• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comună terorizată de urși: au atacat de trei ori în 5 zile

    Roxana Dobre -

    Locuitorii unei comune din județul Neamț sunt terorizați de atacurile de urși. Oamenii spun că aproape nu este zi ca animalele sălbatice să nu dea atacul în ferme, iar pagubele sunt însemnate până în prezent.

    În localitatea Poiana Teiului din județul Neamț, crescătorii de animale duc o luptă aproape zilnică cu urșii. Animalele înfometate atacă fermele de animale, iar până acum au ucis zeci de oi, capre, iepuri și porci. Pagubele nu se opresc aici ci urșii au distrus și mai multe garduri și au dărâmat stupii cu albine, potrivit vestea.net.

    Citiți și: Urșii și lupii au făcut prăpăd pe Valea Susenilor: 20 de oi moarte, 28 rănite grav

    Localnicii își strigă disperarea pe rețelele de socializare 

    Localnicii spun că sunt terorizați și nu știu ce să mai facă. Atacurile repetate ale urșilor i-a băgat în sperieți iar autoritățile nu au luat până în prezent măsuri concrete care să oprească animalele sălbatice. Astfel pericolul crește de la o zi la alta.

    ”Azi noapte, la miezul nopții, locuitorii din Poiana Teiului primeau sms-uri RO-Alert care-i anunțau că în zonă a fost semnalată prezența unui urs. Urs care atacase niște oi din gospodăria unui localnic. Ce trasmiteau mesajele RO-Alert? Ca oamenii să aibă grijă, să nu se expună, să nu provoace animalul”, a povestit pe o rețea de socializare nora proprietarului unei gospodării atacate de două ori săptămâna trecută.

    Aceasta mai postase deja în zilele precedente, două mesaje în care dădea detalii despre pagubele înregistrate după primele două atacuri: animale (oi, capre, iepuri, porci) ucise, stupi dărâmați, gard distrus etc.

    Citiți și: Despăgubiri de 100.000 lei pentru un cioban desfigurat de urs. Câștig de cauză, în instanță!

    Ursul a atacat de 3 ori în 5 zile

    În comuna Poiana Teiului ursul a atacat de 3 ori în 5 zile. Conform sursei citate, până acum, autoritățile din Neamț (care în astfel de cazuri acționează sub coordonarea Prefecturii) nu au anunțat să fi cerut de la Minister autorizație pentru relocarea ursului.

    ”Am ajuns să trăim mai rău ca în junglă, dacă marți dimineață am atașat poze cu ce a distrus ursul în gospodăria socrilor în dimineața asta ora 5:09 am retrăit acel moment de marți! Ursul s-a reîntors la gospodăria socrilor în ideea că va găsi ceva, după ce a distrus tot! Însă de data asta a răsturnat iar un stup și a omorât toți iepurii! Se pare că acest urs este foarte silențios, pentru că noi nu am auzit nimic, doar că a ieșit soțul afară și a văzut iar stupul răsturant, același stup, ceea ce mă duce cu gândul că este același urs, zic că este același urs pentru că și-a făcut același traseu, a căutat iar la cotețul porcului dar neavând nimic în coteț s-a dus iar la cușca cu iepuri pe care i-a omorât, 3 bucăți la număr)”, a povestit femeia.

    Localnică din comuna Poiana Teiului: În fiecare seară ne culcam cu sufletul la gură

    Femeia a mai dezvăluit că la gospodăria socrilor săi, ursul a omorât ”cam tot”. ”Dar cu frică mă gândesc când știu că la vecini sunt porci, vaci, etc. În fiecare seară ne culcam cu sufletul la gură și ne trezim tot așa că nu știm ce urmări găsim în ogradă! În ritmul acesta oare unde o să ajungem? Ursul este protejat de lege, nouă ne omoară tot ce găsește în cale, cât trebuie să mai suferim ca să ni se facă dreptate?”, a arătat femeia într-o postare făcută pe 21 iulie.

    Aceasta a revenit și a povestit și pe 23 iulie un nou episod petrecut în gospodărie, în care ursul ” a devorat” un porc și a făcut mai multe pagube materiale.

    „Este jale mare cu ursul acesta care a ajuns să omoare tot ce găsește în cale! Am ajuns să ne temem să ieșim din casă. Am trăit să o văd și pe asta! Era ceasul 3:50 când m-am trezit de țipetele soțului care ieșise până afară! Am sărit ca arsă din pat să văd ce s-a întâmplat și ce să aud când am ieșit pe ușă, un biet animal care striga după ajutor! Bineînțeles soțul a îndrăznit și s-a apropiat de locul de unde se auzeau țipetele și ce să vezi, un film de groază: garduri rupte, capre moarte, iepurași morții, porc devorat și stup răsturnat!”, a mai relatat îngrozită femeia.

    Aceasta a completat că ursul a ajuns în fața casei, ceea ce a produs și mai mare panică în familia unde animalul sălbatic a dat atacul.

    ”Deci oricând ne putem trezi cu el în casă! Oare de ce autoritățile nu iau măsuri? Răspunsul îl știu deja, sunt protejate, ceea ce nu este corect că a început să distrugă tot ce găsește în cale. Mâine, poimâine o să se întâmple o nenorocire în cazul în care nu se iau măsuri! Mi s-a rupt sufletul să-l văd pe socrul meu cum se uita cu lacrimi în ochi la acele animăluțe care pentru el erau totul! Nu știu ce ar trebui făcut dar tot ce știu e că nu mai putem ieși din casă, asta în cazul în care dacă nu ieși tu, intră el în casă! Vreau prin această postare să trag un semnal de alarmă și să avem singuri grijă de noi căci oricum autoritățile se scutură repede de orice datorie față de cetățeni”, a mai transmis femeia.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole

    Ultimele știri

    Îngrijirea oilor cu gestație dublă în perioada iernii Oficial: Adrian Chesnoiu a revenit la conducerea AFIR Subvenție de 1.000 lei/lună pentru fermierii care angajează tineri cu studii în domeniul agricol