• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii demarează negocierile pentru preluarea investiției de la fabrica de zahăr Luduș

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Noi negocieri pentru salvarea fabricii de zahăr Luduș. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o întâlnire cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr. La discuțiile de la sediul ministerului au participat reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ”Beta Luduș” și ai Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.

    „În cadrul discuțiilor de zilele trecute cu managementul companiei Tereos, am prezentat soluțiile care s-au desprins în urma dialogului cu dumneavoastră, cultivatorii de sfeclă de zahăr, iar conducerea companiei și-a arătat disponibilitatea pentru demararea negocierilor privind vânzarea fabricii. Vreau să vă asigur în continuare de întreaga disponibilitate pentru derularea acestui proces care să ducă la menținerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduș, păstrarea locurilor de muncă de acolo și continuarea activității de către fermierii din zonă”, a declarat ministrul Chesnoiu, conform unui comunicat emis vineri, 13 mai, după întâlnirea cu fermierii.

    Sursa citată precizează că în cadrul discuțiilor, reprezentanții fermierilor și-au luat angajamentul să demareze negocierile pentru preluarea investiției de la deținătorii francezi, urmând ca în perioada următoare să fie organizată o întâlnire cu managementul companiei Tereos România, în prezența ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Reamintim că Adrian Chesnoiu a anunțat miercuri, 4 mai, la finalul ședinței de Guvern că MADR a fost mandatat de Guvernul României să depună toate diligențele necesare pentru menținerea activității la Fabrica de zahăr de la Luduș.

    Măsura a venit după ce Agrointeligența – AGROINTEL.RO, la solicitarea fermierului Teodor Aflat, membru al Asociației Forța Fermierilor, a prezentat în detaliu istoricul și situația fabricii din Luduș pe care investorii francezi de la Tereos vor să o închidă definitiv și să o dea la fier vechi. În urma dezvăluirilor făcute și a unei discuții ulterioare avute cu fermierii, Ministerul Agriculturii s-a adresat printr-un memorandum Guvernului.

    Ulterior, pe 11 mai, ministerul a anunțat că Adrian Chesnoiu, a avut o întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România, la sediul MADR. Despre acest subiect aici: Ministerul Agriculturii a pornit discuțiile oficiale pentru salvarea fabricii de zahăr de la Luduș

    Te-ar mai putea interesa

    Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni

    Ultimele știri

    Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Schimbări importante pentru crescătorii de porci. Noua lege votată de Parlament Conferință Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine, pe 23 octombrie, la Constanța. Problemele fermierilor și viitorul sectorului, în dezbatere PSD a votat: Florin Barbu, ministru al Agriculturii în Guvernul Luca Niculescu! Un tată mort de supărare, copii rămași fără sprijin și oi rătăcite pe munte. Dramele neștiute ale ciobanilor arestați