• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Perioada de interdicție la pășunat s-a încheiat. Crescătorii au liber cu animalele la păscut

    Roxana Dobre -

    Perioada de interdicție pentru pășunatul animalelor s-a încheiat pentru anul agricol 2021 – 2022. Legislația în vigoare prevede perioade și termene clare în care scoaterea animalelor la pășunat nu este permisă.

    Crescătorii au liber cu animalele la pășunat din 24 aprilie

    Crescătorii de animale pot scoate animalele pe pășune după ce la 24 aprilie s-a încheiat perioada de interdicție pentru pășunat. Legislația în vigoare privind perioadele de interdicție la pășunat a fost actualizată în aprilie 2021. Astfel, printr-o modificare adoptată la Legea Vânătorii, încă de anul trecut au intrat în vigoare noi termene pentru pășunatul animalelor.

    Conform Legii nr. 13/2020 pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, perioada de interdicție pentru pășunat este valabilă între 6 decembrie și 24 aprilie în fiecare an, cu anumite excepții.

    Prin noua Lege a Vânătorii, la articolul 23 alineatul (1), litera c) s-a interzis ”pășunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie și 24 aprilie, cu excepția cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deține cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deținătorului de teren agricol pe care se pășunează și care este înregistrat la unitatea administrativ-teritorială”.

    Pășunatul rămâne interzis în păduri, indiferent de perioada anului 

    Pășunatul este interzis în păduri pe tot parcursul unui an. Codul Silvic actualizat în 2021 prevede la Titlul VI, articolul 108 că pășunatul în pădurile sau în suprafețele de pădure în care acesta este interzis constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:

    a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la dată comiterii faptei;

    b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puțîn 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la dată comiterii faptei; c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la dată comiterii faptei.

    Limitele speciale ale pedepselor prevăzute mai sus se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:

    a) în timpul nopții;
    b) în fondul forestier național situat în arii naturale protejate de interes național.

    Astfel, se interzice pășunatul în fondul forestier, în perdelele forestiere de protecție și în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare. Prin excepție de la prevederile alin. (1), în caz de forță majoră, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sau unitățile teritoriale de specialitate ale acesteia, după caz, pot aproba pășunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

    a) se desfășoară pe durată limitată;
    b) se practică doar în anumite perimetre ale pădurii;
    c) solicitările de aprobare aparțin autorităților publice locale;
    d) s-a obținut acordul proprietarului;
    e) este solicitat în cazuri temeinic justificate.

    Nu poate fi aprobat pășunatul în arboretele în curs de regenerare, în plantațiile și regenerările tinere, precum și în pădurile care îndeplinesc funcții speciale de protecție. În cazul pădurilor proprietate publică a statului, acordul prevăzut la alin. (2) lit. d) se dă de administrator.

    Atenție! Trecerea animalelor domestice prin fondul forestier spre zonele de pășunat, adăpat și adăpostire se aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului fondului forestier, pe trasee delimitate și în perioade precizate. Pentru fondul forestier proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către conducătorii structurilor.

    Se pregătește o lege mai aspră pentru crescători 

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat în premieră despre legislația nouă care se pregătește în Parlament pentru pășunatul animalelor. Legislația în vigoare urmează să fie modificată printr-un proiect de lege privind prevenirea şi combaterea distrugerii culturilor agricole şi a păşunatului neautorizat, proiect ce a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere. Pentru a intra în vigoare inițiativa legislativă trebuie să treacă de votul Senatului, al Camerei Deputaților care este for decizional, promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

    Despre acest subiect pe larg, aici: Lege nouă! Pășunatul, doar cu autorizație. Animalele găsite pe terenurile fermierilor – confiscate!


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till