vor fi minim 15 producători locali. Se dorește ca piața să se desfășoare săptămânal. Șura Mică este o comună în zona industrială, sunt blocuri, case, se construiește foarte mult, e zonă industrială”, ne-a vorbit expertul despre prima ediție și potențialul noii piețe volante.

    În cazul evenimentului organizat la Șura Mică, sprijinirea producătorilor locali cu taxă zero de participare este posibilă prin implicarea primăriei care pune la dispoziție tot ce este nevoie. ”Aici nu plătesc taxe, practic sunt taxe 0, primăria le pune la dispoziție absolut tot. Este un demers oficializat prin votul Consiliului Local, cu tot ce trebuie, regulament, piață organizată de UAT Șura Mică”, a detaliat Ionuț Diaconeasa, expert în cadrul Grupului Agrointeligența pentru certificare europeană, indicații geografice, scheme de calitate și produse tradiționale.

    Prima piață volantă dedicată producătorilor sibieni, cu susținerea și implicarea Agrointeligența – AGROINTEL.RO, s-a desfășurat la Biserica Ortodoxă Turnișor, cu hramul Sfântului Nicolae, din municipiul Sibiu, la data de 5 decembrie 2021, iar următoarele au fost desfășurate în comuna Șelimbăr, din apropierea municipiului Sibiu.


    Te-ar mai putea interesa

    Nou ordin în vigoare pentru fermierii care conduc tractoare pe drumuri publice APIA – ultima oră despre plata avansului din subvenții! Fermierii cu banii în conturi! O celebră fabrică de tractoare a fost cumpărată de un afacerist din Ucraina

    Ultimele știri

     Dăunătorii sunt activi chiar și la temperaturi scăzute. Protejează-ți culturile cu Biatox! Avans APIA 2024. Sumele transferate până astăzi în conturile fermierilor Asociația AGRICOLA i-a premiat pe liceenii aspiranți-Chef