Iedul – alternativa la mielul de Paște. Crescător: Nu are colesterol și se vinde cu 30-40 lei/kg
Angelica Lefter -Iezii sunt și în acest an o alternativă la mielul de Paște. Despre prețurile la iedul de Paște, avantajele acestuia, dar și rasele crescute de fermierii români, am discutat cu membri ai Asociației Naționale a Crescătorilor de Capre din România – Caprirom, organizație afiliată Asociației Forța Fermierilor.
Iedul de Paște este și în acest an la mare căutare. Studiile au arătat că un kilogram de carne de ied are mai puțin colesterol decât cea de miel și chiar decât cea de pui. În plus, carnea de ied nu pierde așa mult în greutate la preparare, având mai puține grăsimi, și este mai plăcută la gust pentru cei care nu obișnuiesc să consume carne de oaie, ne-au spus crescătorii.
Fermierul Alexandru Necula, în vârstă de 27 de ani, din județul Tulcea, comuna Beidaud, deține un efectiv de caprine de 200 de capete și aproape toți atâția iezi.
”Am început campania de sacrificare a iezilor pentru Paști. Prețul pe kilogram este mai mare ca anul trecut, evident, deoarece toate s-au scumpit și noi nu putem vinde la prețurile de anul trecut. Kilogramul de ied sacrificat este undeva la 35-40 de lei, asta din cauza scumpirilor. Stăm bine cu cererile. Din păcate nu dețin suprafață agricolă, iar pentru furajarea caprinelor totul se cumpără, de aceea și prețul este un pic mai ridicat deoarece furajele au fost scumpe anul anterior și trebuie să ne acoperim cumva cheltuielile. Prețul furajelor din 2021 față de 2020 este mai mare cu 70%. Anul trecut am vândut kilogramul de ied sacrificat cu 25 de lei, este clar că anul acesta există o diferență de preț”, a menționat tânărul fermier.
Greutatea optimă a iezilor pentru Paște, peste 7-8 kg în viu
Pentru a pune pe piață carne de ied, animalul trebuie să dețină greutatea optimă pentru sacrificare, altfel consumatorii nu se aleg cu mare lucru.
”Înainte de sacrificare trebuie să te uiți foarte bine la greutate. Iezii în ferma mea au o lună și jumătate și sacrificat rămâne la 7-8 kilograme. Anul acesta sunt iezii puțin mai micuți, au fătat caprele un pic mai târziu față de ceilalți ani”, a menționat Alexandru Necula.
Rasa Carpatină dă randament
Alexandru Necula a mai spus că rasa de capre pe care o crește este cea autohtonă, Carpatină, care se pretează cel mai bine mediului și climei din România.
”Este o rasă de loc, o rasă rezistentă, calitatea cărnii este bună. Mulți cumpărători preferă carnea de ied din cauza lipsei colesterolului, deci este mai sănătoasă. Iezii ca și greutate sunt mai mici decât mieii, dar carnea este mai gustoasă. Noi suntem o fermă mixtă, deținem și oi și observ foarte bine diferențele. Nu am încercat alte rase, Carpatina este o rasă care se aclimatizează mai bine la condițiile din Dobrogea, nu este pretențioasă nici la mâncare, nici la drum. Majoritatea animalelor le ținem pe pășunat, avem în jur de 30 de hectare de pășune, și le mai dăm cereale să consume”, a spus crescătorul de caprine dobrogean.
Prețul iedului sacrificat pentru Paște, 30-40 de lei/kg
Un alt crescător de caprine, membru al Asociației Naționale a Crescătorilor de Capre din România – Caprirom, afiliată Asociației Forța Fermierilor, este Claudiu Andrei Petruț, de 22 de ani, din localitatea Ideciu de Sus, județul Mureș.
După ce familia sa a lucrat în Germania, banii câștigați i-au investit într-o fermă de caprine care s-a tot dezvoltat în 9 ani de existență.
Crescătorul de capre Claudiu Andrei Petruț a menționat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că efectivul de capre al fermei de familie este de 210 de animale din rasa Carpatină.
”Carpatina se pretează, mai ales în zona în care noi creștem caprele. Este o zonă bună pentru pășunat, avem 15 hectare de pășune luate în concesiune și plus în arendă, o estimare pot face de 50 de hectare de pășune. Suprafață agricolă avem puțină. Animalele noastre sunt pe stabulație doar în perioada iernii, în rest sunt la pășunat liber, un lucru benefic pentru consistența laptelui. Creștem animale de aproximativ 9 ani și am început cu 27 de bucăți, iar în primul an până în iarnă am ajuns la 72 de bucăți și tot așa, am întinerit loturile cu ieduțele noastre, la ora actuală putem spune că suntem în producția proprie”, a menționat crescătorul de caprine din județul Mureș.
Prețul la iezi se păstrează în județul Mureș, ca și în alte zone ale țării, la 30-40 de lei/kg pentru mieii sacrificați. Majoritatea celor care vor iezi, îi cer deja sacrificați.
”Sunt puțini cei care vor iedul în viu. Marea majoritate vrea ca iezii să fie tăiați. În viu, prețul este undeva la 20-22 de lei/kg, iar tăiat între 30 și 40 de lei/kg, cu aproximație. Acum iezii au o lună jumătate spre două luni, iar la kilograme între 5 și 15 kilograme sacrificați. În viu undeva de la 10 kilograme la 25 de kilograme. Un ied bun este cel care are de la 7 kilograme în sus după sacrificare”, a completat Claudiu Andrei Petruț.
Cerere bună, dar mai mică decât anul trecut
Claudiu Andrei Petruț deține momentan un efectiv de 150 de iezi. Mai mult de jumătate vor ajunge pe mesele celor care preferă iedul în locul mielului pentru acest Paști.
”Acum avem în fermă în jur de 150 de iezi, dintre care în jur de 70 de ieduțe o să le ținem în continuare pentru a schimba lotul. Vedem fiecare cum crește și vedem cum rămân, că mai sunt și pierderi printre ele. Pentru Paști avem cereri mari la ieduți. În primii 3-4 ani a fost mai greu cu vânzarea, lumea considera că mielul este mai bun. Noi am și organizat mici degustări, să vadă oamenii și să facă diferența. Datorită acestui fapt, că am educat cumpărătorul, pot spune că iedul bate mielul de Paști. Avem deja cereri, anul acesta avem o cerere de 70% la ora actuală, anul trecut am avut cerere peste numărul de iezi pe care-i aveam de vânzare”, a spus tânărul fermier.
Diferența între ied și miel este aceea de greutate, apoi de gust
Iezii iau în greutate mai greu față de miei, iar pentru consum ei trebuie lăsați să crească la o greutate optimă, astfel încât, cu ce se mai pierde, cumpărătorul să se aleagă cu o cantitate satisfăcătoare de carne.
”Lumea trebuie să știe că iedul nu crește la fel de mare ca și mielul și trebuie să știe oamenii să facă diferența. Carnea de miel scade în momentul în care o gătești, carnea de ied, nu, pentru că nu are foarte multă grăsime. Are foarte puțin colesterol, aproape deloc. Datorită acestui lucru carnea de ied este acum mai căutată ca cea de miel”, a explicat crescătorul de capre.
Fermierul a specificat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că mieii din ferma sa sunt sănătoși, iar ca hrană nu folosește concentrate, mergând pe laptele matern.
”Am încercat într-un an să le dăm granule. Într-adevăr, s-au făcut mai mari, dar dacă le dai granule, pierderea e undeva la 50-50%. Dacă mănâncă laptele de capră de la mama lor pierderea este undeva la 40%. Să zicem, dintr-un ied de 10 kilograme, acela tăiat o să aibă 6 kilograme de carne dacă este hrănit de la mama lui, 4 kilograme va fi scăzământ”, a mai spus crescătorul de capre mureșean.
Claudiu Andrei Petruț a menționat că pe lângă iezi, cumpărătorii pot achiziționa din ferma sa produse din lapte de capră, procesate la fermă. De la caș, telemea și urdă, produse tradiționale, cumpărătorii pot găsi în fermă și combinații de tradițional cu modernism: cremă de brânză cu cimbru, cu mărar, telemea cubulețe cu tot felul de mirodenii, toate valorificate la poarta fermei, dar și la târguri și evenimente.