• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lege nouă: Pășunile comunale – atribuite numai crescătorilor de animale din localitate. Contracte pe 7-10 ani

    Roxana Dobre -

    Lege votată de Senatul României pentru contractele de de atribuire, concesiune sau închiriere a pășunilor comunale. Actul normativ reglementează nu doar durata acestor contracte, între 7 și 10 ani, ci și obligația ca suprafețele să revină numai crescătorilor de animale din respectiva unitate administrativ-teritorială.

    Senatul României a adoptat marți – 8 iunie, cu 70 de voturi ”pro”,  zero ”contra” și 22 de abțineri, un proiect care aduce noutăți pentru utilizatorii de pășuni.

    Legea pentru modificarea completarea Ordonanței de urgență 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente pentru modificarea completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 are nevoie de votul Camerei Deputaților, care este for decizional, promulgarea de la președintele Klaus Iohannis și publicarea în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.

    Pășunile – închiriate proporțional cu numărul de animale – pe o perioadă între 7 și 10 ani

    Inițiativa legislativă prevede că pentru punerea în valoare a pajișților aflate în domeniul public al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor și pentru folosirea eficientă a acestora, unitățile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) și/sau în Sistemul de Identificare și Înregistrare a Ecvideelor (SIIE), încheie contracte de concesiune/închiriere, în condițiile legii, pentru suprafețele de pajișți disponibile, proporțional cu efectivele de animale deținute în exploatație.

    Durata unui contract poate fi de minim 7 ani și maxim 10 ani, conform prevederii noii inițiative legislative.

    Document util: 22L295FG

    Fermierii trebuie să aibă domiciliul în comuna unde închiriază pășunea

    Proiectul de lege mai prevede că primăriilor pot decide să atribuie direct pășunile pentru crescătorii de animale, fără licitație, dacă aceștia au domiciul sau sediul social pe teritoriul localității respective sau sunt ”membri ai colectivității locale”.

    ”Unitățile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE și/sau în SHE, membri ai colectivității locale sau care au domiciliul sau sediul social pe teritoriul localității respective, încheie contracte de închiriere prin atribuire directă, în condițiile prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru suprafețele de pajișți disponibile, proporțional cu efectivele de animale deținute în exploatație, pe o perioada cuprinsă între 7 și 10 ani”, se arată în documentul aprobat de Senat.

    Sursa citată mai menționează că suprafețele de pajiști rămase nealocate se atribuie crescătorilor de animale persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul național al exploatațiilor și/sau în SHE. ”Asociațiile crescătorilor locali, persoanele juridice cu sediul social pe teritoriul localității respective care solicită încheierea de contracte de închiriere pentru pajișțile aflate în domeniul privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor depun un tabel cu membrii asociației, crescătorii locali de animale având un număr de animalele înscrise în Registrul național al exploatațiilor și/sau în SHE care asigura încărcătură minimă, conform prevederilor art. 10 alin. (4).

    Cine sunt fermierii care pot închiria pășunile

    Fermierii care pot închiria pășunile comunale sunt crescători de animale care sunt înscrise în RNE dar și cei care dețin cai și pot asigura o încărcătura minimă de 0,3 UVM/hectar.

    ”Crescătorii de animale, persoane fizice, care au animalele înscrise în Registrul național al exploatațiilor (RNE) și/sau în SIIE/crescător de animale, persoană juridică de drept public sau de drept privat, constituită conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, având animale proprii sau ale fermierilor membri înscrise în RNE și/sau în SHE, care desfășoară activități agricole specifice categoriei de folosință pășuni și fânețe, conform clasificării statistice a activităților economice în Uniunea Europeană pentru producția vegetală și animală, care depune legal dreptul de folosință asupra suprafeței agricole și care valorifică pășunea prin pășunare cu efective de animale sau prin cosire cel puțin o dată pe an”, se arată în document.

    Printre inițiatorii legii se află senatori din partea PSD, PNL și UDMR.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA