• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendar accesare microgranturi 5.000 de euro/fermă și granturi capital de lucru 120.000 euro/fermă

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Calendar oficial pentru microgranuturile de 5.000 euro pe fermă și pentru granturile pentru capital de lucru în cuantum de până la 120.000 de euro. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat un anunț cu privire la datele de la care se pot depune online cererile de înscriere în cele două programe de sprijin.

    MIPE precizează că în contextul în care sectorul agroalimentar a fost semnificativ afectat de criza economică generată de pandemia de COVID–19, din Programul Operațional Competitivitate este finanțată acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din sectorul agroalimentar. Măsura face parte din pachetul „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României în vederea atenuării efectelor negative ale crizei economice atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru populație.

    Citiți și: Asociația Forța Fermierilor își sprijină membrii să acceseze microgranturile și granturile de până la 120.000 de euro/fermă

    Pentru acordarea microgranturilor și granturilor pentru capital de lucru, MIPE a pregătit o schemă de ajutor de stat, cu două măsuri:

    Măsura 4.1.2 -1 Microgranturi în sumă fixă: destinate structurilor individuale de tipul persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, forme asociative/cooperative

    Administrator al schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu agențiile subordonate, respectiv Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale(AFIR)/Agenția pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) iar micrograntul beneficiază de  o sumă fixă de 5.000 euro.

    Fonduri alocate toatale alocate sunt de 50.000.000 euro.

    Cine poate beneficia de microgranturi:

    a) microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV;

    b) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV prevăzute în anexa OUG nr. 61/2022;

    MIPE estimează că de bani vor beneficia 10.000 entități.

    Măsura 4.1.2 – 2 Granturi capital de lucru destinate IMM

    MIPE a transmis calendarul și pentru granturile destinate IMM-urilor, pentru care administrator al schemei de ajutor de stat este Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului (AIMMAIPE).

    Fonduri alocate sunt de 250.000.000 euro iar valoarea grantului ce poate fi contractat este de minim 5000 euro și maxim 120.000 euro.

    Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabilește:

    a) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 33.350 euro, valoarea grantului este de 5.000 euro;

    b) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 33.350 euro, valoarea grantului poate fi de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma 120.000 euro.

    Cine poate beneficia de ajutorul de stat: IMM-urilor, societățil agricole, cooperative agricole, organizații de producători, cu activitate autorizată într-unul din codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexa OUG nr. 61/2022.

    Beneficiari estimați: 10.000 entități.

    Calendar oficial privind lansarea apelurilor

    Calendarul contractării microgranturile și granturile pentru capital de lucru destinate sectorului agroalimentar:

    24 mai 2022 – Aprobare și publicare Proceduri de implementare/Ghidul solicitantului pentru beneficiarii ajutorului prin ordin al ministrului Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în Monitorul Oficial. Entitatea stabilită: MAT, MADR;

    26 mai – 31 mai – Lansarea apelului de proiecte pentru granturi pentru capital de lucru. Entități responsabile: MAT;

    27 mai – 31 mai – Lansarea apelului de proiectului pentru microgranturi. Entități responsabile: MADR ;

    2 iunie – Întocmirea Listei beneficiarilor finali. Entități responsabile: MAT și MADR;

    3 iunie – 30 iunie – Încheierea contracte ajutor de stat. EEntități responsabile: MAT și MADR.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare” Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat! Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România

    Ultimele știri

    Memoriu trimis ministrului Radu Miruță de fermierii români cu cerealele blocate în fermă! Mihai Moraru, Agro-Est Muntenia, despre amenzile Consiliului Concurenței: ”S-a găsit forma prin care adevărații vinovați să plătească mai puțin” Ministrul Transporturilor despre blocajul cerealelor pe calea ferată: „La mine nu a ajuns o astfel de informație” Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina ANSVSA a confirmat două noi focare de variolă în Constanța. Peste 1.100 de oi în fermele afectate