• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cât trăiește o vacă. Durata de viață după rasă și tipul fermei

    agrointeligenta.ro -

    Cât trăiește o vacă – durata de viață în funcție de rasa vacilor și de tipul fermei. Cât trăiește o vacă dintr-o rasă de lapte în comparație cu o vacă dintr-o rasă de carne. Vârsta maximă la vaci, etapele vieții bovinelor și cum ne putem da seama ce vârstă are o vacă după dinți și coarne.

    Vacile sunt animale crescute în gospodării și ferme pentru producția de lapte și/sau de carne. O componentă importantă care influențează durata de viață a unei vaci este productivitatea ei: cu cât performanța ei este mai mare, cu atât numărul de ani va fi mai mic. În acest articol vom prezenta informații despre câți ani poate trăi o vacă, ce factori influențează durata de viață a unei vaci și cum putem să prelungim viața bovinelor.

    Vârsta maximă pe care o poate avea o vacă

    Vârsta maximă la vaci și tauri

    Vârsta maximă pe care o poate atinge o vacă este, în medie, de 30-35 de ani. Este durata maximă de viață pentru bovine dacă beneficiază de cele mai bune condiții și au o genetică rustică.

    În istoria zootehniei sunt întâlnite numeroase cazuri în care vacile au depășit vârsta de 40 de ani, recordul de vârstă la bovine fiind cel al unei vaci numite Bertha care a atins vârsta de 50 de ani. Cazul este o excepție, întrucât, în condiții de fermă, o vacă obișnuită trăiește în medie între 20 și 25 de ani.

    Vacile trăiesc mai mult decât taurii. Astfel, dacă femelele ating 25-30 de ani, speranța de viață la tauri este de 15-20 de ani.

    Factorii care determină durata de viață a vacilor

    Durata de viață a vacilor este influențată de mai mulți factori pe care crescătorul nu le poate influența, precum: rasa, talia animalului și producția de lapte pe care o dă. Alți factori de importanță pentru durata de viață a vacilor depinde de condițiile de creștere: furajarea, adăpostul, îngrijirea, starea de sănătate. Dacă o bovină, indiferent de rasa ei, este bine îngrijită și hrănită, poate trăi mai mult decât un animal care este ținut în condiții precare.

    Durata de viață a bovinelor este influențată de condițiile climatice. Vacile se simt cel mai bine într-un climat temperat, cu o temperatură medie de 10 grade Celsius. Vacile nu tolerează căldura și umiditatea, curenții. În regiunile cu un climat dur și vegetație săracă, animalele trăiesc mai puțin.

    Cât trăiește o vacă în diferite țări

    Speranța de viață a vacilor depinde decisiv de țara în care se află ferma și de specificul acestei țări în privința creșterii bovinelor. Cu cât statul este mai dezvoltat, cu atât creșterea intensivă este mai prezentă, iar vârsta medie a vacilor este mai scăzută.

    India este țara unde vacile trăiesc cel mai mult. Bovinele de aici nu sunt crescute pentru carne și au posibilitatea de a trăi atât timp cât le permite genetica. Nu toate vacile ajung să aibă vârsta de 35-40 de ani (speranța de viață a bovinelor), dar multe depășesc aceste praguri de vârstă.

    Cât trăiește o vacă în funcție de cum este crescută

    Durata de viață a unei vaci depinde de mediul în care trăiește: dacă este crescută într-o gospodărie, pe o pășune sau într-o fermă intensivă.

    Vacile care trăiesc în sisteme deschise, în zone rurale, au o viață mai lungă datorită faptului că au acces la pășune, se mișcă mai mult, se bucură de aer curat și de soare. În general, în gospodării, efectivele de bovine sunt mai reduse, așa că beneficiază de o atenție sporită, ceea ce le crește longevitatea.

    În ferme, vacile sunt păstrate atât timp cât sunt profitabile. Imediat ce producția de lapte începe să scadă sau femela nu mai poate fi montată, animalele sunt transferate la îngrășat și sacrificate. În medie, vacile crescute în ferme trăiesc până la 12 ani, ceea ce corespunde vârstei medii.

    Condiții de creștere Durata de viață a vacilor
    În gospodărie 15-17 ani
    În fermă 7-12 ani (5-10 ani la taurii de reproducție)
    Cât trăiește o vacă în funcție de rasă

    Cât trăiește o vacă în funcție de rasă

    Cât trăiește o vacă în funcție de rasă – un aspect ce a făcut obiectul mai multor studii. Rasele de bovine sunt împărțite în rase de lapte, rase de carne sau rase mixte – și pentru lapte, și pentru carne.

    În cazul vacilor de lapte, ele sunt ținute în ferme cât timp asigură o producție de lapte mulțumitoare. În cazul vacilor de carne, ele sunt sacrificate atunci când ating greutatea ce asigură un randament optim de carne în carcasă.

    Durata medie de viață a vacilor în funcție de tipul rasei

    Durata medie a vacilor din rase pentru lapte: 15 ani

    Durata medie a vacilor din rase pentru carne: 3-5 ani

    Durata medie a vacilor din rase mixte: 10-12 ani

    Durata de viață pentru o vacă Bălțată Românească

    Cât trăiește o vacă din rasa Bălțată Românească

    O vacă din rasa Bălțata Românească are o speranță de viață mai mare decât alte rase. Aceste bovine prezintă o rusticitate ce le ajută să fie mai rezistente la boli, iar sistemul osos și musculatura le face să fie recomandate pentru exploatațiile în care animalele pot fi scoase la pășunat o mare perioadă din an.

    În cazul liniei de lapte a Bălțatei Românești, conform ing. Gheorghe Vaida, animalele realizează ușor producții dee 6.500 kg de lapte per lactație cu 3,9% grăsime și 3,4% proteină.

    Fiind crescute mai ales pentru producția de carne, vacile din rasa Bălțată Românescă de tip Simmental al u speranță de viață de 10-12 ani. Productivitatea lor intră în declin după primii 5-6 ani de viață, dar sunt și excepții.

    Durata de viață pentru vaca din rasa Holstein

    Cât trăiește o vacă din rasa Holstein

    Durata de viață a vacilor de lapte din rasa Holstein este mai redusă din cauza sistemului de creștere intensiv la care aceste bovine se pretează. Durata medie a vieții productive a vacilor Holstein este de 4-5 ani. Lactația durează 305 zile, cu o medie de 33-34 de litri pe zi. Recordul este deținut de ”Selz-Pralle Aftershock 3918”, o vacă din Wisconsin, SUA, care, în 2017, a avut o producție anuală de 35.457 de kilograme de lapte. 

    În fermele intensive, vârsta de reformare a vacilor Holstein începe de la 5 ani.

    Durata de viață pentru vaca din rasa Angus

    Cât trăiește o vacă din rasa Angus

    Vacile din rasa de carne Angus au o speranță de viață mai mică. Deși pot atinge vârsta de 15 ani, taurinele Angus sunt sacrificate în jurul a 5-6 ani. În cazul, tăurașilor, sacrificarea se face în jurul vârstei de 2 ani, între 22 și 24 de luni, când greutatea atinge minim 600 de kilograme în viu.

    Durata de viață pentru vacile de carne din rasa Charolaise

    Cât trăiește o vacă din rasa Charolaise

    O vacă din rasa de carne Charolaise poate trăi 15-20 de ani, dar de obicei animalele sunt sacrificate mult mai devreme, pentru valorificare. De la vârsta de 8 ani încolo, o vacă este considerată bătrână. Vârsta medie a unui taur pentru reproducție este de 8-9 ani.

    Durata de viață pentru vaca din rasa Jersey

    Cât trăiește o vacă din rasa Jersey

    Durata de viață a vacilor din rasa Jersey depinde de sistemul lor de creștere. Dacă sunt în ferme intensive, aceste vaci de lapte vor trăi mai puțin. Speranța de viață la această rasă este mai ridicată, ele depășind frecvent pragul de 20-22 de ani. Recordul de longevitate pentru o vacă din rasa Jersey a fost de 37 de ani și a fost atins de o bovină crescută într-un sanctuar de animale din Marea Britanie.

    Viața productivă medie la rasa Jersey este de 4-6 ani.

    Etapele vieții unei vaci

    Etapele vieții unei vaci încep cu stadiul de vițel sau vițică. După naștere, vițelul este hrănit cu lapte până la vârsta de 6 luni. De la 1,5-2 luni este învățat să mănânce alimente solide. Maturitatea sexuală apare, în medie, la 7 luni.

    Junincile tinere fată în medie la 1,5 ani – vezi situația pe rase în articolul Prima montă la juninci: vârsta minimă în funcție de rasa vacilor

    Gestația vacilor durează 9-10 luni.

    Vacile pot făta un vițel în fiecare an. Durata lactației este de 10-11 luni, iar mulsul corect poate prelungi alăptarea.

    După 4 ani, animalul este considerat adult și este menținut în exploatație atât timp cât întreținerea acestuia este rentabilă din punct de vedere economic.

    Cum poți crește durata de viață a unei vaci

    Cum poți crește durata de viață a unei vaci

    Durata de viață a unei vaci poate fi sporită prin condiții optime de creștere. Dacă oferiți animalelor un adăpost spațios, curat, ferit de vânt și luminos, bovina va fi mai puțin expusă bolilor și va trăi mai mult. Același efect îl are și furajarea de calitate.

    Cele mai longevive vaci sunt cele care au acces la pășune, iar care când sunt condiții nefavorabile sunt adăpostite în spații corespunzătoare.

    Bolile reduc semnificativ speranța de viață a animalelor. Există multe boli care șubrezesc sănătatea sau conduc chiar la moartea animalului. Prevenirea bolilor – vaccinarea împotriva infecțiilor, dezinfectarea spațiilor și a echipamentelor, controale veterinare și măsuri de carantină – ajută la menținerea sănătății animalelor și le prelungește viața.

    O mare problemă a efectivelor de vaci o reprezintă patologiile postpartum – boli ale organelor reproducătoare, cel mai frecvente fiind infecțiile la nivelul ugerului. Pentru a prelungi durata de viață a vacii și viața productivă a acesteia, este necesară monitorizarea stării de sănătate pe perioada gestației și după. Boala detectată la timp și tratamentul corect aplicat fac posibilă evitarea unor probleme suplimentare ce pot degenera în afecțiuni ce vor obliga fermierul să ia decizia sacrificării.

    Curățenia este cheia sănătății pentru efectivele de vaci, de aceea trebuie să curățați adăposturile și să schimbați așternutul animalelor în fiecare zi. Curățăți pielea animalului, masași ugerul înainte de muls și spalăți-l bine. Asigurați-vă că vaca nu stă pe pe o podea rece.

    În ceea ce privește vițeii, primele zile ale vieții lor, cele în care primesc colostru, determină dezvoltarea lor ulterioară, puterea imunității și productivitatea.

    Cum se poate stabili vârsta unei vaci

    Cum îți dai seama ce vârstă are o vacă

    Stabilirea vârstei unei vaci este esențială la achiziția animalului. Sunt mai multe semne care ajută crescătorii să recunoască un animal bătrân sau o vacă cu multiple fătări.

    Calcularea vârstei vacilor în funcție de dinți

    Vâsta unei vaci poate fi stabilită prin analiza dentiției. Metoda de determinare a vârstei după dinți funcționează la ierbivore, ai căror dinți se tocesc în timp.

    La viței, vârsta poate fi determinată prin schimbarea dinților de lapte în cei permanenți. Vițelul se naște cu 4 incisivi, care sunt mai ascuțiți și mai subțiri decât cei permanenți. În decurs de o săptămână, poate avea 8 dinți (marginile încep să erupă). Acestea completează dezvoltarea până la 3-4 luni. La șase luni, vițelul are 4 molari.

    Paralel cu înaintarea în vârstă, mucoasa gingivală se retrage de pe incisivii de lapte, care se uzează ulterior, prin tocire și nivelare, ca urmare a introducerii în rația vițeilor a furajelor fibroase și a concentratelor.

    De la vârsta de 1,5 ani (18 luni) până la vârsta de 4 ani, apariția și uzura incisivilor permanenți este influențată de gradul de precocitate al rasei. În general, perioada se caracterizează prin înlocuirea incisivilor de lapte cu cei permanenți, procesul de uzură al acestora având loc succesiv, începând de la clești spre lăturași.

    Perioada de timp care se scurge de la apariția incisivilor permanenți (erupție dentară) până la atingerea mărimii și poziției normale în arcada dentară durează 4-5 luni.

    La vacile adulte, dinții se schimbă complet până la vârsta de 4 ani. În următoarele șase luni, incisivii încep să se tocească (cu excepția marginilor). Marginea superioară a acestor dinți este ștearsă până la vârsta de 5 ani, apar goluri între incisivi.

    Prin contactul cu furajele (în timpul masticației și al rumegării), smalțul de pe suprafață linguală a incisivilor se uzează și dispare treptat (începând dinspre marginea liberă a incisivilor), astfel că la zona de confluență a dentinei cu zona netocită a smalțului de pe fața linguală a incisivilor apare creasta dentară. La bovine, creșterea incisivilor este limitată; după ce ajung la nivelul maxim de creștere, ca urmare a procesului de uzură a coroanei, incisivii se micșorează în volum, iar între ei apar spații interdentare.

    La vârsta de 6 ani, schimbările sunt vizibile pe suprafața dinților: incisivii mijlocii sunt tociți.

    Până la vârsta de 7 ani, smalțul de pe partea linguală a incisivilor este practic șters, până la vârsta de 8 ani, partea lor devine pătrată.

    La 9 ani, smalțul marginii libere a incisivilor dispare, la 10 – incisivii sunt scurtați și subțiri. Dinții iau forma unui pătrat.

    La 11-12 ani, incisivii sunt rotunjiţi. În următorii 2 ani, smalțul este șters pe toți incisivii, până la vârsta de 15-18 ani, tocirea este profundă. După aceea, devine dificil să se stabilească vârsta vitelor, dar acest lucru nu mai este necesar, deoarece avem de-a face deja cu animale foarte bătrâne ce nu mai dau randament economic.

    Calcularea vârstei vacilor în funcție de coarne

    Vârsta poate fi determinată și de coarne (la rasele cu coarne). La viței, mugurii coarnelor apar la 2 săptămâni de la fătare. Coarnele erup la 2 luni, cresc în același ritm, adăugând 1 cm în fiecare lună.

    La vacile care au născut, vârsta poate fi calculată după numărul de inele de pe coarne. Acestea se formează după fătare. Dacă avem în vedere că pentru prima dată o vacă fată un vițel la vârsta de 2,5-3 ani, trebuie să adăugați 3 la numărul de inele – cifra rezultată va fi numărul dorit. Această metodă va fi corectă numai dacă vaca a fătat anual, deoarece nu se formează inele la vacile care nu fac viței.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”