• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • În urma campaniei Agrointeligența-AFF, MADR va cumpăra fabrica Luduș, în parteneriat cu fermierii!

    Roxana Dobre -

    Fabrica de zahăr Luduș, cumpărată de stat. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o nouă întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România pentru a prezenta echipa de negociere constituită prin ordin de ministru la nivelul MADR și pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduș, județul Mureș.

    Preluarea de către stat a fabricii de zahăr de la Luduș este o victorie obținută de Agrointeligența-AGROINTEL.RO. Primele discuții privind salvarea fabricii au venit după ce Agrointeligența – AGROINTEL.RO, la solicitarea fermierului Teodor Aflat, membru al Asociației Forța Fermierilor, a prezentat în detaliu istoricul și situația fabricii din Luduș pe care investitorii francezi de la Tereos vroiau să o închidă definitiv și să o dea la fier vechi. În urma dezvăluirilor făcute și a unei discuții ulterioare avute cu fermierii, Ministerul Agriculturii s-a adresat printr-un memorandum Guvernului.

    Citiți și: Teodor Aflat, AFF: ”La fabrica de zahăr din Luduș trebuie să intervină Guvernul, să o naționalizeze. Ea e funcțională”

    ”Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârșit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare precum și elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producție și activitatea în fabrică, mai ales în contextul internațional al pieței zahărului”, a declarat ministrul Chesnoiu, conform unui comunicat remis joi – 26 mai presei.

    Negocieri privind preluarea de către stat a fabricii de zahăr Luduș

    Fabrica nu a fost închisă

    Conform sursei citate, François Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spațiul public legate de închiderea fabricii, menționând că angajamentul luat în fața ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unități de producție către statul român a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută.

    Comunicatul mai precizează că echipa de negociere formată din reprezentanți ai MADR va transmite o adresă către managementul Tereos România, prin care va solicita documente juridice și financiare, precum și alte aspecte legate de funcționalitatea fabricii de la Luduș, cu scopul de a face pași concreți în acest demers.

    La începutul săptămânii viitoare, echipa de negociere se va deplasa la Luduș pentru a evalua la fața locului situația existentă, urmând ca după această etapă să fie implicați în acest proces specialiști și experți ai altor instituții ale statului, astfel încât preluarea fabricii de zahăr să fie realizată în cele mai bune condiții.

    Ambele părți au agreat un calendar al preluării investiției, ținând cont și de necesitatea salvării locurilor de muncă pentru personalul angajat în fabrica de zahăr de la Luduș.


    Te-ar mai putea interesa

    Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Viermele prunelor: caracteristici, semne, combatere

    Ultimele știri

    Noua față a învățământului agricol: De la licee în prag de desființare la investiții de peste 43 de milioane de euro Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri