• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul a aprobat astăzi noi ajutoare de până la 150.000 euro/fermă pentru crescătorii de animale

    Roxana Dobre -

    Subvenții în cuantum total de 26.100.000 euro au fost aprobate pentru crescătorii de animale. Guvernul a aprobat o Hotărâre privind acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli, crescători din sectoarele suin și avicol. Beneficiarii din sectorul zootehnic pot fi crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale și/sau persoane juridice, care dețin exploatații comerciale autorizate sanitar-veterinar.

    „Fermierii români au priceperea și puterea de muncă pentru a produce hrană de calitate care să răspundă nevoii de consum a țării. În contextul acestui an dificil pentru agricultura românească, le oferim sprijinul de care au nevoie pentru a continua să aducă în piețe și în galantare produsele românești, de care să se bucure tot mai mulți consumatori. Aceste ajutoare excepționale dedicate sectoarelor creșterii porcilor și păsărilor, la fel ca ajutoarele excepționale pentru sectorul vegetal, pe care le-am adoptat săptămâna trecută, au rolul de a stimula producția românească pentru asigurarea securității alimentare a României”, a declarat Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, se arată într-un comunicat al MADR remis miercuri, 24 august, presei.

    Resursele financiare totale necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic au o valoare de 129.166.292 lei, echivalentul sumei de 26.100.000 euro, care se asigură astfel:

    a) 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro, finanțare externă nerambursabilă;
    b) 66.090.956 lei, echivalentul sumei de 13.354.676 euro, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.

    Ce cuantumuri vor primi crescătorii

    Valoarea totală a schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic este repartizată astfel:

    a) 71.759.050 lei, echivalentul sumei de 14.500.000 euro, pentru sectorul suine;
    b) 57.407.240 lei, echivalentul sumei de 11.600.000 euro, pentru sectorul avicol.

    Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producție deținută este de:

    a) 200 euro/UVM pentru capacitatea de producție animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate), unde 1 UVM reprezintă 2 capete.
    b) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat, unde 1 UVM reprezintă 3,33 capete.

    Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul avicol pe capacitatea de producție deținută este de:

    a) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire, unde 1 UVM reprezintă 71,42 capete;
    b) 20 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați pe serie, unde 1 UVM pentru categoria pui de carne, pui de găină eclozionați reprezintă 142,85 capete, iar 1 UVM pentru categoria pui de curcă, pui de curcă eclozionați reprezintă 33,33 capete.

    MADR precizează că valoarea totală ce poate fi acordată per beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 150.000 euro în sectorul suine, respectiv 100.000 euro în sectorul avicol.

    Cererile se depun în perioada 27 august – 15 septembrie, la Centrele Județene ale APIA pe raza cărora potențialii beneficiari au sediul social sau unde au depus cerere de solicitare pentru Măsura 14 – Bunăstarea animalelor. Formularul de cerere și documentele justificate ce însoțesc cererea, precum și Ghidul solicitantului se vor regăsi pe site-ul APIA www.apia.org.ro.

    Cine sunt beneficiarii ajutorului excepțional

    Ajutorul excepțional vizează circa 250 potențiali beneficiari în sectorul suin cu aproximativ 553.988 UVM capacitate de producție și circa 310 beneficiari în sectorul avicol cu aproximativ 2.243.643 UVM capacitate de producție.

    Plata ajutoarelor excepționale trebuie să se efectueze până la data de 30 septembrie 2022.

    Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

    a) să fie înregistraţi în registrul unic de identificare şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
    b) să dețină exploatație comercială autorizată sanitar – verterinar;
    c) să desfășoare activitate de creștere și/sau îngrășare și/sau reproducție a suinelor, ori activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor, în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022, cu condiția menținerii activității până la data de 31 decembrie 2022;
    d) ajutoarele de adaptare excepționale se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine sau păsări.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!