• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avans APIA aprobat pentru crescătorii de bovine. Ordinul de ministru, publicat în Monitorul Oficial

    Roxana Dobre -

    Avans APIA asigurat fermierilor crescători de bovine. În Monitorul Oficial de vineri a fost publicat un ordin de ministru care prevede pentru anul 2022 o derogare privind perioada de retenția la vaci de lapte și carne, de la 180 de zile la 100 de zile. După decizia semnată de ministrul Agriculturii, Petre Daea, crescătorii de bovine vor putea beneficia de plata avansului din sprijinul cuplat zootehnic.

    Ordinul  privind aplicarea unor prevederi ale Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 45/2021 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 35 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăți și a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial de vineri, 19 august.

    ”Pentru anul 2022, prin excepție de la termenele prevăzute la art. 73 lit. c), art. 74, art. 79 alin. (1) lit. f) și alin. (2), art. 80 lit. b) pct. (III) și art. 81 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 45/2021 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 35 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăți și a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 1 martie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă reducerea obligației de reținere a bovinelor la 100 de zile de la data-limită de depunere fără penalizări a cererilor unice de plată”, se arată în ordinul semnat de ministrul agriculturii, Petre Daea.

    Ministrul Agriculturii a cerut derogarea direct de la Bruxelles 

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis în data de 28 iulie o scrisoare către comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, prin care a solicitat o derogare privind perioada de retenție a animalelor în ferme, condiție obligatorie pentru acordarea sprijinului cuplat.

    „Am solicitat comisarului pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, să dispună adoptarea unor măsuri pentru a atenua situația gravă a fermierilor şi, în acest sens, am transmis propunerea României de a primi o derogare excepțională pentru acest an pentru reducerea perioadei de retenție a efectivelor de la 100 de zile (ovine/caprine), respectiv de la 6 luni (bovine) la 90 zile de la termenul-limită de depunere a cererii unice de plată, fapt care nu creează discriminări între fermieri”, a declarat ministrul Petre Daea la acea vreme.

    Crescătorii de vaci ar urma să intre la plata avansului pentru 2022

    Controalele în teren efectuate de APIA trebuie finalizate până la data de 15 august , astfel încât să poată fi efectuată din 16 octombrie plata avansului pe suprafață, se arată într-un comunicat al MADR. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat deja că inspectorii Agenției Națională pentru Zootehnie ”Prof.dr. G.K. Constantinescu” (ANZ) s-au încadrat în termenul fixat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru finalizarea verificărilor în teren astfel că fermierii sunt pregătiți în acest moment să intre în premieră și cu Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) la plata avansului, până acum doar ciobanii fiind pe partea de zootehnie pe lista APIA pentru avans.

    Reamintim că plata avansului va demara la 16 octombrie și chiar dacă data pică într-o zi de duminică Agrointeligența-AGROINTEL.RO a aflat că ministrul Agriculturii a dat deja dispoziții ca autorizările la plată să se facă de la termenul stabilit, în week-endul din 15-16 octombrie. Ulterior banii vor putea intra în conturi din 17 octombrie, când Trezoreria va funcționa cu program normal iar sumele să plece mai departe spre bănci.

    În prezent nu se cunosc cuantumurile pentru anul 2022, acestea urmând să fie aprobate de APIA. În 2021, fermierii au primit în primă fază 70% din schemele pe suprafață stabilite astfel:

    -Plata unică pe suprafață: 95,4751 euro/ha

    -Plata redistributivă: primul interval (1-5 ha, inclusiv) – 5 euro/ha, al doilea interval (peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv) – 48,1457 euro/ha

    -Plata pe înverzire – 57,8931 euro/ha

    Plata pentru tinerii fermieri – 40,4514 euro/ha.

    La plata avansului APIA au intrat și crescătorii de ovine și de caprine care au încasat 70% din cuantumul sprijinului cuplat stabilit la 16,55 euro pe cap de animal eligibil la plată. Din acest an MADR intenționează să introducă pe lista beneficiarilor de plăți în avans și crescătorii de vaci, cei care trebuiau să aștepte subvențiile până la plata finală, din 2 decembrie.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”