• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Estimările privind recolta Ucrainei au fost reduse cu 5 milioane de tone

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Asociația Ucraineană a Cerealelor și-a actualizat prognoza pentru recolta de cereale și semințe oleaginoase din acest an, reducând-o la 64,5 milioane de tone, față de 69,4 milioane de tone cât se estima anterior.

    Potrivit raportului dat publicității de asociație – și citat de agroportal.ua, acest lucru a fost în primul rând cauzat de scăderea cu aproape 1 milion de hectare a suprafeței de pe care este posibilă recoltarea (în total, până la 18 milioane de hectare).

    ”În ciuda perseverenței și curajului fermierilor ucraineni, există obstacole obiective în calea recoltării în zonele minate, ocupate și culturile distruse”, explică analiștii.

    Exporturile Ucrainei în sezonul comercial 2022/23 s-ar putea ridica la 32,8 milioane de tone, cu condiția ca ruta de export maritim să fie menținută și capacitatea de tranzit a frontierelor  să fie extinsă. În același timp, cu 26 de milioane de tone de cereale și semințe oleaginoase rămase la începutul sezonului din vechea recoltă, se estimează că stocurile în sezonul 2022/2023 se vor ridica la 30,5 milioane de tone.

    ”Anul acesta ne putem aștepta la o recoltă de grâu în Ucraina la nivelul de 19 milioane de tone. În același timp, stocurile temporare de grâu din ultima recoltă s-au ridicat la peste 10 milioane de tone. Exportul de grâu în sezonul 2022/23, ținând cont de stocurile mari, se poate ridica la aproximativ 10 milioane de tone de grâu, iar stocurile temporare de la sfârșitul sezonului se vor ridica la 12 milioane de tone”, estimează asociația.

    De asemenea, și prognoza pentru recolta de orz a fost redus și indică 5,4 milioane de tone (față de 10,1 milioane de tone în 2021), iar exporturile în 2022/23 sunt estimate nivelul de 2 milioane de tone.

    Se estimează că recolta de porumb în noul sezon se va ridica la nivelul de 24 de milioane de tone (anul trecut 37,6 milioane de tone), iar exporturile ar putea ajunge la aproximativ 10 milioane de tone.

    Prognoza privind floarea-soarelui nu s-a schimbat și este estimată la 9 milioane de tone (în 2021 – 16,9 milioane de tone), cu exporturi ce ar putea ajunge la 6 milioane de tone, luând în considerare stocurile reportate din sezonul trecut. Producția de ulei de floarea-soarelui s-ar putea ridica la 7 milioane de tone (sezonul trecut – 10 milioane de tone).

    Ucrainenii ar putea recolta 3 milioane de tone de rapiță (în 2021 – 2,9 milioane de tone), în timp ce exporturile în sezonul 2022/23 sunt așteptate să ajungă la nivelul de 2,8 milioane de tone.

    Estimările privind cultura de soia indică o cifră de 2,2 milioane de tone (în 2021 – 3,5 milioane de tone), iar exporturile în sezonul 2022/2023 ar putea ajunge la nivelul de 1,8 milioane de tone.

    ”În general, exporturile de cereale și semințe oleaginoase în sezonul 2022/2023 pot ajunge la aceste niveluri dacă activitatea porturilor ucrainene de la Marea Neagră va continua”, subliniază asociația, potrivit agroportal.ua.

    Te-ar mai putea interesa

    Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil”

    Ultimele știri

    Cooperativa Grădina Noastră din Matca se alătură programului dedicat al Carrefour România Prima fabrică din lume pentru produse biochimice din ulei de rapiță a fost lansată în Germania Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută de transport maritim din lume Acord pe noua PAC în Consiliul AgriFish, fără decizie fermă privind plafonarea subvențiilor agricole Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp