• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR: Noi județe au intrat pe lista plăților care se fac acum către fermieri

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a primit de la alte 10 județe deconturi în vederea efectuării plăților pentru beneficiarii Programului Tomata. Față de săptămâna trecută, numărul cererilor transmise pentru decontare a crescut considerabil, astfel că, s-au primit cereri pentru 4.388 de beneficiari, în valoare de 66.256.920 milioane lei.

    Conform unui comunicat al MADR, cele 10 județe care au trimis deconturile la MADR în vederea efectuării plăților sunt: Alba, Argeș, Constanța, Dâmbovița. Galați, Mureș, Neamț, Vâlcea, Vrancea și Ilfov.

    ”Cele mai multe cereri au fost înregistrate pentru județele: Galați (3551 solicitanți) și Ilfov (255 solicitanți). Ministrul Petre Daea subliniază că situația plăților este dinamică, iar pe măsură ce se vor primi dosarele aferente celorlalte județe, MADR va achita cererile de plată și pentru restul legumicultorilor înscriși în Program”, se arată în comunicat.

    Reamintim că în datele de 4 și 5 august au plecat primele sume spre beneficiarii programului Tomata, acestea fiind, la acea dată, în valoare de 7.065.030 pentru 476 fermieri din județele Arad, Bacău, Călărași și Mehedinți.

    Programul ”Tomata” și de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022, acesta are alocat un buget de 225 milioane de lei. Programul este împărțit în două cicluri de producție, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri.

    Valoarea sprijinului este de 4.000 euro/beneficiar pentru producțiile de tomate valorificate astfel:

    -3.000 euro/beneficiar pentru producțiile valorificate în perioada 1 martie – 1 iulie (ciclul I)
    -1.000 euro/beneficiar pentru producțiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie (ciclul II)

    Referitor la producțiile minime necesare, acestea trebuie să fie de 3.000 kg/1.000mp.

    Pentru restul legumelor cultivate în ciclul II de producție, respectiv ardei gras și/sau lung (kapia), castraveți, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde valoarea sprijinului este de 1000 euro/beneficiar. Aceasta se acordă pentru producțiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie, minimul necesar pentru 1000 mp fiind de:

    -castraveți – 4.000 kg
    -ardei gras și / sau lung – kapia – 2.000 kg
    -fasole păstăi – 1.500 kg
    -spanac – 1.000 kg
    -salată – 10.000 plante
    -ceapă verde – 100.000 bulbi.

    Te-ar mai putea interesa

    Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă