• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Statul va cumpăra lapte românesc, fructe și legume de la fermieri în valoare de 17 mil. de euro

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va aproba sumele necesare pentru achiziția de lapte proaspăt, fructe și legume de la fermierii români. Banii vor fi alocați pentru programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli şi furnizarea laptelui în şcoli.

    Astăzi, vineri – 24 februarie, pe site-ul MADR, la secțiunea Transparență decizională, a fost postat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene.

    Citiți și: Scade prețul laptelui! Dorin Cojocaru, APRIL: A apărut un război al promoțiilor!

    Se pregătesc banii pentru anul școlar 2023-2024

    Având în vedere noile reglementări europene aferente exercițiului financiar din perioada 1 august 2023 – 31 iulie 2029, se actualizează cadrul național cu prevederile care asigură continuarea Programului pentru școli necesar a fi adoptat înainte de începerea noului an școlar 2023-2024.

    ”Prin adoptarea acestui act normativ, se confirmă decizia României de a continua participarea la programul european susținut din fonduri alocate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Astfel, la începerea anului școlar 2023-2024, circa 1,9 milioane preșcolari și elevi vor beneficia de produsele distribuite prin Program. Prin măsurile instituite se va asigura, în continuare, distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf și produse de panificaţie pentru preșcolari și elevi”, se precizează într-un comunicat remis vineri de MADR.

    Programul pentru şcoli al României va fi implementat la nivel naţional în perioada 2023-2029 (foto: gov.ro)

    Citiți și: Încă o mare fabrică de lapte din România și-a închis de astăzi porțile!

    Bugetul anual va fi aprobat ulterior

    Conform sursei citate, după aprobarea Ordonanței care a fost lansată în dezbatere public, prin Hotărâre a Guvernului, se stabilește bugetul anual pentru implementarea Programului pentru Școli al României, ținând cont de decizia Comisiei de aprobare a ajutorului financiar FEGA pentru fiecare an şcolar.

    Pentru România, repartizările fondurilor FEGA din partea Uniunii, pe an școlar, în perioada 1 august 2023-31 iulie 2029, potrivit Deciziei (UE) 2023/106 sunt:
    – pentru fructele și legumele destinate școlilor: 6.178.236 euro/an școlar;
    – pentru laptele destinat școlilor: 11.303.390 euro/an școlar. Total de 17.481.629 euro.

    Componenta produselor de panificație este susținută numai din bugetul național.

    Pentru aplicarea Programului pentru școli în România, au fost stabilite ca autorităţi competente naţionale Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii. Achizițiile de produse se derulează de către autoritățile județene/locale pentru furnizarea produselor în cadrul Programului pentru școlile care se înscriu voluntar.

    Începând cu anul şcolar 2017/2018, în România a fost implementat Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, program care a unit cele două scheme existente la acea vreme, respectiv programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli şi furnizarea laptelui în şcoli.

    Te-ar mai putea interesa

    Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro Serviciile pentru care micii crescători de vaci, oi, capre și porci nu trebuie să plătească la medicul veterinar Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională

    Ultimele știri

    Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot