• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii se pot înscrie pentru a accesa ajutoarele de stat de până la 62.000 euro sub formă de garanții

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Începând de luni, 12 septembrie, antreprenorii sunt invitați să se înscrie pentru a accesa fondurile puse la dispoziție prin intermediul Programului IMM INVEST PLUS, utilizând oricare din componentele sale: IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST.

    Schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri, cu o valoare de 4 miliarde de euro, coordonate de Ministerul Finanțelor, au primit vineri aprobarea Comisiei Europene, anunță Ministerul Finanțelor. Programele se derulează prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

    „Aprobarea de astăzi a Comisiei Europene se traduce simplu: încă 4 miliarde de euro pentru economia românească! Lansarea noului program IMM INVEST PLUS va contribui la dezvoltarea economiei românești, prin atragerea de capital cu cele mai mici costuri de finanțare de pe piață, pentru un număr estimat de beneficiari de aproape 25.000. Această schemă de ajutor de stat va permite păstrarea locurilor de muncă, va asigura viabilitatea și va contribui la dezvoltarea activității IMM-urilor și a întreprinderilor beneficiare cu capitalizare de piață medie. Sprijinim mediul privat și vom continua să facem acest lucru, așa cum ne-am angajat de la bun început, IMM-urile fiind unul dintre principalii piloni ai dezvoltării economice”, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

    Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanții pentru împrumuturi și granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum și comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanției acordate, iar dobânzile aferente creditelor vor fi subvenționate pe o perioadă de până la 12 luni.

    Potrivit ministerului, prin schema de ajutor de stat pusă la dispoziție de către Ministerul Finanțelor și operaționalizată prin FNGCIMM, FRC și FGRC, plafonul de garantare al programului a fost majorat cu peste 10 miliarde de lei, la 17,75 miliarde de lei, iar schema de ajutor de stat sub formă de granturi depășește 1,9 miliarde lei.

    Conform prevederilor Cadrului temporar pentru acordarea ajutoarelor de stat, schema de ajutor de stat poate fi accesată până la data de 31 decembrie 2022 și oferă accesul la finanțări de maxim 10 milioane lei pentru proiectele de investiții/beneficiar și de maximum 5 milioane pentru capital de lucru. Procentul de garantare poate atinge până la 90% din valoarea împrumutului. Durata maximă a finanțărilor va fi de 72 de luni pentru creditele de investiții și de 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.

    Ajutoarele de stat pot ajunge până la 500.000 euro/întreprindere/UAT, cu excepția domeniului producției primare de produse agricole, unde beneficiarii pot primi până la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii și pescuitului.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026: BISS – 101,03 euro/ha, PD-21 Vaci de lapte: 347,81 euro/cap, PD-24 Ovine: 12,66 euro/cap Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă Subvenție APIA, de astăzi la plată. Bani în conturi pentru 15.386 de beneficiari Fermierii, obligați pentru APIA să demonstreze că au cumpărat sămânță, motorină sau îngrășăminte

    Ultimele știri

    Patria Credit, parte a Grupului Patria Bank: 30 de ani în microfinanțare și peste 26.000 de clienți Orz și soia pe aceeași parcelă: tehnologia testată pe 10 hectare de dr. ing. Stelian Fuia Președintele Nicușor Dan a semnat decretul! Legea pentru vânarea urșilor, în Monitorul Oficial! Angajații Azomureș se pregătesc reluarea producției de îngrășăminte. Instalațiile vor reporni din aprilie Doar 5 companii vor deveni Parteneri Fondatori Agrointeligența TV. Un nou proiect media se construiește pentru agricultura României