• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ADS scoate la licitație cu strigare peste 10.000 de hectare de teren agricol în mai multe județe

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    O suprafață considerabilă de teren din proprietatea statului va fi scoasă în premieră la licitație pentru prima dată în doi ani. George Sava, directorul general adjunct al Agenției Domeniilor Statului (ADS), a anunțat că vor fi scoase la licitație peste 10.000 de hectare care sunt situate în mai multe zone ale țării, acolo unde suprafețele sunt libere de contract. Suprafețele vor fi date în arendă.

    ”Suprafețele vor fi în toate zonele țării, acolo unde terenurile sunt libere de contract. Unele nu au fost adjudecate în anii anteriori și nu s-a mai făcut nimic, adică noi încercăm să le scoatem la licitație după doi ani. Sunt undeva 10.000-12.000 de hectare pe care le avem în vedere, care treptat-treptat reintră pe procedură de licitație. În același timp pregătim și ”Tânărul Fermier” pentru că este o mare solicitare pe zona aceasta, să vedem cât de mult putem să acoperim, că și procedura este mai stufoasă acolo. Procedurile acestea s-au făcut de acum 3 ani de zile numai că din păcate ele nu au fost aduse la cunoștință publicului larg”, a declarat George Sava pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Terenurile care vor fi scoase la licitație sunt din mai multe categorii agricole

    Printre cele 10.000 de hectare care ar urma să ajungă la fermieri se află atât teren arabil dar și vii, livezi sau suprafețe neproductive adică drumuri, canale sau zone forestiere.

    ”Nu sunt numai suprafețe arabile, sunt terenuri de diverse categorii. Avem prima dată terenuri arabile, avem vii, livezi, avem terenurile neproductive, pentru că sunt drumuri sau canal.  În momentul în care demarăm licitația noi scoatem terenurile pe care le avem libere de contract. Sunt și suprafețe forestiere pentru că fost și împădurite la un moment dat. Dar vom încerca cumva în primă vară să le putem da împreună, adică unde este terenul arabil trebuie să iei și zona de drum agricol să zicem. Dacă nu vom reușit probabil după aceea vom decide să le dăm pe categorii”, a mai explicat șeful ADS.

    Licitația ar urma să se deruleze săptămâna viitoare

    Data exactă a licitației va fi anunțată de săptămâna viitoare procedurile fiind pe ultima sută de metri la ADS. ”Cam săptămâna viitoare vom anunța. Noi am făcut deja o broșură cu 10 pași pe care trebuie să îi respecte fermierii și chiar au fost foarte interesați de ce va urma. Cert este că noi ne-am grăbit cât am putut cu procedurile și aprobările de care am avut nevoie astfel încât fermierii care participă la licitație și iau terenurile în arendă să poată începe, în cazul celor agricole, lucrările pentru campania agricolă, adică să poată pune deja ceva pe ele”, a mai spus George Sava.

    Acesta a dezvăluit și cum ar trebui să se pregătească fermierii care vor să participe la licitația cu strigare. ”În primul rând trebuie să urmărească site-ul nostru, www.domeniilestatului.ro, unde vom afișa intenția de a concesiona. După aceea fermierii trebuie să achiziționeze caietul de sarcini de la sediul ADS, într-un termen pe care noi îl vom anunța. Urmează depunerea actelor cerute în caietul de sarcini, achitarea garanției de participare la licitație, verificarea documentelor de către noi iar aici vom da ocazia fermierilor să completeze în 48 de ore dosarul, organizarea propriu-zisă a licitației care se va desfășura la  sediul ADS și adjudecarea licitației. Aceasta se stabilește în funcție de fermierul care oferă redevența cea mai mare”, a mai specificat șeful ADS.

    Reamintim că directorul ADS, George Sava, a dezvăluit pentru emisiunea AGROSTRATEGIA, moderată de Vlad Macovei la TVR 1, că inițial la înființarea ADS au existat 1.400.000 de  hectare, în portofoliu. Ulterior ca urmare a legilor proprietății, aceste suprafețe s-au diminuat, au ajuns la 320.000 de hectare la ora actuală.

    Te-ar mai putea interesa

    Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor O familie de tineri fermieri a pus bazele unei afaceri inedite, adresată crescătorilor de vaci A investit într-o seră hidroponică de căpșuni, iar acum caută specialistul care să pornească producția Mesajul unui mare cumpărător de ovine pentru oierii români!

    Ultimele știri

    Bulgaria înăsprește controalele pentru floarea-soarelui din Ucraina. Avantaj pentru fermierii români Piața cerealelor, la zi. Prețul grâul DAP Constanța a urcat la 226 euro/t. Turcia – interesată de marfa românească Alertă ANM! Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină. Zonele afectate miercuri și joi Alertă în Brăila: un nou focar de variolă ovină. „Au început să le moară animalele!” Fermierii care au cerut subvenții de la APIA – verificați cu dronele!