• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valeriu Tabără: Palatele din București au fost ridicate de către negustorii de cerelale. Cum poate redeveni România ”Grânarul Europei”

    agrointeligenta.ro -

    Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, este un mare fan al soiurilor autohtone de grâu și spune că fermierii români din cultura mare au o nișă pe care pot fi extrem de competitivi.

    ”Soiurile românești sunt soiuri cu un grad extrem de mare de stabilitate, din fericire la nivele înalte de producție și ce-i cel mai important, cu calitate impecabilă a producției, calitate dată de însușiri de panificație. Deci contrar tuturor celor care au încercat să arunce o anatemă asupra grâului românesc, grâul nostru e foarte bun” spune Valeriu Tabără, cel care a avut două mandate de ministru al Agriculturii, între 1994-1996 și 2010-2012, fiind cel mai longeviv politician în această funcție.

    Declarații iresponsabile

    Valeriu Tabără este extrem de critic cu cei care în 2013 declarau: “Avem o producție bună, dar pentru că a plouat s-a diminuat calitatea”. Reacția este tranșantă: ”E o prostie. 80% a fost grâu perfect de pâine, cu toți indicatorii de foarte bună calitate. Cum ai putut să spui asta? Și atunci normal că prețurile s-au dus în jos, că abia așteaptă ceilalți. Domne, eu îți cumpăr, dar n-ai grâu de calitate. Asta a fost o mare greșeală, pentru că sunt unități care cultivă de ani de zile grâu românesc și au performanță și cantitativă și calitativă și când faci o producție pe 4000 sau 5000 de hectare de peste 7 tone la hectar, e o performanță”.

    Climat favorabil calității

    Fostul ministru explică pentru Agrointeligența care sunt avantajele competitive ale grâului românesc: ”Dacă te apropii de performanța Franței și a Germaniei într-un climat cu totul și cu totul aparte, e ceva. Climatul celor două state occidentale e mai favorabil producțiilor mari. Climatul nostru e mai favorabil pentru calitate, pentru că este mai uscat. Nu apar atâtea boli cum apar la ei. În condiții de umiditate se adună mai mult amidon și mai puțină proteină. Contează și structura proteinelor din grâu, pentru că și glutenul ăsta nu-i suficient să fie mult, trebuie să fie și el într-o anumită structură ca să fie bun de pâine, sau pentru anumite produse speciale de panificație”.

    În perioada interbelică, Germania cumpăra grâu de la noi

    Prin urmare, calitatea și nu cantitatea era secretul când se vorbea de Grânarul Europei. ”România nu a fost niciodată cea mai mare exportatoare de grâu din Europa. Astea sunt prostii. N-are cum să aibă mai mult grâu decât Franța, că nu ne permit suprafețele. Dar a fost una din cele mai mari exportatoare de grâu de supercalitate. Deși nu pare de conceput, Germania era mare importatoare de grâu din România în 1930-1937. Păi marile palate din București nu sunt făcute de industriași, cu mici excepții. Toate sunt făcute de comercianții de cereale. Palatele de pe Calea Victoriei le-au aparținut lor în mare parte. A fost perioada aceea de avânt prin comerț, chiar dacă populația României nu era una foarte bine hrănită. Al doilea element, noi am produs hibrizi de floarea soarelui. Genetica noastră se regăsește la aproape toate companiile, iar grâul cu soiurile care sunt create la această dată, Boema, Izvor, Alex, Ciprianu care a venit acum, soiurile de la Turda, sunt soiuri la Șimnic și încă-n câteva centre care au ținut steagul sus. Sunt soiuri de excepțională calitate și datorită lor în ultimii ani și ani secetoși și ani mai puțin secetoși , totuși nivelul producției l-am ținut la nivel optim. Asta înseamnă că datorită acestor soiuri noi avem capacitatea de a avea elemente de parteneriat foarte bun în interior și în exterior”, concluzionează Valeriu Tabără.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Ciobanii pregătesc un protest național dacă autoritățile nu le rezolvă problemele: ”Vom urma toți pașii de dialog” Agrostrategia unei ferme cu mai puțin de 200 de hectare: ”Plătim ratele în avans, nu ne cumpărăm combină” Anunț urgent al șefei APIA despre subvențiile pe hectar și animale! Fondatorul Agricover anunță că nu preia terenurile grupului Axios și că nu e interesat de dezvoltarea unor ferme proprii Cătălin Grigoriu, Moldova Farming Agricultură, răstoarnă masa în distribuția de inputuri: “Vom acorda discountul pentru fermieri încă de la facturare!”

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: Cota de vânătoare pentru urși – dublată! Despăgubiri urgente și garduri electrice pentru fermieri Veste bună pentru fermierii care au stocat cereale. Prețurile ar putea crește în perioada următoare Crescătorii de porci din România – pregătiți să exporte în China! Mesajul președintelui APCPR Congresul Fermierilor Olteni – Ediția a II-a va avea loc vineri la Drăgășani Atevior Pro Pack, de la FMC, soluția completă pentru buruienile graminee și cu frunză lată din lanurile de cereale