• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Egiptul a introdus o condiție nouă pentru furnizorii de cereale, inclusiv pentru România

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O procedură nouă pentru achizițiile de cereale făcute de către Egipt. Achizitorul de stat al statului nord-african – GASC – a anunțat că va solicita furnizorilor de grâu să se înregistreze la bursa de mărfuri a țării până în noiembrie, arată Reuters.

    Scrisoarea transmisă de către GASC către comercianți spune că începând cu luna noiembrie nu se vor mai face niciun fel de achiziții de la furnizorii ce nu sunt înregistrați. Noua condiție se aplică și furnizorilor care oferă grâu românesc.

    Comercianții au declarat pentru mai multe surse că la acest moment nu au înțeles exact ce înseamnă circulara și dacă furnizorii globali sau agenții lor locali vor trebui să se înregistreze.

    Documentul GASC precizează că noua bursă de mărfuri din Egipt ar fi trebuit să înceapă să funcționeze complet în 2022.

    De precizat că începând cu luna august, Egiptul a renunțat parțial la organizarea licitațiilor, și a trecut și la achiziții directe pentru cereale, în special pentru grâu.

    Pe de altă parte, Egiptul a manifestat flexibilitate în privința cantităților contractate din Ucraina. În cazul unui transport blocat, după o săptămână de negocieri, GASC a fost de acord să înlocuiască lotul reținut de grâu ucrainean cu un nou transport de 60.000 de tone.

    „GASC va achiziționa un nou lot de grâu rusesc sau ucrainean de la același furnizor Olam la un preț de 361,25 USD pe tonă, în funcție de cost și de transport”, a anunțat Reuters pe surse.

    Prețul menționat este același cu cel convenit pentru încărcătura inițială de 60.000 de tone, la cost adăugându-se transportul aferente perioadei de livrare 15 septembrie – 15 octombrie.

    Reamintim că grâul a fost achiziționat de GASC în timpul licitației din decembrie pentru expediere din februarie, dar a rămas blocat în portul Chornomorsk după invazia Rusiei în Ucraina.

    Cele 60.000 de tone de cereale, care se află în prezent la bordul navei Emmakris III, au fost reținute la solicitarea Parchetului General al Ucrainei din cauza presupusei legături a proprietarului navei cu Federația Rusă.

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari