• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutoare de criză pentru fermieri. Plățile trebuie finalizate până pe 30 septembrie!

    Roxana Dobre -

    Ajutor excepțional aprobat pentru fermieri, ca urmare a pierderilor înregistrate în sectorul agricol din cauza războiului din Ucraina. În Jurnalul Oficial al Comisiei Europene a fost publicat la 24 martie, un Regulament delegat de acordare a unor ajutoare excepționale de adaptare producătorilor din sectoarele agricole, document care a intrat în vigoare la aceeași dată.

    Comisia Europeană a decis să pună la dispoziția statelor membre sprijin din partea Uniunii în cuantum total de 500.000.000 euro, pentru a acorda ajutoare excepționale de adaptare producătorilor din sectoarele enumerate la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. 

    Acesta sunt: cereale, orez, zahăr, furaje uscate, semințe, hamei, ulei de măsline și măsline de masă,  in și cânepă, fructe și legume, produse din fructe și legume procesate, banane, vin, pomi și alte plante vii, bulbi, rădăcini și altele asemănătoare, flori tăiate și frunziș ornamental, tutun, carne de vită și mânzat, lapte și produse lactate, carne de porc,  carne de oaie și de capră, ouă, carne de pasăre,  alcool etilic de origine agricolă, produse apicole, viermi de mătase, alte produse.

    ”Criza va avea probabil consecințe grave asupra aprovizionării cu cereale la nivel mondial, conducând la o mărire semnificativă a prețurilor care se adaugă la prețurile deja în creștere la energie și îngrășăminte, afectând fermierii din Uniune”, se arată în documentul citat.

    Subvențiile vor fi folosite în sectoarele afectate de perturbarea pieței ca urmare a creșterii costurilor de producție sau a restricțiilor comerciale. Măsurile se iau pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii care iau în considerare amploarea perturbării pieței în diferitele sectoare, cu condiția ca plățile rezultate să nu provoace denaturarea concurenței.

    Plățile pentru fermieri – efectuată până la  30 septembrie 2022

    Cheltuielile statelor membre în legătură cu plățile pentru măsurile aprobate de Comisie sunt eligibile pentru ajutoare din partea Uniunii doar dacă acele plăți au fost efectuate până la 30 septembrie 2022. Măsurile în temeiul regulamentului aprobat de Comisie pot fi cumulate cu alte măsuri de sprijin finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA)  și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEGA).

    În plus, Comisia permite ca statele membre să poată acorda ajutoare naționale suplimentare până la maximum 200 % din cuantumul corespunzător stabilit pentru fiecare stat membru în anexă (foto mai jos n.r), pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii, cu condiția ca plățile rezultate să nu provoace denaturarea concurenței. Statele membre plătesc sprijinul suplimentar până la 30 septembrie 2022.

    Astfel, dacă sumele acordate de Comisie sunt de 25 milioane de euro pentru fermierii români, statul poate decide să completeze suma până la 75 de milioane de euro.

    ”Deoarece cuantumul alocat fiecărui stat membru va compensa doar o parte din pierderile reale suferite de producătorii din sectoarele agricole, trebuie să se permită statelor membre să acorde sprijin național suplimentar producătorilor respectivi, în aceleași condiții de obiectivitate, nediscriminare și evitare a denaturării concurenței. Având în vedere amploarea crizei actuale, acest sprijin național suplimentar poate fi, în mod excepțional, de maximum două ori mai mare decât cuantumurile respective stabilite în anexa la prezentul regulament”, se arată în decizia Comisiei.

    Ce măsuri urmărește ajutorul acordat fermierilor

    Măsurile luate de statele membre contribuie la securitatea alimentară sau la corectarea dezechilibrelor pieței și sprijină fermierii care se angajează în una sau mai multe dintre următoarele activități care urmăresc aceste obiective:

    Statele membre se asigură că, în cazul în care fermierii nu sunt beneficiarii direcți ai plăților în temeiul ajutoarelor din partea Uniunii, beneficiul economic al ajutoarelor din partea Uniunii le este transferat integral.

    Ce sume se alocă pentru fermierii români

    Conform unei anexe privind cuantumurile puse la dispoziția statelor membre, țara noastră va beneficia de un ajutor de 25.490.649 euro. Restul statelor membre primesc următoarele sume:

    30 iunie 2022 – termen limită pentru notificarea Comisiei privind ajutoarele pentru fermieri

    Statele membre trebuie să notifice Comisiei cel târziu la 30 iunie 2022 următoarele:

    Cuantumurile care au fost achitate – notificate până cel târziu 15 mai 2023

    Statele membre trebuie să notifice către Comisie până cel târziu 15 mai 2023 ce cuantumuri au achitat fermierilor, per măsură, atunci când este cazul, defalcate pe ajutoare din partea Uniunii și ajutoare naționale suplimentare, precum și numărul și tipul de beneficiari și evaluarea eficacității măsurii.


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA