Subvenţiile agricole în Statele Unite ale Americii favorizează culturile pentru export: Producătorii de cereale şi soia primesc cei mai mulţi bani

agrointeligenta.ro - 12 iunie 2014 15:04

În curând peste Atlantic, cuprinzând Europa şi America se va întinde cea mai mare piaţă liberă a lumii – nicio barieră semnificativă de ordin tarifar şi chiar şi non-tarifar (asupra acestui ultim aspect există rezerve). Departamentul Comerţului, în numele guvernului SUA şi Directoratul pentru Comerţ al Comisiei Europene, în numele celor 28 de guverne ale statelor membre ale Uniunii Europene, negociază încă prevederile acordului – unele detalii au fost stabilite, altele încă nu. Discuţiile au întârziat faţă de calendarul iniţial – cu aproape un an, dar ambele părţi şi-au exprimat voinţa politică de a finaliza acordul – este, aşadar o problemă de timp nu de posibilitate.

Prin încheierea acordului, europenii ar ieşi în câştig, dacă este să dăm crezare studiilor care sugerează că acesta ar crea condiţiile obţinerii a 120 de miliarde de euro în plus pentru economia europeană. Chiar şi luând de bună această cifră, nu trebuie să credem cu naivitate că aceste 120 de miliarde de euro se vor distribui egal la nivelul tuturor sectoarelor economiei europene – ce ne interesează cel mai mult este ce va lua din acest tort agricultura.

La nivelul agriculturii efectele acordului transatalantic se vor simţi foarte diferit în funcţie de tipul de producţie. Cei mai favorizaţi vor fi antreprenorii din zona producţiei agro-alimentare: cu cât produsele lor vor incorpora o valoare adăugată mai mare, cu atât mai mult vor avea de beneficiat – băuturi distillate, vin, bere, alimente procesate (brânzeturi, mezeluri, ciocolată) – acestora le erau aplicate până acum tarife foarte mari la intrarea în SUA, uneori de peste 100% din valoare. Ei vor obţine avantaje importante din semnarea acordului pentru că produsele lor, cele mai multe incluse în categoria delicateselor specifice europene (pentru care contează originea) sunt solicitate pe piaţa americană. Pentru ceilalţi producători europeni eliminarea tarifelor la intrarea pe piaţa americană, fie şi foarte mari, cum este cazul laptelui (139%) sau cărnii (30%) aduce avantaje mai mici, interesul pentru produsele europene fiind redus dincolo de Atlantic.

În 2009, subvenţia medie în SUA era de 190 de dolari/hectar, faţă de 988 de dolari cât se acorda în UE. La calculul pe cap de locuitor, raportul era de 239 de dolari în UE faţă de 102 dolari în SUA.

Cele mai puţine avantaje vor fi create pentru producătorii europeni de cereale şi soia, pentru care eliminarea tarifelor la intrarea pe piaţa americană va aduce, sub efectul reciprocităţii, acelaşi condiţii de intrare pe piaţa europeană a produselor americane – mai ieftine şi disponibile în cantităţi foarte mari pentru export.

Pentru ce înseamna baza agriculturii europene – producţia de cereale – aşadar, acest acord va înseamna creşterea concurenţei. Devine, astfel interesantă şi analiza factorilor care contribuie la competitivitate – printre acestea, subvenţiile fiind, poate cele mai importante.

 Sumele alocate, la un sfert cele din UE

Putem spune că agricultura americană primeşte subvenţii – există diferite forme prin care fonduri publice ajung la antreprenori agricoli privaţi cu scopul susţinerii producţiei. Potrivit OECD acest sprijin acoperă 10% din totalul cheltuielilor de producţie agricolă la nivel naţional – comparativ, cu Uniunea Europeană este de două ori mai puţin – în cazul europenilor sprijinul ajungând la 23%. În sumă brută SUA alocă susţinerii producţiei agricole, prin toate formele, echivalentul în dolari a 23 de miliarde de euro (2012) – comparativ UE alocă 85 miliarde euro.

La acest nivel cifrele spun că agricultura americană este mai puţin subvenţionată ca cea europeană – lucru care ar putea să ne facem să credem că producătorii europeni – cei despre care am vorbi (cereale, soia) ar avea un avantaj competiţional.

Pentru a ne da cât de cât seama cum stau lucrurile trebuie să privim dincolo de cifre – la modul în care sunt concepute politicile agricole ale Americii şi Europei. Europenii urmăresc mult mai multe obiective decât americanii cu banii pe care îi cheltuie în agricultură – printre altele fiind vorba despre obiective sociale atât în ce priveşte producătorii cât şi consumatorii, americanii urmăresc doar menţinerea unui echilibru privitor la piaţa internă şi la balanţa comercială care să nu creeze probleme de tip macro-economic.

Americanii alocă cea mai mare parte a fondurilor publice destinate agriculturii aşa numitelor cash crop – adică tocmai a celor pe care sunt interesaţi să le exporte în Europa – cereale, soia. Fiind vorba de 90% din total – vorbim de peste 20 de miliarde de euro, în echivalent dolari.

Top 10 ţinut-county (subvenţii totale primite de ferme, prin programele USDA) în 2009

Principalele forme prin care bani publici susţin direct sau indirect agricultura SUA

Prima formă se referă la plăţile directe – Direct Payments. Acesea ajung la producătorii a 10 culturi – grâu, porumb, sorg, ovăz, orz, bumbac, orez, soia, oleaginoase. Este cea mai semnificativă formă de subvenţie, depăşind anual nivelul de 5 miliarde de dolari. Plăţile directe se acordă la hectar neavând nicio corelaţie cu producţia realizată sau preţurile stabilite pe piaţa naţională sau internaţională – acest lucru creează chiar şi situaţii în care posesorii de teren agricol are nu au mai desfăşurat activităţi de producţie să ajungă să primească bani din aceasă sursă (o anchetă a Washingon Post a scos la iveală fapul că în perioada 2000-06, aproape 1,6 miliarde de dolari au ajuns la persoane care, deşi deţineau pământ, nu erau fermieri!)

A doua formă importană de susţinere este cea reprezentată de creditele asigurări prin care sunt garantate câştigurile minime ale fermelor. Acest tip de credit, care este utlizat şi el în cazul aceloraşi 10 culturi mai sus menţionate (plus a altor câtorva nu foarte numeroase), are drept garanţie recolta realizată de producător. Sumele alocate programului variază în funcţie de evaluarea capacităţilor de producţie la nivel naţional – ele au fost între 1 şi 7 miliarde deceniul trecut.

A treia formă de susţinere este cea reprezentată de plăţile contraciclice – destinate producătorilor aceloraşi 10 culturi (plus altor câteva) drept compensaţii în anii în care preţurile stabilite pe piaţa naţională şi internaţională sunt sub aştepări. Sumele alocate la nivel naţional deceniul trecut au vaiat între 1 şi 4 miliarde de dolari.
Un alt instrument de subvenţionare care prezintă interes în analiza comparativă a avantajelor competitive SUA vs UE sunt subvenţiile de export prin care se alocă fonduri activităţilor de sprijin şi susţinere a vânzărilor – cum ar fi campanile publicitare şi a celor de comnicare. Pentru acesteactivităţi de propagandă comercială sumele alocate sunt destul de mari – de circa 200 de milioane de dolari.

Un aspect foarte important în analiza modului în care ajung banii publici să susţină producţia agricolă americană este acela al capacităţii de a trece peste fragmentarea statală. La nivel naţional sunt decupate acele zone de producţie specifică fără a se ţine cont faptul că fermele “cad” într-un stat sau altul – pentru a fi mai uşor înţeleşi – Marea Centura a Porumbului (the Corn Belt) se întinde pe terioriul a mai multe state din Midwest, teritoriul unor dintre acestea este cuprins în întregime, teritoriul altora mai puţin – banii alocaţi nu se duc spre state ci spre ferme – astfel o fermă dintr-un stat poate primi o sumă chiar şi de 5 ori mai mare decât media subvenţiei agricole calculate la nivel de stat dacă se află inclusă într-o anumită zonă de producţie.

Top 10 state (subvenţii totale primite de ferme, prin programele USDA) în 2012